Sfinţii Părinţi cei adunaţi în Constantinopol au hotărât să nu se înlăture (schimbe, părăsească) credinţa celor trei sute optsprezece Părinţi care sau adunat în Niceea Bitiniei, ci (credinţa) aceea să rămână tare şi să fie dată anatemei orice erezie şi cu deosebire cea a eunomienilor, adică cea a eudoxienilor, şi aceea a semiarienilor, adică a pnevmatomahilor, şi aceea a sabelienilor şi a marcelienilor şi aceea a fotinienilor şi aceea a apolinariştilor.


Episcopii puşi peste o dieceză să nu se întindă (treacă) asupra bisericilor din afara hotarelor lor, nici să nu se tulbure bisericile, ci potrivit canoanelor, episcopul Alexandriei să cârmuiască numai pe cele (bisericile) din Egipt, iar episcopii Orientului să chivernisească (administreze) numai Orientul, păstrându-se pe seama Bisericii antiohienilor întâietăţile (privilegiile) cele din canoanele de la Niceea; şi episcopii diecezei Asiei să chivernisească numai cele (bisericile) din dieceza Asiei; şi cei ai (diecezei) Pontului, numai pe ale (diecezei) Pontului şi cei ai Traciei numai pe ale (diecezei) Traciei să le cârmuiască. Iar nechemaţi, episcopii să nu treacă peste dieceza lor pentru hirotonie sau pentru alte oarecari (lucrări de cârmuire bisericească) cârmuiri bisericeşti. Păzindu-se însă canonul stabilit mai înainte privitor la chivernisiri, este clar că cele privitoare la fiecare eparhie le va cârmui sinodul eparhiei (respective), potrivit celor orânduite (hotărâte) la Niceea. Iar bisericile lui Dumnezeu cele ce sunt la popoarele barbare trebuie să se cârmuiască după obiceiul părinţilor, care s-a ţinut.


Iar după episcopul Romei, întâietatea cinstei (primatul de onoare) să o aibă episcopul Constantinopolului, pentru că (cetatea) aceasta este Roma nouă.


În privinţa lui Maxim Cinicul şi a neorânduirii ce s-a făcut de către el în Constantinopol (hotărâm) că: Maxim nici nu a fost făcut episcop, nici nu este, şi nici cei hirotoniţi de el, în orice treaptă a clerului (nu sunt clerici) lipsind de tărie toate câte s-au făcut în privinţa lui şi de către el.


În privinţa dreptarului (tomosului) apusenilor, primim şi pe cei din Antiohia, care mărturisesc o dumnezeire a Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt.


