Creştinii au serbat dintru început Duminica?

Da. Pentru motivele de mai sus, Sfinţii Apostoli şi primii creştini numeau această zi Ziua Domnului şi o serbau prin adunări de rugăciune şi slujbă, împreunate cu săvârşirea Sfintei Euharistii, precum şi cu felurite fapte de milostenie. Mărturie despre aceasta ne stau cele scrise chiar în Sfânta Scriptură (vezi FA 20, 7; 1 Co 16, 2; Ap 1, 10). Aşijderea făceau şi bărbaţii apostolici, adică ucenicii Sfinţilor Apostoli. Unul dintre aceştia, anume Sfântul Ignatie Teoforul, episcop al Antiohiei († 107), scrie în scrisoarea trimisă de el creştinilor din Magnesia (cap. 9): „Aşadar, cei care au trăit în rânduielile cele vechi şi au venit la nădejdea cea nouă să nu mai ţină sâmbăta, ci Duminica, în care şi viaţa noastră a răsărit, prin El şi prin moartea Lui”[1]. Iar Sfântul Iustin Martirul († 155) scria pe la mijlocul veacului al doilea după Hristos: „În ziua soarelui (Duminica), noi ne adunăm cu toţii laolaltă, deoarece aceasta este prima zi în care Dumnezeu, schimbând întunericul şi materia, a creat lumea, iar Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, în aceeaşi zi a înviat din morţi”[2].

Asemenea mărturii mai găsim şi în Aşezămintele Sfinţilor Apostoli (cartea II, cap. 59) în canoane[3], precum şi la o mulţime de Sfinţi Părinţi şi scriitori bisericeşti din veacurile II-IV, ca de pildă: Tertulian[4], Sfântul Irineu[5], Origen[6], Sfântul Ambrozie[7], Sfântul Ioan Gură de Aur ş.a.

De aceea, odată cu recunoaşterea creştinismului de către împăratul Constantin cel Mare (313), Duminica a fost recunoscută şi consfinţită de către Stat ca zi de odihnă, chiar pentru necreştini, rămânând astfel până astăzi la toate popoarele creştine, ca zi săptămânală de repaos sau odihnă.



[1] Scrierile Părinţilor Apostolici, trad. cit.

[2] Apologia I, cap. 67, trad. cit., p. 71.

[3] Vezi de ex. can. 29 Laodiceea.

[4] Apologeticum, cap. 16, trad. David Popescu, vol. cit., p. 63; De corona militis, cap. 4.

[5] Epistola către Victor, Episcopul Romei (la Eusebiu al Cezareei, Istoria bisericească, V, 24).

[6] Tâlcuirea la cartea Ieşire, cap. 15.

[7] Sermo 61.