De unde s-a luat numărul de şapte Laude?

Numărul şapte, potrivindu-se stihului 164 din Psalmul 118: „De şapte ori pe zi Te-am lăudat”, a avut înrâurire covârşitoare la alcătuirea celor şapte Laude.

Sfântul Ioan Casian Îi aprobă pe cei „ce iau parte la aceste adunări de şapte ori pe zi, spre a cânta lauda Domnului”[1], cu toate că lui i se pare că începutul celor şapte Laude ar fi aşezat de puţin timp. Fireşte, el e de partea acelora, fiindcă numărul şapte avea în urma lui o lungă predanie. La evrei era socotit drept număr desăvârşit: „s-ar aduce o mulţime de locuri, zice Fericitul Augustin, în care Dumnezeiasca Scriptură socoteşte numărul şapte drept număr care îmbrăţişează toate cunoaşterile”[2]. Mai târziu, Sfântul Simeon al Tesalonicului (†1429) va spune despre cele şapte Laude: „Iar vremile şi rugăciunile şapte sunt cu numărul, după numărul darurilor Duhului Sfânt”[3].



[1] Ibidem, III, c. 4.

[2] Fericitul Augustin, De Civitate Dei, XI, 31.

[3] Sfântul Simeon al Tesalonicului, op. cit., cap. 398.