Deoarece unii voind a tulbura si a răsturna buna rânduială bisericească, cu vrăjmăşie şi cu clevetire (în mod calomnios) plăsmuiesc oarecari pricini împotriva episcopilor ortodocşi care ocârmuiesc bisericile, nimic altceva urmărind decât a păta buna cinstire a preoţilor şi să pună la cale tulburări între credincioşii paşnici (popoarele paşnice), - din aceasta pricină i-a părut sfântului sinod al episcopilor întruniţi la Constantinopol ca să nu se mai primească învinuitorii fără cercetare şi nici a îngădui tuturor să facă pâri contra celor care păstoresc bisericile, dar nici a-i înlătura pe toţi. Dar dacă cineva i-ar aduce episcopului vreo învinuire proprie, adică aparte (particulară), ca unul care a fost păgubit sau pentru că ar fi suferit altceva împotriva dreptăţii de la acela (de la episcop), la învinuirile de acest fel să nu se cerceteze nici faţa (persoana) pârâtului, nici legea (religia) lui. Căci în orice chip, se cade ca şi cugetul (conştiinţa) episcopului să fie slobod (uşurat) şi ca şi cel ce zice că a fost nedreptăţit să-şi dobândească drepturile, ori de ce lege (religie) ar fi el.
Iar dacă învinuirea adusă episcopului ar fi bisericească, atunci trebuie să se ispitească (cerceteze) feţele (persoanele) pârâtorilor, pentru ca mai întâi să nu se îngăduie ereticilor a face pâri împotriva episcopilor ortodocşi pentru lucruri bisericeşti. Iar eretici numim pe cei ce de demult au fost îndepărtaţi din Biserică şi pe cei ce după aceea au fost daţi anatemei de către noi, iar pe lângă aceştia şi pe cei ce prefăcându-se că mărturisesc credinţa cea sănătoasă, s-au făcut schismatici şi se adună împotriva episcopilor noştri canonici. Apoi şi dacă vreunii dintre cei ai bisericii ar fi osândiţi mai înainte pentru oarecare pricină şi azvârliţi (lepădaţi, daţi anatemei), sau afurisiţi (excomunicaţi) fie din cler, fie din starea laică, nici acestora să nu le fie îngăduit să pârască pe episcop înainte de a se fi dezbrăcat (curăţat) mai întâi de propria lor învinuire. De asemenea, şi cei ce se găsesc sub învinuirea pornită mai dinainte să nu fie primiţi la pâra episcopului sau a altor clerici înainte de a se dovedi pe ei nevinovaţi de învinuirile aduse lor.
Iar dacă vreunii nu ar fi nici eretici, nici afurisiţi (excomunicaţi, neîmpreunaţi cu Hristos), nici osândiţi sau pârâţi mai înainte pentru oarecare fărădelegi (infracţiuni), şi ar zice că au oarecare pâră bisericească împotriva episcopului, sfântul sinod porunceşte ca aceştia să-şi înfăţişeze mai întâi pârile lor la toţi episcopii eparhiei (mitropoliei) şi înaintea acestora să dovedească învinuirile în acele pricini. Iar dacă s-ar întâmpla ca episcopii din eparhie (mitropolie) să nu fie în stare a îndrepta învinuirile aduse episcopului, atunci ei să meargă la sinodul mai mare al episcopilor diecezei aceleia, chemaţi împreună (convocaţi) pentru pricina aceasta, dar pâra să nu se ia în seamă (reţină) mai înainte, până ce ei (acuzatorii) nu vor accepta în scris să fie pedepsiţi cu aceeaşi pedeapsă dacă la cercetarea lucrurilor s-ar dovedi că au clevetit (calomniat)pe episcopul pârât.
Iar dacă cineva, nesocotind cele statornicite după cele arătate mai înainte, ar îndrăzni să supere urechile împărăteşti sau judecătoriile cârmuitorilor lumeşti, sau să tulbure sinodul ecumenic, lipsindu-i de cinstire pe toţi episcopii diecezei, unul ca acesta nicidecum să nu fie primit la pâră, ca unul care a defăimat canoanele şi a stricat buna rânduială bisericească.


Pe aceia dintre eretici care revin la Ortodoxie, în partea celor ce se mântuiesc, îi primim după rânduiala mai jos arătată şi după obicei. Pe arieni şi pe macedonieni şi pe sabatinieni şi pe novaţieni cei ce-şi zic lor catari şi stângaci, apoi pe patrusprezeceni (quartodecimani), adică pe mercuraşi (tetradiţi) şi pe apolinarişti îi primim dacă dau zapis (scrisori de mărturisire de credinţă) şi dacă dau anatemei toată erezia care nu cugetă (învaţă) cum cugetă (învaţă) sfânta a lui Dumnezeu Biserică sobornicească şi apostolească şi îi pecetluim adică îi ungem mai întâi cu sfântul mir, adică fruntea şi ochii şi nările şi gura şi urechile şi pecetluindu-i pe ei zicem: Pecetea Darului Duhului Sfânt.
Iar pe eunomieni, pe cei ce se botează cu o singură afundare, şi pe montanişti, adică pe cei ce se numesc aici frigieni, şi pe sabelieni, care învaţă că Fiul este tot una cu Tatăl (identitatea Fiului cu Tatăl) şi care fac şi alte oarecare lucruri de neîndurat (urâte), şi pe toate celelalte erezii (căci multe sunt aici, mai cu seamă cele care pornesc din ţara Galatenilor) pe toţi dintre aceştia care doresc să se adaoge (ataşeze) ortodoxiei, îi primim ca pe elini (păgâni): şi (adică) în prima zi îi cercetăm, a doua zi îi catehizăm, iar a treia zi le facem lepădările de Satana (îi exorcizăm) suflând asupra lor de trei ori în faţă şi în urechi şi astfel îi catehizăm şi facem să petreacă timp îndelungat în biserică şi să asculte Scripturile şi atunci îi botezăm.


Cei botezaţi printr-o singură afundare, eunomienii, sabelienii şi frigii, să fie primiţi ca elinii (păgânii).



->