A povestit avva Daniil, preotul Schitului, zicând: „Când eram mai tânăr am venit la Tebaida şi m-am pogorât la un oraş să-mi vând lucrul mâinilor mele. Şi era acolo un om cu numele Evloghie, cu meşteşugul săpător de piatră, care din tânără vârstă această lucrare avea: din lucrul mâinilor sale, în fiecare zi ce dobândea, cheltuia şi până seara petrecea postind, iar seara ieşea în oraş şi pe străinii ce se aflau îi aducea la casa sa şi picioarele lor cu mâinile sale le spăla, că nu avea pe altcineva împreună cu el. Şi după putere îi hrănea, iar din bucăţelele ce prisoseau, cu unele îşi mângâia nevoia firii, iar altele le arunca la câinii satului, căci până şi la aceştia îşi arăta omul milostivirea. Deci, acesta şi pe mine de multe ori, primindu-mă în gazdă împreună şi cu alţi fraţi, m-a făcut a mă minuna foarte de fapta bună a lui, că mă înspăimânta milostivirea şi iubirea de oameni a lui şi blândeţea şi smerenia cugetului. Şi întorcându-mă la Schit şi aşezându-mă în chilie, în trei săptămâni m-am dat pe sine-mi la postire, rugându-mă lui Dumnezeu să-i dea mai mult de cheltuială, ca să poată să facă bine şi altora, mai multora. Deci, din postire lipsindu-mi puterea, zăceam mai mort şi adormind am văzut pe unul cucernic la chip stând înaintea mea şi zicându-mi: «Daniile ce ai?» Şi i-am zis lui: «Cuvânt am dat lui Hristos să nu gust pâine, până ce mă va auzi pe mine pentru Evloghie pietrarul, ca să-i dea lui blagoslovenie, să facă bine mai multora». Iar el a zis: «Nu, că se va vătăma, iar acum bine se află; iar de voieşti să-i dai lui, pune-te chezaş pentru sufletul lui că se va mântui întru mai multe şi eu îi voi da lui». Iar eu iarăşi am zis: «Mai mult Doamne dă-i lui, ca toţi printr-însul să slăvească numele Tău cel sfânt». Răspuns-a acela: «Am zis ţie, că acum bine se află». Iar eu am zis către el: «Din mâinile mele cere sufletul lui!» Deci, mi s-a părut îndată, că m-am aflat la Sfânta Înviere şi-am văzut un copil şezând pe sfânta piatră, iar pe Evloghie de-a dreapta lui stând şi căutând către mine copilul, a zis către cei ce erau de faţă: «Acesta este cel ce s-a pus chezaş pentru Evloghie?» Iar ei au răspuns: «Aşa, cu adevărat, stăpâne!» Şi iarăşi a zis copilul: «Spuneţi-i lui, că am să cer chezăşia». Iar eu am zis: «Aşa, stăpâne, de la mine cere-o aceasta, numai dă-i lui!» Şi văd că îi toarnă în sânul lui bani mulţi. Şi pe cât aceia turnau, pe atât sânul lui Evloghie primea. Deci deşteptându-mă eu, am cunoscut că mi s-a ascultat rugăciunea şi am proslăvit pe Dumnezeu. Iar Evloghie ieşind la lucrul său şi lovind în piatră, aude un sunet deşert şi săpând găseşte o peşteră plină de bani şi spăimântându-se, socotea întru sine: «Ce voi face? De-i voi lua pe aceştia la oraş, va auzi dregătorul şi vine de îi ia şi eu mă primejduiesc. Ci mai vârtos mă voi duce la o ţară afară, unde nimeni nu mă cunoaşte». Şi tocmind dobitoace ca şi cum ar fi avut de cărat pietre, a cărat banii la râu şi punându-i în corabie, s-a dus la Bizanţ. Şi împărăţea Iustin bătrânul şi a dat bani mulţi împăratului