Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Pentru Cum trebuie rugăciunea să fie ajutată de faptă. Care sunt faptele care fac ca rugăciunea să fie neprimită (apoftegma 1): Distribuie pe Telegram

A întrebat un bătrân dacă se folosesc cei ce cer de rugăciunile părinţilor iar ei se lenevesc. Şi i-a răspuns: „Mult poate rugăciunea dreptului, precum este scris; însă care se face, adică aceea care se ajutorează de cel ce cere rugăciunea, păzindu-se cu toată osârdia şi cu durere în inimă de gânduri şi fapte rele. Că de va petrece cu nebăgare de seamă, de nici un folos nu-i va fi, chiar dacă sfinţii se vor ruga pentru el. Că unul zidind şi altul surpând, ce au folosit, fără numai osteneli?” A adaos încă şi acest fel de povestire, zicând: „Era un sfânt părinte al unei chinovii, împodobit cu toată fapta bună, dar mai vârtos cu smerita cugetare, cu blândeţe, cu milostivirea către săraci şi cu dragostea. Acesta se ruga mult lui Dumnezeu, zicând: «Doamne, mă ştii pe mine cât sunt de păcătos, dar nădăjduiesc în îndurările Tale, să mă mântuiesc prin mila Ta. Deci, mă rog bunătăţii Tale, Stăpâne, să nu mă desparţi de obştea mea, ci împreună cu mine şi pe aceia îi învredniceşte Împărăţiei Tale, pentru nespusa Ta bunătate». Deci, această rugăciune neîncetat făcând-o, l-a încredinţat iubitorul de oameni Dumnezeu în acest chip: trebuia să se săvârşească pomenire de sfinţi la o altă mănăstire, care nu era departe de dânşii, şi îl chemau părinţii acelei mănăstiri pe el împreună cu ucenicii lui. Iar el se lepăda. Dar a auzit în vis, zicându-i-se să meargă şi să trimită întâi pe ucenicii săi, apoi să meargă singur. Deci, ducându-se ucenicii lui, zăcea un înger în chip de sărac bolnav, în mijlocul drumului. Venind ucenicii la locul acela şi văzându-l văitându-se, l-au întrebat, care e pricina. Iar el a zis: «Sunt bolnav şi eram călare pe dobitoc, care trântindu-mă a fugit, şi iată nu are cine să-mi ajute». Iar ei au zis: «Ce putem să-ţi facem, avvo? Noi suntem pe jos». Şi lăsându-l, s-au dus. Apoi, după puţin timp a venit şi părintele lor şi l-a aflat zăcând şi suspinând şi înştiinţându-se de pricină i-a zis: «Nu au venit nişte monahi şi nu te-au aflat aşa?» Iar el a zis: «Ba da, au venit, dar neştiinţându-se de pricină, au trecut zicând: 'Noi suntem pe jos, ce putem să-ţi facem?'» Zis-a lui avva: «Poţi să umbli puţin şi să mergem?» Iar el a zis: «Nu pot!» Atunci avva i-a zis: «Vino să te iau în spate şi Dumnezeu ne va ajuta şi vom merge». Iar el a zis: «Cum poţi atâta depărtare să mă duci în spate. Mergi şi te roagă pentru mine!» Iar avva a zis: «Nu te voi lăsa, ci iată piatra aceea; te voi pune pe dânsa şi mă voi apleca şi te voi lua în spate». Şi aşa a făcut. La început îl simţea că este greu, ca un om mare, apoi se făcea mai uşor, tot mai uşor, încât se minuna cel ce îl purta pe spate. Şi deodată s-a făcut nevăzut şi a venit glas către el: «Pururea te rugai pentru ucenicii tăi să se învrednicească împreună cu tine de Împărăţia cerurilor şi iată că altele sunt măsurile tale şi altele ale lor. Deci fă-i pe ei să vină la lucrarea ta şi vei dobândi cererea, căci eu sunt Dreptul Judecător, răsplătind fiecăruia după faptele lui»”..


->