Pentru Primirea de străini (apoftegma 5):

Era careva din sfinţi vieţuind în Egipt, în loc pustiu. Era şi altul, mai departe de dânsul şi acela era preot maniheist. Şi odată mergând să viziteze pe cineva din neamul lui, a înserat unde era sihastrul cel pravoslavnic şi era în necaz, căci se temea de bătrânul să intre şi să rămână la dânsul, ştiind că îl va cunoaşte că este maniheist. Însă, primejduindu-se şi neavând unde merge, a bătut la uşă, iar bătrânul deschizând l-a şi cunoscut. Deci l-a primit de bună voie şi l-a silit să facă rugăciune şi odihnindu-l, au adormit. Iar maniheul venindu-şi în sine noaptea, gândea mirându-se, cum n-a luat nici o îndoire asupra lui şi a zis: „Cu adevărat robul lui Dumnezeu este”. Apoi a căzut la picioarele lui, grăind: „Avvo şi eu sunt pravoslavnic!” Şi aşa a petrecut cu dânsul, după aceea, cealaltă vreme a vieţii sale..


->