Deoarece se cuvenea ca şi cei ce au lipsit de la Sfântul Sinod şi au rămas pe la ţară sau prin cetate pentru vreo oarecare pricină, fie bisericească, fie trupească, să nu fie în neştiinţă de cele ce s-au orânduit la dânsul (să nu ignore cele ce s-au statornicit), facem cunoscut sfinţeniei şi dragostei voastre că, dacă vreun mitropolit al unei eparhii (mitropolii) despărţindu-se de Sfântul şi ecumenicul sinod, s-a adăugat (ataşat) sinedriului (adunării) dezbinării (celor dezbinaţi), si după aceasta s-ar adăuga, sau ar cugeta cele ale lui Celestiu, sau le va cugeta (învăţa), acesta nu poate în nici un chip să facă ceva împotriva episcopilor eparhiei (mitropoliei), fiind îndepărtat din orice comuniune bisericească de acum înainte, chiar prin sinod, şi nelucrător (scos din slujbă). Dar el va fi sub ascultarea atât a episcopilor eparhiei (mitropoliei), cât şi a mitropoliţilor dimprejur care cugetă (învaţă) cele ale ortodoxiei, ca să se scoată cu totul din treapta episcopiei (episcopatului).


Dacă oarecari episcopi din eparhie (mitropolie) au lipsit de la Sfântul sinod şi s-au adăugat (ataşat) dezbinării, sau ar încerca să se adauge (ataşeze), sau cei care s-au întors către sinedriul (ceata) dezbinării, cu toate că au subscris (iscălit) caterisirea lui Nestorie, aceştia să fie, după socotinţa Sfântului sinod, cu totul străini de preoţie şi să cadă din treaptă.


Iar dacă oarecare dintre clericii din fiecare cetate, ori sat (localitate de la ţară), au fost opriţi de la preoţie de către Nestorie şi de către cei împreună cu dânsul pentru că cugetă drept (pentru învăţătura lor dreaptă), am îndreptăţit şi pe aceştia să-şi dobândească (primească) din nou treapta proprie. Iar în genere, poruncim ca acei clerici care cugeta deopotrivă (învaţă de acord) cu sinodul ortodox şi ecumenic să nu se supună nicidecum şi în nici un chip episcopilor care s-au dezbinat, sau celor care se despart (de Biserică).


Iar dacă unii clerici s-ar dezbina şi ar îndrăzni ca, fie aparte (în particular), fie în obşte (în mod public), să cugete (înveţe) cele ale lui Nestorie sau cele ale lui Celestiu, de către Sfântul sinod s-a socotit cu dreptate ca şi aceştia să fie caterisiţi.


Iar câţi au fost osândiţi de către sfântul sinod sau de către episcopii lor, pentru fapte necuviincioase, şi acestora în mod necanonic a încercat sau ar încerca Nestorie, după nesocotinţa lui în toate, ori cei care cugetă (învaţă) cele ale lui, să le dea înapoi comuniunea sau treapta, am găsit cu dreptate ca ei să fie fără folos (din acestea) şi să rămână nimic mai mult decât caterisiţi.


Aşijderea, dacă cineva ar voi să strămute în orice chip cele ce s-au făcut pentru fiecare la Sfântul sinod cel din Efes, sfântul sinod a orânduit (hotărât) că dacă aceştia ar fi episcopi sau clerici, să cadă cu totul din treapta proprie, iar dacă ar fi laici, să fie afurisiţi (neîmpărtăşiţi, neîmpreunaţi, excomunicaţi).


