Scrisoarea lui Teodor Studitul către călugărul Metodiu

Pe cât venerabilitatea ta are dorinţa să vadă pe smerenia noastră, tot atât să crezi că este şi dorinţa noastră după o întrevedere faţă în faţă. Dar după ce este scris că „Nu de la cel ce voieşte, nici de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu care miluieşte” (Rom. 9,16), într-însul să se pună dorinţa şi Lui să i se lase grija, şi Dânsul când va vrea va îndeplini dorinţa celor ce se tem de Dânsul (Ps. 144, 19).
Dar acum trebuie a se răspunde cele cuvenite la întrebările care s-au pus de fraţii noştri duhovniceşti, Ilarie şi Eustatie, prin mijlocirea cucerniciei tale. Şi pentru ca să ne fie mai uşor de înţeles cele ce se vor spune, întâi se va pune fiecare întrebare şi apoi pe rând va urma răspunsul.
Întrebarea 1. Cuvine-se a primi pe presbiterii hirotoniţi în Roma, Neapoli şi Longobardia, fără să fi fost anunţaţi şi demişi, şi a fi în comuniune şi a mânca şi a cânta cu dânşii?
Răspuns. Pe vremea eresului, din cauza nevoilor constrângătoare, nu se pot îndeplini neîncetat numai decât cele stabilite în timp de pace; după cum se vede că a făcut atât preafericitul Atanasiu, cât şi preasfinţitul Eusebiu, care ambii au hirotonit şi străini. Şi se vede că acelaşi lucru se întâmplă şi acum pe vremea eresului de faţă; aşadar, cei despre care s-a vădit că au fost hirotoniţi în chipul acesta, dar nu au fost osândiţi în public, să nu se respingă, ci să se primească după patru prezentări (kata tas tessaras protasis).
Întrebarea 2. Cuvine-se a se primi presbiterii care au fost hirotoniţi în străinătate, în Sicilia?
Răspuns. Întrebarea aceasta este asemenea celei premergătoare, deosebindu-se numai în privinţa localităţii; fireşte deci că i se cuvine si răspuns la fel.
Întrebarea 3. Cuvine-se a intra pentru rugăciune şi cântare în bisericile pângărite şi deţinute de preoţii care au fost părtaşi eresului?
Răspuns. Nicidecum nu se cuvine a intra în astfel de biserici, din motivele menţionate; căci scris este: „Iată casa voastră rămâne pustie” (Mt. 23, 38); fiindcă îndată ce s-a introdus eresul, a dispărut superiorul celor de acolo, îngerul, după cuvintele marelui Vasile (Scrisoarea 191) şi acea biserică s-a prefăcut în casă comună; şi regele David zice: „Nu voi intra în biserica celor răi” (Ps. 25, 5), şi Apostolul întreabă: „Ce unire are Biserica lui Dumnezeu cu idolii?” (II Cor. 6, 16).
Întrebarea 4. Cuvine-se a cânta şi a se ruga în biserici pângărite de aceiaşi preoţi, dar care nu le-au deţinut?
Răspuns. Negreşit că se poate intra în astfel de biserici, spre a cânta şi a se ruga, anume dacă nu se mai pângăresc de acei eretici, ci se deţin de ortodocşi până acum. Şi în privinţa aceasta s-a hotărât ca un episcop sau presbiter, care sunt de credinţa cea mântuitoare, să facă deschiderea bisericii prin rugăciunea cuvenită; astfel că, dacă s-a făcut aceasta, nimic nu se mai opune ca într-însa să se săvârşească chiar liturghie; drept pildă servească împrejurarea că Sfântul Atanasie, fiind rugat de către împăratul Constantin să acorde o singură favoare, de a da arienilor în Alexandria o biserică în care să se adune pentru rugăciune, s-a învoit numai dacă şi lui i se va da în Constantinopol aceeaşi favoare, ca ortodocşii să se adune la rugăciune într-o biserică deţinută mai înainte de arieni.
Întrebarea 5. Cuvine-se a intra şi a se ruga şi a se închina în cimitirele care au fost deţinute de preoţi pătaţi, unde odihnesc trupurile sfinţilor?
Răspuns. Precum s-a spus mai înainte, canonul îngăduie intrarea în cimitirele lor, căci scris este: „Pentru ce să se osândească libertatea mea de către altă conştiinţă?” (I Cor. 10, 29), afară de cazul când din constrângere se intră, dar numai pentru cinstirea rămăşiţelor sfinţilor.
Întrebarea 6. În ce chip trebuie să se primească aceia care au primit schima monahală de la preoţi pătaţi?
