Se poate vorbi despre trepte ale Descoperirii dumnezeieşti?

Se poate vorbi cu toată siguranţa. Am văzut mai înainte că Descoperirea dumnezeiască poate fi împărţită în trei mari perioade de timp. Fiecăreia dintre aceste perioade îi corespunde mai mult sau mai puţin o treaptă de înaintare, cu toate că aceste trepte nu sunt totdeauna egale şi nici nu vin unele după altele într-o ordine neschimbată. Timpul de la căderea în păcat până la darea Legii pe muntele Sinai cuprinde nu numai strădanii ale firii omeneşti spre cunoaşterea adevărului şi deci a lui Dumnezeu, ci şi ajutoare directe de sus, prin Descoperirea mai presus de fire, făcută patriarhilor. La fel, după darea Legii. După venirea Mântuitorului, Care a desăvârşit Descoperirea, cele două trepte ale Descoperirii de dinainte n-au fost înlăturate. Deci, în linii mari, Biserica admite trepte în lucrarea Descoperirii supranaturale.

Cum este şi firesc, Biserica pune accentul pe cele două trepte în Descoperirea dumnezeiască, înfăţişate prin cele două Testamente. Sfântul Grigorie Teologul, vorbind despre schimbările produse de către acestea în viaţa omenirii de-a lungul timpului, le numeşte cutremure de pământ şi le schiţează astfel: „Două schimbări vădite s-au făcut în cursul veacului, care s-au arătat şi ca două Testamente şi „cutremure ale pământului” (Mt 27, 51), pentru a se face lucrul bine cunoscut. Una a fost mutarea de la idoli la Lege (Ieş 20, 3-5), iar alta, de la Lege la Evanghelie. Şi ni se binevesteşte un al treilea cutremur, sau mutarea de la cele de aici la cele de acolo, care nu se mai mişcă, nici «nu se mai clatină»”[1]. Aşadar, Biserica admite mersul treptat al Descoperirii dumnezeieşti.

Treapta de la Vechiul la Noul Testament e arătată de nenumărate ori de Mântuitorul, de Sfinţii Apostoli şi de Sfinţii Părinţi. Ei arată că este o desăvârşire a Noului Testament faţă de cel Vechi. Acesta din urmă îşi păstrează valoarea lui, e adevărat. Mântuitorul zice: „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să plinesc. Că adevăr vă grăiesc: Înainte de a trece cerul şi pământul, nici o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce toate se vor împlini” (Mt 5, 17-18). Dar aceste lucruri din Vechiul Testament trebuie „plinite” în lumina gradului nou de Descoperire (Noul Testament): „Aţi auzit că s-a spus celor de demult...”, „Eu însă vă spun” (Mt 5, 21 ş. u.). Noul Testament e dezvoltarea şi plinirea celui Vechi; dar e mai mult decât atât: el e „răsăritul cel de sus”, care face să treacă „umbra legii”. Sporul în descoperirea persoanelor Sfintei Treimi e arătat de Sfântul Grigorie Teologul, prin cuvinte ca: „Adaosuri parţiale”, „înălţări”, „înaintări” şi „treceri din slavă în slavă”[2]. Duhul Sfânt Însuşi Şi-a rânduit lucrarea Lui în chip treptat, măsurând-o după puterea de primire a Sfinţilor Ucenici. Astfel, la început a lucrat prin minunile săvârşite de Domnul, după patimi şi înviere a fost insuflat Ucenicilor, iar după înălţare, la Cincizecime, S-a arătat în chip de limbi de foc[3].



[1] Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântul V Teologic, 25, Migne, P.G., XXXVI, col. 160 D, 161 A; v. trad. rom. Cele cinci cuvântări teologice, Ed. Anastasia, Buc. 1993, trad., introd. şi note de Pr. Dr. Dumitru Stăniloae, pp. 110-111.

[2] Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântul V Teologic, 26, Migne, P.G., XXXVI, col. 161 CD.

[3] Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântul V Teologic, 26, Migne, P.G., XXXVI, col. 164 A.