şi celor mai mari ai lui şi întru puţină vreme s-a făcut eparh al pretorilor şi a cumpărat casă mare, care şi până acum se zice a egipteanului. Şi trecând doi ani, eu neştiind nimic de cele ce se făcuseră, am văzut în vis că m-am aflat la Sfânta Înviere şi pe copil iarăşi l-am văzut, şezând pe sfânta piatră. Şi aducându-mi aminte de Evloghie, am zis întru sine-mi: «Oare unde este Evloghie?» Şi după puţin timp îl văd pe acesta, târât de un arap, afară de la faţa copilului. Şi deşteptându-mă, am cunoscut ce însemnează vedenia şi am zis în sine-mi: «Vai, mie păcătosului, că am pierdut sufletul meu!» Şi sculându-mă, m-am dus la oraş, ca pentru a vinde lucrul mâinilor mele şi aşteptând să aflu pe Evloghie, s-a făcut seară adâncă şi nimeni nu s-a îndemnat să mă ia în gazdă. Deci mă scol şi întreb pe o bătrână şi îi zic ei: «Bunico, dă-mi trei paximazi (pesmeţi) să mănânc, că nu am mâncat astăzi». Iar ea ducându-se, mi-a adus puţină fiertură şi mi-a pus înainte şi şezând aproape, a început să-mi vorbească, grăind cuvinte de folos: «Avvă, nu ştii că eşti tânăr şi nu trebuia să vii în oraş. Au nu ştii că schima cea călugărească cere linişte. Şi altele oarecare?» Şi am zis ei: «Ce porunceşti dar să fac, căci lucrul mâinilor mele am venit să vând?» Iar ea mi-a zis: «Măcar de îţi vinzi lucrul mâinilor tale, dar nu zăbovi aşa în oraş; dacă voieşti să fii călugăr, du-te la Schit!» Şi i-am zis ei: «Nu este aici în oraşul acesta vreun om temător de Dumnezeu, ca să adune pe străini?» Şi mi-a zis: «O, ce ai grăit, avvo? Am avut aici pe un pietrar oarecare şi multe bunătăţi făcea la străini. Şi văzând Dumnezeu lucrurile lui, i-a dat lui dar. Şi este, precum aud patrician astăzi». Iar eu acestea auzind, am zis întru sine-mi: «Eu am făcut uciderea aceasta». Şi îndată intrând într-o corabie, m-am dus la Bizanţ şi întrebând şi găsind casa lui Evloghie, şedeam lângă poartă, vrând să-l văd pe el, când va ieşi. Şi deci trecând puţin, îl văd îndată pe el cu fală şi înconjurat de oameni mulţi şi am zis către el: «Miluieşte-mă, am să-ţi grăiesc oarşece deosebi!» Iar el nu a luat aminte, ci şi cei ce mergeau înainte au dat în mine şi alergam mai înainte şi iarăşi strigam şi cei de pe urmă iarăşi au dat în mine. Şi aceasta în patru săptămâni făcând, nu am putut să vorbesc cu el. Iar mai pe urmă strigând eu iarăşi, a alergat unul din slujitorii lui cu un băţ şi atâta m-a bătut cu dânsul, cât m-a lăsat mai mort. Apoi, după multă vreme, puţin întărindu-mă, am zis întru sine-mi: «Să mergem la Schit şi de va voi Dumnezeu, va mântui şi pe Evloghie!» Şi m-am pogorât la mare şi aflând o corabie alexandrinească pornind îndată, m-am suit într-însa şi de scârbă şi de bătăi am adormit. Şi mă văd pe mine iarăşi la Sfânta Înviere şi pe copilul acela asemenea iarăşi şezând şi căutând la mine cu îngrozire şi zicând: «Nu vei merge, ci vei plini chezăşia». Iar eu, de frică, nici a deschide gura nu am putut. Şi porunceşte la doi din cei ce stau înaintea lui şi luându-mă m-au legat cu mâinile înapoi şi m-au spânzurat cu capul