Răspuns. Se vor primi dacă mărturisesc că au păcătuit şi au fost supuşi epitimiilor un timp anumit, totuşi numai dacă se primesc în acest fel de către un preot care este de credinţa cea mântuitoare.
Întrebarea 7. Cum se cuvine a se primi monahii şi clericii care s-au iscălit în eres, fără epitimie, sau cu epitimie, dacă declară că nu vor mai îndeplini lucrări în preoţie? şi dacă putem da epitimie unora ca aceştia?
Răspuns. Fireşte că dându-li-se epitimiile cuvenite; căci astfel arătând rodurile pocăinţei, să poată fi vrednici de a se împreuna cu trupul ortodox; şi nu se poate denega să daţi epitimie acestora; căci scris este: „Purtaţi sarcinile unii altora” (Gal. 6, 2).
Întrebarea 8. Cuvine-se a se primi la masa comună şi la cântare monahii care comunică fără deosebire cu oricine şi se roagă şi mănâncă împreună cu aceştia?
Răspuns. Deoarece Apostolul zice: „Feriţi-vă de oricare frate care vieţuieşte necumpătat, iar nu potrivit predaniei primite de la noi” (II Tes. 3, 6); astfel, cum nu judecaţi înşivă ceea ce este bine? Deci dacă se vor despărţi de obiceiul păcătos, primind şi epitimia cuvenită, se vor primi. Dar trebuie să se bage de seamă cine sunt acei „oricare” despre care vorbiţi, ori de sunt eretici, sau osândiţi lămurit după viaţa lor? Despre aceştia zice Apostolul: „Dacă vreunul, numindu-se frate, desfrânat, sau lacom, sau idolatru, şi aşa mai departe, cu unul ca acesta nici să nu mâncaţi împreună” (I Cor. 5, 11).
Întrebarea 9. Ori de se cuvine a primi la masă împreună şi la cântare fără pecetluire pe presbiterii care au mâncat cu ereticii o dată sau de două ori, dar nu au stat în comuniune cu dânşii, nici n-au iscălit eresul?
Răspuns. În privinţa acestora să se bage de seamă dacă preoţii au mâncat cu preoţii sau cu laicii eretici, recunoscându-se ori de au mâncat cu cei cu cuget drept, dar n-au stat în comuniune cu ereticii, dar mai mare este pedeapsa în privinţa preoţilor. Însă fiecare trebuie să se primească cu epitimie potrivită. Şi se cuvine a-i primi în comuniune atât la rugăciuni, cât şi la pecetluire.
Întrebarea 10. Ori de se cuvine ca acei laici care au iscălit pentru eres şi au stat în comuniune cu eretici, să mănânce împreună cu laicii ortodocşi?
Răspuns. Indiferenţa este cauza relelor; căci proorocul zice: „N-a făcut deosebire între cel curat şi cel pângărit” (Iez. 22, 26). Deci se cuvine ca ortodocşii, dacă sunt zeloşi, să nu admită pe unii ca aceştia la masa comună, dacă mai înainte au îndeplinit epitimia pentru iscălirea păcătoasă şi dacă nu s-au îndepărtat de comuniunea eretică. Dar, deoarece unii, din nevoie fugind de primejdii, s-au pângărit cu comuniunea eretică, se vor primi la masa comună după ce-şi vor mărturisi nechibzuinţa şi se vor pocăi; şi aceasta să nu se facă fără discernământ, ci potrivit împrejurărilor acelui caz, şi să producă folos amândurora din aceasta, iar nu pagubă sufletească.
Întrebarea 11. Cuvine-se ca cei ce doresc să se boteze, mai ales dacă-i ameninţă moartea, să se boteze de către preoţi pătaţi sau necunoscuţi, dacă nu se găseşte vreun presbiter ortodox sau neprihănit?
Răspuns. Aici, în privinţa acestora s-a pronunţat de către ierarhii mărturisitori şi superiori norma aceasta, se permite ca presbiterii menţionaţi, care sunt opriţi de la liturghisire din cauza comunicării cu ereticii, dacă nu se găseşte preot ortodox, atât să boteze, cât şi să dea Sfintele Taine, sfinţite mai înainte de către un preot necopleşit de erezie, şi să dea schima monahală, şi să săvârşească rugăciunea la înmormântare, şi să rostească Evanghelia la Utrenie, şi să binecuvânteze apa la Teofanie, dar, precum s-a spus, numai în caz de primejdie, pentru ca poporul să nu rămână cu totul fără de ascultarea Evangheliei şi neluminat prin botez. Şi de sunteţi şi voi de acord, aceeaşi normă să fie în vigoare şi acolo.
