Avem temeiuri pentru această învăţătură în Sfânta Scriptură şi în Sfinţii Părinţi?

Da, avem. Sfântul Duh e numit de Sfântul Apostol Petru Dumnezeu, când îi spune lui Anania: „De ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi Duhului Sfânt (...) Nu oamenilor ai minţit, ci lui Dumnezeu” (FA 5, 3-4). Iar Sfântul Apostol Pavel spune că Duhul Sfânt e în Dumnezeu, adică în Tatăl şi în Fiul, cum e duhul omului în om. De aceea, El e atotştiutor: „Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, până şi adâncurile lui Dumnezeu. Căci cine dintre oameni ştie cele ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu” (1 Co 2, 10-11). Dar că Duhul Sfânt e totuşi o persoană deosebită de Tatăl şi de Fiul, însă de aceeaşi cinste cu Ei, vedem din porunca Mântuitorului, Care-i trimite pe Apostoli să-i boteze pe oameni în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (Mt 28, 19).

Cele trei persoane ale Sfintei Treimi nu sunt nici despărţite, căci au împreună o singură fiinţă, nici amestecate, căci sunt trei ipostasuri şi nu unul. Sfântul Ioan Damaschin spune: „Între ipostasurile Dumnezeirii nu există deosebire de voinţă, sau de gândire, sau de lucrare, sau de putere, sau de altceva, din acelea care dau naştere în noi la vreo deosebire cu totul adevărată. Pentru aceea nu spunem că Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh sunt trei Dumnezei, ci din contră, că Sfânta Treime este un singur Dumnezeu... Căci, după cum am spus, ipostasurile Sfintei Treimi se unesc, în înţelesul că ele sunt unele în altele... Ele nu sunt despărţite unele de altele şi nici împărţite în ce priveşte fiinţa”[1].



[1] Dogmatica, cartea I, cap. VIII, trad. rom. cit. p. 31.