Pogorârea Sfântului Duh

:

 

Pogorârea Sfântului Duh[1]

 

Iar în ziua cea din urmă – ziua cea mare a sărbătorii – Iisus sta între ei şi a strigat, zicând: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea! Cel ce crede în Mine – precum a zis Scriptura – râuri de apă vie vor curge din inima lui”. Iar aceasta a spus-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred într’Însul. Că Duhul încă nu era dat, pentru că Iisus încă nu Se preamărise.

 

Deci mulţi din mulţime, auzind cuvintele acestea, ziceau: „Într’a-devăr, Acesta este Profetul!” Iar alţii ziceau: „Acesta este Hristosul!” Iar alţii ziceau: „Oare din Galileea va să vină Hristos?; n’a zis oare Scriptura că Hristos va să vină din sămânţa lui David şi din oraşul Betleem, unde a fost David?...”. Şi dezbinare s’a făcut în mulţime din pricina Lui. Iar unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n’a pus mâinile pe El.

 

Deci slujitorii au venit la arhierei şi la farisei; şi aceia le-au zis: „De ce nu l-aţi adus?” Slujitorii au răspuns: „Niciodată n’a vorbit un om aşa cum vorbeşte omul acesta”. Şi le-au răspuns fariseii: „Nu cumva şi voi aţi fost amăgiţi?; e cineva dintre căpetenii care să fi crezut în el? Sau dintre farisei?...Dar această mulţime care nu cunoaşte legea, blestemată este!...”. A zis către ei Nicodim, unul dintre ei, cel ce mai’nainte venise noaptea la El: „Oare legea noastră îl osândeşte pe om fără ca mai întâi să-l asculte şi să cunoască ce a făcut?” Ei au răspuns, zicând: „Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu se ridică profet...”. Şi s’a dus fiecare la casa lui.

 

Ioan (7, 37-53; 8, 12)

 

 

 

Astăzi se prăznuiește în toată Biserica creştină, Pogorârea Duhului Sfânt, ziua Cincizecimii!  Ziua noastră de naştere duhovnicească! Pentru că, în ziua Cincizecimii s-a întemeiat în chip văzut Biserica Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cunoaşteţi din Sfânta Scriptură a Noului Testament, mai precis din Faptele Apostolilor capitolul 4, că la zece zile după Înălţarea Domnului la cer, în casa Mariei lui Marcu, unde erau adunaţi ucenicii, la porunca Mântuitorului de a rămâne în Ierusalim până se vor îmbrăca cu putere de sus, la un moment dat s-a auzit un vuiet ca de vânt şi Duhul Sfânt, în chip de limbi de foc, a coborât asupra Sfinţilor Apostoli şi aceştia au început să vorbească pe înţelesul tuturor celor care erau acolo adunaţi, și care s-au botezat!

 

Iubiţi credincioşi! Datorită acestui vuiet s-a adunat mulțimea! Casa Mariei lui Marcu nu era în preajma templului lui Solomon, unde erau cei ce participau la sărbătoarea prin care se celebra legământul dintre Dumnezeu și Israel, ci cu totul în altă parte, la marginea cetăţii Ierusalimului. Datorită vuietului de vânt şi a luminii cereşti emanată de limbile de foc, s-a adunat mulţimea, ca la trei mii de oameni, ne spun Faptele Apostolilor. Sărbătoarea Cincizecimii, aduna evrei din toate colţurile pământului, de unde s-au împrăştiat datorită neascultării. Evreii aveau poruncă, ca măcar o dată pe an, şi în special la această sărbătoare, la cincizeci de zile după paştile lor, să vină la Ierusalim, la templu, şi să se roage lui Dumnezeu. „Și erau uimiți toți și se minunau, zicând: Iată, nu sunt oare galileeni toți aceștia care vorbesc? Și cum de auzim noi, fiecare, limba noastră în care ne-am născut?, Parți și Mezi și Elamiți și cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea și în Capadocia, în Pont și în Asia, în Frigia și în Pamfilia, în Egipt și în părțile Libiei cea de lângă Cirene, și Romani aflați în trecere, Iudei și prozeliți, Cretani și Arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre mărețiile lui Dumnezeu!” (FA 2, 7-11). Mulţi dintre ei, aţi auzit la Apostolul care s-a citit astăzi, nici măcar nu-şi mai cunoşteau bine identitatea, în sensul că se socoteau din neamul celor în mijlocul cărora trăiau, nici nu mai ştiau limba ebraică, şi totuşi, adunaţi la vuietul de vânt şi la lumina Duhului, toţi au auzit pe limba lor cuvântul lui Dumnezeu propovăduit de cei doisprezece Apostoli adunaţi în casa Mariei lui Marcu; în casa unde odinioară, nu cu mult timp înainte, se săvârşise cina cea de taină în care Mântuitorul S-a oferit pe Sine întregii omeniri: „luați mâncați, acesta este Trupul Meu”, „Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu” (Mt. 26, 26-27), „aceasta să faceţi întru pomenirea Mea!” (Lc. 22, 19). Acolo, Hristos a instituit Taina Euharistiei pe care noi astăzi, aproape în fiecare zi, o săvârşim prin Sfânta Liturghie. În acel loc, Apostolii adunaţi, aşteptând făgăduinţa Mântuitorului Hristos, că se vor „îmbrăca cu putere de sus” (Lc. 24, 49), L-au primit pe Duhul Sfânt. Din casa Mariei lui Marcu, au plecat până la marginile pământului învăţând toate câte le-a poruncit Mântuitorul Iisus Hristos, botezând în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, iertând, legând şi dezlegând păcatele oamenilor, aşa cum Însuşi Hristos le-a poruncit zicând: „Luaţi Duh Sfânt!, cărora le veţi ierta păca­tele, li se vor ierta; cărora le veţi ţine, ţinute vor fi” (In. 20, 22-23).