După ce s-au citit acestea, sfântul sinod a orânduit (hotărât) ca nimănui să nu-i fie îngăduit să dea la iveală, sau să scrie, sau să întocmească (alcătuiască) altă credinţă, afară de aceea care s-a orânduit (hotărât) de către Sfinţii Părinţi, care, împreună cu Sfântul Duh s-au adunat în cetatea Niceenilor. Iar cei ce îndrăznesc fie să întocmească (alcătuiască) o altă credinţă, fie să o aducă, sau să le-o înfăţişeze (propovăduiască) celor ce voiesc a se reîntoarce la cunoaşterea adevărului, fie că sunt din păgânism sau din iudaism sau din orice fel de erezie, aceştia, dacă ar fi episcopi sau clerici, să fie înstrăinaţi (să se lipsească), episcopii de episcopie şi clericii de starea clerului; iar dacă ar fi laici, să se dea anatemei.
Iar dacă unii, fie episcopi, fie clerici, fie laici, întocmai în acelaşi chip s-ar vădi, fie cugetând, fie învăţând cele din arătarea (expunerea) adusă înainte de către presbiterul Harisios despre întruparea Unuia Născut Fiul lui Dumnezeu, adică spurcatele şi pidosnicele (condamnatele, stricatele) învăţături (dogme) ale lui Nestorie, care au şi fost doborâte, să fie supuşi hotărârii sfântului şi ecumenicului acestui sinod, adică, aşa, ca episcopul să fie înstrăinat (îndepărtat) de la episcopie şi să fie caterisit, iar clericul de asemenea să cadă din starea clerului, iar dacă cineva ar fi laic, şi acesta să fi­e dat anatemei, după cum s-a zis mai înainte.


Preaiubitorul de Dumnezeu episcopul Rigin şi ceilalţi împreună cu dânsul preaiubitori de Dumnezeu episcopi ai eparhiei (mitropoliei) ciprienilor, Zenon şi Evagrie, ne-au făcut cunoscut un lucru nou scornit, potrivnic (contrar) rânduielilor bisericeşti şi canoanelor sfinţilor apostoli si care primejduieşte (atinge) libertatea tuturor. Drept aceea, pentru că suferinţele obşteşti au trebuinţă de vindecare mai mare, ca unele care şi aduc stricăciune mai mare şi mai ales fiindcă nici nu s-a urmat (observat) vreun obicei mai vechi, ca episcopul cetăţii Antiohiei să facă hirotoniile cele din Cipru, după cum prin zapise (documente, scrisori) şi prin glasurile lor proprii au arătat (au confirmat) preaevlavioşii bărbaţi care şi-au făcut arătarea în sfântul sinod. Întâistătătorii sfintelor biserici din Cipru să aibă putere, fără tulburare şi fără silă, după canoanele cuvioşilor părinţi şi după vechiul obicei să fie făcute de către dânşii hirotoniile preaevlavioşilor episcopi.
Aceasta să se păzească (observe) şi în celelalte dieceze şi în eparhiile (mitropoliile) de pretutindeni, încât nici unul dintre preaiubitorii de Dumnezeu episcopi să nu cuprindă (să nu apuce) altă eparhie, care nu a fost mai demult şi dintru început sub mâna lui sau a celor dinaintea lui. Iar dacă cineva a cuprins (ocupat) eparhie străină şi în chip silnic a pus-o sub el (sub stăpânirea lui), pe aceasta să o dea înapoi (restituie), ca să nu se calce canoanele părinţilor şi nici sub cuvânt (sub chipul sau pretextul) de lucrare simţită să se furişeze trufia stăpânirii lumeşti, şi să nu trecem cu vederea că pierdem câte puţin slobozenia (libertatea) pe care ne-a dăruit-o nouă cu sângele Său Domnul nostru Iisus Hristos, Izbăvitorul (Eliberatorul) tuturor oamenilor. I s-a părut, aşadar, sfântului şi ecumenicului sinod ca fiecare eparhie (mitropolie) să păzească curate şi nestrâmtorate (neatinse) drepturile care i se cuvin ei, de la început şi de mult, după obiceiul ţinut din vechime, având fiecare mitropolit îngăduinţa (permisiunea) ca pentru propria lui asigurare (siguranţă) sa ia opisele (copiile) celor ce s-au întocmit (hotărât). Iar dacă cineva ar înfăţişa o hotărâre potrivnică celor orânduite acum, i s-a părut întregului sfânt şi ecumenic sinod ca aceasta sa fie fără tărie.


