Antonie: apoftegma 2

[Cronie, preotul Nitriei, ne-a istorisit nouă că] Fericitul Antonie povestea: „Un an întreg m-am rugat să mi se descopere locul drepţilor şi al păcătoşilor. Şi am văzut un mare uriaş, care ajungea până la nori. Era negru şi avea mâinile întinse până la cer şi sub el se afla un lac având măsura mării. Şi am văzut suflete zburând ca nişte păsări. Şi cele ce zburau deasupra mâinilor şi capului uriaşului, se mântuiau. Dimpotrivă, cele ce erau prinse de mâinile lui, cădeau în lac. Şi ajunse la mine un glas care zicea: «Aceste suflete pe care le vezi zburând mai sus de acela, sunt sufletele drepţilor care se mântuiesc în rai. Iar celelalte sunt atrase în iad, urmând voilor trupului şi ţinerii de minte a răului»”.