« 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 » ... 93

Învăţătura încredinţată de Hristos prin viu grai Sfinţilor Apostoli poartă numele de Tradiţie apostolică. Din această Tradiţie, sau cu ajutorul ei, s-a dezvoltat Tradiţia bisericească.



Sfinţii Apostoli au primit învăţătura dumnezeiască de la Mântuitorul, iar Biserica a primit-o de la Sfinţii Apostoli[1], care au dat-o primilor episcopi, iar aceştia celor de după ei, până... mai mult


Sfânta Scriptură e rodul lucrării Sfântului Duh, crescut în pomul Tradiţiei. Sfânta Scriptură e punerea în scris numai a unei părţi din toată învăţătura dată de Mântuitorul prin viu ... mai mult


Ca viaţă în Duhul Sfânt, Sfânta Tradiţie aparţine întregii Biserici. Credinciosul şi-o însuşeşte în măsura în care vieţuieşte în Biserică şi participă la viaţa Bisericii prin luc... mai mult


Biserica păstrează Tradiţia, iar Tradiţia uneşte şi întăreşte Biserica. După moartea ultimului Apostol, viaţa în Duhul nu s-a împuţinat, căci Mântuitorul făgăduieşte Apostolilor şi... mai mult


Biserica e păzitoarea, tâlcuitoarea şi propovăduitoarea fără greş a Descoperirii dumnezeieşti şi prin aceasta şi a Tradiţiei. Ea păstrează şi susţine unitatea şi identitatea credinţei... mai mult


Desigur, ca formă de transmitere a Revelaţiei dumnezeieşti supranaturale, Sfânta Tradiţie, sau Tradiţia apostolică, are drept conţinut întreaga învăţătură a Apostolilor, primită de ei p... mai mult


Aluatul Împărăţiei lui Dumnezeu e amestecat cu frământătura omenească şi ce e neschimbător stă la un loc cu ce e schimbător şi trecător. Păzind ce trebuie, Biserica rămâne de-a pururi... mai mult


Progresul Sfintei Tradiţii înseamnă dezvoltarea şi adâncirea acesteia. „Progresul pentru fiecare lucru, zice Vincenţiu de Lerin, înseamnă dezvoltarea acestui lucru din sine însuşi. E cazul... mai mult


Adevărul de credinţă trebuie să fie cuprins în Descoperirea dumnezeiască, adică în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie.



« 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 » ... 93