Se cuvine mai ales ca, potrivit Scripturii celei insuflate (inspirate) de Dumnezeu, care zice: „Fă totul cu chibzuinţă” (Proverbe [Pr 4, 26]), cei rânduiţi prin sorţi spre sfânta slujire să chibzuiască cu toată luarea aminte (cumpăratea, acrivia) asupra tuturor celor ce trebuie să le facă. Pentru că se ajunge ca cei care doresc să vieţuiască în acest fel să-şi temeluiască în nădejdea bună cele ale lor şi să fi­e duşi ca purtaţi de vânt în cele după dorinţa lor. Şi mult adevăr cuprinde cuvântul acesta. Dar câteodată se întâmplă că vreo durere sfâşietoare şi de nesuferit, abătută asupra minţii o tulbură grozav şi o întoarce de la căutarea celor trebuitoare şi o împinge să privească ceva (considere) ca fiind dintre cele folositoare, ceea ce din fire este dimpotrivă. Ceva de felul acesta am văzut noi că a pătimit şi preaevlaviosul şi preacinstitorul de Dumnezeu episcop Eustatie. Căci acesta, după ce a fost hirotonit, precum se mărturiseşte, în mod canonic, a fost tulburat, după cum spune el, de către oarecare şi împins în împrejurări neaşteptate; apoi, din prea multă nelucrare ajungând neîndemânatic să facă faţă grijilor care i-au fost impuse, cu toate că putea să respingă defăimările din partea celor ce s-au ridicat asupra lui, totuşi, nu ştim în ce chip a adus (prezentat) scrisoare de abzicere (demisie). Dar trebuia ca o dată ce i s-a încredinţat purtarea de grijă preoţească, să o ţie (poarte) cu tărie sufletească şi astfel să înfrunte ostenelile şi să îndure (suporte) sudorile cele ce vor fi răsplătite. Dar pentru că s-a arătat o dată pe sine nepăsător, pătimind aceasta mai mult din nelucrare decât din delăsare sau lene, cucernicia voastră de nevoie a hirotonit pe preaevlaviosul şi preacininstitorul de Dumnezeu fratele şl împreună episcopul nostru Teodor, ca să poarte grija Bisericii: căci nu era cu cale ca ea să rămână văduvă şi să petreacă fără cârmuitor oile Mântuitorului. Dar fiindcă a venit la noi plângând, nu pentru cetate şi nici pentru Biserica pricindu-se (certându-se) cu amintitul, preacinstitorul de Dumnezeu episcop Teodor, ci doar cerând cinstea şi numele de episcop, cu toţii neam unit cu durerea bătrânului, socotind lacrimile lui ca fiind de obşte (ale noastre comune), ne-am grăbit să aflăm dacă numitul a fost supus caterisirii după lege, sau dacă a fost numai dovedit de oarecare abateri, de către cei ce îi bârfeau renumele său. Şi într-adevăr am aflat că el nu a săvârşit nimic de acest fel, ci că mai curând abzicerea (demisia) i s-a socotit ca vină (în loc de vină).
Drept aceea, noi nu prihănim nici pe cucernicia voastră, pentru că, după trebuinţă, aţi aşezat în locul lui pe amintitul, preaevlaviosul episcop Teodor. De aceea, neurmărind a certa aspru nelucrarea acestui bărbat, se cade ca mai degrabă să-l miluim pe bătrânul care este şi în afara cetăţii care l-a născut (l-a adus) pe el, şi care se află de o vreme atât de îndelungată departe de sălaşurile părinteşti, - am găsit ca este cu dreptate şi am orânduit (hotărât) fără nici o împotrivire (opoziţie) ca el aibă şi numele şi cinstea şi împărtăşirea de episcop; astfel însă, ca el să nu hirotonească, nici ocupând biserica să liturghisească din proprie stăpânire ci, sau împreună poftit, sau îngăduindu-i-se, de s-ar întâmpla (potrivi), de către vreun frate şi împreună episcop, după îndemnul lăuntric şi după dragostea cea întru Hristos. Iar dacă veţi chibzui ceva mai folositor cu privire la el, fie în viitor, fie după aceea, va plăcea şi acestui sfânt sinod.



->