Întrebarea 12. Se poate da epitimie celor care s-au dezbinat, şi prin pocăinţă au revenit? sau a se primi aceştia?
Răspuns. Mai înainte s-a lămurit deja că trebuie să li se dea epitimie; şi este superfluu a repeta aceeaşi chestiune.
Întrebarea 13. Dacă un episcop căzând în vreo infracţiune a fost caterisit de către sinod, apoi totuşi ar sfinţi vreun presbiter, intrând în mănăstire, primeşte epitimie pentru un timp anumit de la părintele său, şi după aceea săvârşeşte lucrările din preoţie, rugăm să se lămurească, ori de se cuvine a primi pe acest presbiter, dacă este nepătat?
Răspuns. Deoarece incorectitudinea este clară, nici nu trebuie să ne întrebaţi despre infracţiunea aceasta; căci Domnul a zis: „Pomul rău nu poate produce fructe bune” (Lc. 6, 43); nu numai cel ce de la superiorul său propriu, dar nici chiar cel ce de la vreun sfânt, de ar fi primit epitimie, nu se admite să liturghisească; căci nici acela nu este preot, nici cel ce l-a dezlegat nu este sfânt; căci în felul acesta s-ar răsturna şi desfiinţa toate prescripţiile canonice.
Întrebarea 14. În privinţa presbiterilor care au fost hirotoniţi de ortodocşi, dar care nici n-au iscălit, nici n-au intrat în comuniune, ci numai au mâncat împreună cu mitropolitul Constantin, cum să se procedeze?
Răspuns. În privinţa acestei chestiuni s-a răspuns mai înainte. Prin urmare, ori de a fost o masă comună cu Constantin, ori cu oricare dintre ortodocşi, cel ce a mâncat împreună cu aceştia se va absolvi de infracţiune numai prin pocăinţa cuvenită, nu numai pentru ca să poată mânca laolaltă cu cei ce s-au păstrat curaţi, ci şi pentru ca să poată participa la preoţia de care s-a învrednicit. Iar măsura eptimiei nu se poate hotărî precis mai înainte, atât din cauza însuşirilor persoanei, cât şi împrejurărilor, este suficient însă a se da epitimie de două ori sau de trei ori 40 de zile.
Întrebarea 15. Cum să se procedeze în privinţa presbiterilor care au fost hi-rotoniţi de asemenea de către ortodocşi, dar care din neştiinţă au mâncat împreună cu presbiterii, care au mâncat împreună cu acelaşi mitropolit?
Răspuns. Este scris: „Tot cel ce va păcătui din neştiinţă se va curăţi” (Lev. 4, 2); astfel că aceştia vor fi liberi de orice epitimie.
Întrebarea 16. Oare presbiterii ortodocşi, anume Ilariu şi călugărul Eustatiu, au dreptul de a da epitimii?
Răspuns. Încă mai înainte s-a spus că trebuie să se dea epitimii. Dar, deoarece s-a pus întrebarea ori de se cuvine să se dea epitimie cel ce nu are preoţia, în lipsă de presbiter, se poate afirma că nu se cuvine ca şi călugărul simplu să dea epitimie.
Întrebarea 17. Cum să se procedeze în privinţa monahului care din neştiinţă a primit schima sfântă de la un presbiter hirotonit de către un episcop caterisit?
Răspuns. În alt capitol s-a spus că orice s-a pângărit din neştiinţă se curăţeşte; şi nu se permite a se feri de a mânca împreună cu unul ca acesta; şi tot aşa cu alţii, care întreţin înţelegerea şi prietenia.
Acestea ţi le-am desfăşurat după putinţă, ca unuia ce eşti în armonie şi împreună lucrător cu noi, iar tu transmite-le cu prudenţă fraţilor care vor întreba. „Credinţa nu este a tuturor” (II Tes. 3, 2), şi nici acestea nu se vor expune multora, nu numai din cauza nepriceperii călcătorilor de lege, cât şi din cauza ispitirii celor care deţin puterea. Iar pentru multele şi frumoasele daruri trimise de cei preacucernici, să primească de la Dumnezeu răsplata meritată şi aici, de la noi, aceste două coşuri întru amintirea prieteniei. Rămâneţi cu bine întru Domnul, preacinstiţilor, rugându-vă pentru noi păcătoşii, spre a ne învrednici de cele mai bune şi care aduc mântuirea


->