Cuvântul este grecesc (aghiasmos) şi înseamnă sfinţire. La noi, prin aghiasmă se înţelege atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru sfinţirea ei.



De două feluri: mare şi mică. Cea mică se mai numeşte în popor şi sfeştanie, care înseamnă luminare, sau slujba luminilor, pentru că la început se înţelegea prin ea Aghiasma cea mare, ca... mai mult


În biserică, de regulă la fiecare zi întâi a lunii, iar în case, oricând cer credincioşii, mai ales în zilele de miercuri şi vineri dimineaţa. Când preoţii, potrivit hotărârilor Sfântu... mai mult


Ştiut să fie că prea bun obicei este şi folositor de suflet să se facă „ în biserici, în mânăstiri şi în case, sfinţirea apei la toate zilele dintâi ale lunii şi a-i stropi pe oameni ... mai mult


La Bobotează, atât în ajun când se sfinţeşte apa cu care preoţii botează apoi casele creştinilor, cântând troparul Botezului: „În Iordan, botezându-Te Tu, Doamne...”, cât şi în în... mai mult


Pentru că apa de la Bobotează are o putere deosebită, fiind sfinţită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh în cursul rugăciunii de sfinţire, iar sfinţirea are loc în însăşi ziua în... mai mult


Aghiasma mare, adică apa sfinţită de la Bobotează, are, într-o măsură cu mult mai mare, puterea sfinţitoare şi tămăduitoare, precum şi darurile minunate, pe care am spus că le are Aghiasm... mai mult