Can. 1 Grig. Nyssa - Felurile păcatelor şi tămăduirea lor:
Dintre cele ce contribuie la sfânta serbare a Paştilor, una este şi aceea ca să înţelegem orânduirea cea legiuită şi canonică în privinţa celor ce au păcătuit, cum să se vindece toată boala cea sufletească, ceea ce s-ar fi făcut prin vreun păcat. Fiindcă sărbătoarea aceasta universală a creaturii care, după rotaţia rânduită a ciclului anual, se săvârşeşte în fiecare an în lumea întreagă spre învierea celui căzut (iar căderea este păcatul şi învierea îndreptarea cea din căderea în păcat), bine ar fi ca în ziua aceasta să aducem la Dumnezeu prin harul băii nu numai pe cei transformaţi prin a doua naştere, ci şi pe cei ce vin iarăşi la calea cea vie prin pocăinţă şi prin întoarcere de la faptele cele moarte, şi pe aceştia să-i aducem de mână la nădejdea cea mântuitoare, de care s-au înstrăinat din cauza păcatului (Evr. 9, 14). Şi nu este lucru mic a chibzui cu judecată dreaptă şi încercată motivele în privinţa acestora, după învăţătura proorocului, care porunceşte că trebuie să se cumpănească motivele la judecată aşa: „Ca”, precum zice, „să nu se clătească în veac, şi întru pomenire veşnica va fi dreptul” (Ps. 111, 5, 6) Căci precum la vindecarea cea trupească scopul meşteşugului celui doftoricesc este de a face sănătos pe cel bolnav, şi felul tratamentului este deosebit deoarece şi metoda cea vindecătoare se întrebuinţează la fiecare boală potrivit felurimii bolilor, astfel fiind de multe feluri şi pătimirile în boala sufletească, este nevoie ca şi tratamentul să fie de multe feluri, producând vindecare potrivit cauzei suferinţei. Astfel vom lămuri chestiunea cum să fie metoda de procedat în privinţa problemei ce este pusă înainte. Trei sunt elementele cele ce sunt a se lua în considerare în privinţa sufletului nostru după cea dintâi împărţire: raţiunea, concupiscenţa şi irascibilitatea. Întru acestea sunt şi faptele cele bune ale celor ce vieţuiesc potrivit virtuţii, şi prăbuşirile celor ce merg spre răutate. Pentru aceea se cuvine ca cel ce voieşte să aducă vindecare potrivită părţii celei bolnave a sufletului mai întâi adică să cerceteze în care parte s-a aşezat patima; şi apoi astfel cu potrivire să aducă vindecare celui ce a pătimit, ca nu cumva, din cauza nepotrivirii metodei doctoriceşti, alta să fie partea ce boleşte şi alta ce primeşte vindecare; precum cu adevărat vedem că unii dintre doctori, în necunoştinţa părţii celei ce suferă întâi, mai adaugă la boală, prin cele ce îi lecuiesc. Căci boala fiind de multe ori după tăria fierbinţelii, deoarece celor ce se osâdesc de răceală prea multă este de folos doctoria cea înfierbântătoare şi încălzitoare, astfel ceea ce se dă acestora cu chibzuială, aceeaşi aplicând-o fără de socotinţă celor ce ard în fierbinţeală peste măsură, au făcut suferinţa cu anevoie de vindecat. Deci precum la doctor prea necesară s-a socotit a fi cunoaşterea însuşirii elementelor corpului, pentru ca fiecăruia din cele ce află bine sau rău să se facă îndreptarea celui ce este pus în afară de fire. Astfel şi noi, năzuind a cunoaşte deosebirea celor privitoare la suflet, drept început şi fundament la vindecarea diferitelor suferinţe vom pune cunoaşterea originii bolii. Deci dar în trei părţi, precum am zis, deosebindu-se însuşirea motivaţilor sufletului, în partea raţională şi cea concupiscentă şi cea irascibilă, faptele cele bune ale părţii raţionale ale sufletului sunt: părerea cea bine cinstitoare de Dumnezeu, şi cunoaşterea distinctă a binelui şi a răului, şi notiunea clară şi neconfuză în privinţa firii hotărârilor, ce este adică de ales dintre cele ce sunt, şi care trebuie să fie de urât şi de ferit. Şi iarăşi dimpotrivă se va observa răutatea, ceea ce este în partea aceasta, când va fi adică necinstire de Dumnezeu, şi lipsa de apreciere în privinţa binelui adevărat, părerea sucită şi defectuoasă asupra firii lucrurilor, încât se pune lumina în loc de întuneric, şi întunericul în loc de lumină, precum zice Scriptura (Is. 5, 20). Iar a părţii celei concupiscente este îndemnul virtuos a se îndruma pofta spre ceea ce este într-adevăr de dorit şi cu adevărat bine, şi orice putere de iubire şi dispoziţie este întru noi să se îndrepteze întreaga într-acolo, spre a se convinge că nimic altceva nu este pentru firea sa de iubit decât virtutea şi firea care izvorăşte virtutea. Iar rătăcirea şi păcatul acestei părţi este când cineva va deplasa pofta spre slava deşartă, cea fără de fiinţă, ori către floarea cea vopsită pe trupuri, de unde derivă iubirea de bani şi iubirea de mărire, şi iubirea de desfătări, şi toate cele de acest fel, care depind de soiul acesta de răutate. Şi iarăşi fapta bună a dispoziţiei irascibile este ura răutăţii şi lupta împotriva patimilor, şi a se întări sufletul spre bărbăţie, ca să nu se înspăimânte de cele de mulţi socotite ca înfricoşate, şi până la sânge să stea împotriva păcatului şi să dispreţuiască îngrozirea de moarte şi durerile uneltelor de tortură şi despărţirea de cele mai plăcute, şi în general a deveni mai buni faţă de toate cele ce pe mulţi, din oarecare obişnuinţă sau părere preconcepută, îi ţine în voluptate, luptându-se pentru credinţă şi virtute. Iar căderile acestei fel de părţi a sufletului tuturor sunt evidente: pizma, ura, mânia, bârfirea, năzuinţele şi dispoziţiile spre ceartă şi răzbunare, care prelungesc mânia multă vreme şi pentru mulţi se termină prin ucideri şi sângerări; căci raţiunea neînvăţată, neaflând unde să-şi întrebuinţeze arma cu folos, întoarce asupra sa ascuţişul fierului, şi arma de apărare dată nouă de Dumnezeu se preface în pierzătoare pentru cel ce o întrebuinţează rău

->