în jos, zicându-mi: «Să nu te pui chezaş peste puterea ta şi să nu grăieşti împotriva lui Dumnezeu». Iar eu de mâhnire şi de nevoie, nu am răspuns nimic. Deci, aşa fiind eu spânzurat, s-a făcut glas zicând: «Iese Augusta» (adică Împărăteasa) şi văzând-o, am luat îndrăzneală şi am strigat: «Miluieşte-mă, stăpâna lumii!» Iar ea întorcându-se către mine, a zis: «Ce voieşti?» Am zis: «Pentru chezăşia lui Evloghie sunt spânzurat». Şi mi-a zis mie: «Eu mă voi ruga pentru tine». Şi am văzut că s-a dus şi a sărutat picioarele copilului şi mi-a zis copilul: «Să nu mai faci lucrul acesta». Iar eu de frică fiind cuprins, am zis: «Nu stăpâne, iartă-mă!» Şi a poruncit şi m-au slobozit şi mi-a zis: «Mergi la chilia ta. Vezi încă şi cum voi aduce pe Evloghie la rânduiala cea dintâi». Deci deşteptându-mă, m-am bucurat cu bucurie mare că m-am izbăvit de această chezăşie. Şi înotând cu corabia, am venit la Schit, mulţumind lui Dumnezeu. Iar după trei zile aud că a murit Iustin împăratul şi s-a făcut împărat Iustinian. Apoi după puţin timp m-am înştiinţat că s-au sculat asupra împăratului, patru oarecare din cei mari, între care unul a fost şi Evloghie. Şi cei trei prinzându-se, li s-au tăiat capetele, iar Evloghie a fugit noaptea. Şi a poruncit împăratul ca ori unde se va afla, să se omoare şi el. Deci, întrebând pentru dânsul cu osârdie, m-am înştiinţat că s-a întors la locul său iarăşi şi s-a apucat de pietrărie, nearătând către nimeni că el este cel ce se făcuse patrician (boier) în Constantinopol, ci alt egiptean a fost acela, iar el încredinţa că întru atâţia ani a fost la Sfintele Locuri. Deci m-am pogorât iarăşi la acel oraş, ca să mă înştiinţez cele pentru dânsul mai cu deadinsul. Şi făcându-se seară, iată Evloghie a venit chemând pe străini la găzduire. Şi văzându-l, am suspinat şi lăcrimând, am zis către Dumnezeu: «Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai făcut! Cu adevărat, Tu, Doamne, faci săraci şi îmbogăţeşti, smereşti şi înalţi şi judecăţile Tale sunt nenumărate!» Şi luându-mă şi pe mine împreună cu alţi săraci, ne-am dus la casa sa şi spălându-ne picioarele, ne-a pus masa. Şi după ce am mâncat noi, luându-l deosebi, i-am zis lui: «Cum te afli, avvo Evloghie?» Iar el a zis: «Roagă-te pentru mine, avvo, că sunt sărac, neavând în mâini nimic!» Iar eu am zis către el: «O, de nu ai fi avut nici acestea pe care le ai!» Iar el a zis: «Pentru ce, avvo? Au te-am smintit cu ceva cândva?» Atunci i-am povestit lui toate cele ce s-au făcut. Şi plângând deajuns, a zis: «Roagă-te, avvo, ca să trimită Dumnezeu cele de trebuinţă şi de acum să mă îndreptez!» Iar eu am zis: «Cu adevărat, fiule, să nu nădăjduieşti să ţi se încredinţeze altceva de la Hristos, cât vei fi în lumea aceasta, afară de plata ostenelii acesteia». Şi urându-i cele bune, m-am întors şi a rămas Evloghie aşa, săpând la pietre şi primind pe străini până la sfârşitul vieţii sale şi de o sută de ani făcându-se, nu s-a lăsat de această lucrare ci îi da Dumnezeu lui putere, până când a plinit călătoria vieţii acesteia.