De ce învăţătura creştină e socotită cea mai înaltă treaptă a credinţei?

Pentru că învăţătura creştină a fost dată de Însuşi Fiul lui Dumnezeu întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, şi pentru că nimeni altul n-a cunoscut ca El de-a dreptul pe Dumnezeu şi a învăţat pe oameni chiar din izvorul care e Însuşi Dumnezeu: „Pe Dumnezeu nimeni niciodată nu L-a văzut; Fiul Cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, El L-a făcut cunoscut” (In 1, 18). Mântuitorul Însuşi declară: „Cel ce M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl” (In 14, 9). Căci „nimeni nu-L cunoaşte pe Fiul decât numai Tatăl, şi nici pe Tatăl nu-L va cunoaşte nimeni decât numai Fiul şi cel căruia va vrea Fiul să-i descopere” (Mt 11, 27). Iisus Hristos a adus Descoperirea celor mai mari taine ale adevărului dumnezeiesc, pe care omenirea s-a învrednicit să le cunoască de la începutul lumii. Credinţa adusă de El a astâmpărat şi astâmpără setea după adevăr a nenumărate suflete. Ea a schimbat faţa lumii vechi. Prin luminarea şi schimbarea adâncă a sufletelor, ea a legat din nou viaţa omenească, veştejită de păcat, de Izvorul nesecat al vieţii netrecătoare: Dumnezeu. Ea a coborât cerul pe pământ, împlinind rugăciunea Psalmistului: „Doamne, apleacă cerurile şi Te pogoară; atinge-Te de munţi, şi ei vor fumega” (Ps 143, 5). Cerurile s-au plecat şi chiar s-au deschis (Lc 2, 9-15; Mt 3, 16). În sfârşit, nici o altă credinţă sau cunoaştere religioasă n-a putut şi nu o poate înlocui pe cea creştină, fiindcă n-a avut şi nu are roadele acesteia. Învăţătura creştină stă pe culmea cunoaşterii religioase, pentru că nicăieri sufletul credinciosului nu se desfată de adevăr, de dreptate, de fericire, de viaţa veşnică, ca în Hristos[1].



[1] Fericitul Augustin, Comentariu la Evanghelia după Ioan, 26, 4, Migne, P. G., XXXV, col. 1608.