 

Iată, de fapt, ce înseamnă Biserica întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos, în chip tainic, prin jertfa de pe Cruce, şi în chip văzut, în ziua Cincizecimii prin venirea Duhului Sfânt și prin botezul celor de față. Biserica este dimensiunea divino-umană a Mântuitorului Iisus Hristos, al cărui Trup suntem noi, cei botezaţi; cei care am primit cuvântul, şi care, adesea, primim şi dezlegarea de păcatele pe care le săvârşim. Pentru că, Mântuitorul Hristos, prin jertfa de pe Cruce, Şi-a asumat întreaga umanitate, şi ne-a răscumpărat din robia păcatului şi a morţii. Şi tot Mântuitorul Iisus Hristos, Cel care ni L-a trimis pe „Mângâietorul... Duhul Adevărului” (In. 15, 26), a făcut posibil ca noi, în chip văzut, cu adevărat, să devenim trup mistic al Lui, și să fim prezenți, în această zi de prăznuire a întemeierii Bisericii, în Biserica Dumnezeului Celui Preaînalt, formând toţi laolaltă o Biserică vie, trup al Mântuitorului Hristos.

 

Iubiţii mei, gândul meu pentru această sărbătoare este legat de momentul în care Apostolii au început să vorbească în alte limbi, pe înţelesul tuturor celor care erau acolo, spre sminteala multora care au crezut că Apostolii erau ameţiţi de vin. Or, dacă erau ameţiţi de vin, prea puţini ar fi putut să-i înțeleagă. Scriptura însă, consemnează că oamenii adunaţi acolo, toţi, fiecare, au înţeles ceea ce a propovăduit Sfântul Apostol Petru, şi întregul colegiu apostolic, şi, mai mult decât atât, în acel moment, s-au botezat ca la trei mii de oameni, prin aceasta înfiinţându-se Biserica, dacă vreţi, în chip oficial, ca și comunitate de credincioşi.

 

Mi-aduc aminte că în ajun de hram, în anul trecut, v-am vorbit din acest loc despre tema Evangheliei care s-a citit atunci, în care ni se spune că Mântuitorul Hristos le vorbea mulţimilor pe malul mării; de faţă erau şi Apostolii, dar, la un moment dat Hristos le spune Apostolilor să se urce în corăbii şi să plece pe ţărmul celălalt până El va da drumul mulţimilor, ceea ce s-a şi întâmplat. Apostolii au plecat pe ţărmul celălalt, iar Hristos a rămas cu câteva mii de oameni, cărora le-a vorbit din nou, ceea ce nu s-a consemnat în Sfintele Scripturi. Nicăieri nu scrie în Sfânta Scriptură cum a dat drumul mulţimilor, ce le-a mai vorbit, ce minuni a mai făcut, pentru că între acei oameni erau şi bolnavi, decât atât că, Hristos a rămas până toată lumea a plecat, câteva mii de oameni. Trebuie să cunoaşteţi următoarele lucruri: Hristos a stat pe malul mării până fiecare om a trecut prin faţa Lui; până a binecuvântat pe fiecare să plece la casa lui; a răspuns fiecăruia la întrebări; l-a vindecat pe fiecare de neputinţa lui. Hristos le-a vorbit tuturor celor care erau acolo, fiecăruia după înţelegerea lui, după putinţa simţirii lui. Şi toţi au plecat mulţumiţi şi împăcaţi, tămăduiţi şi vindecaţi, hrăniţi şi odihniţi, şi bucuroşi la casele lor.

 

Același lucru s-a întâmplat și în momentul pogorârii Duhului Sfânt, prin faptul că, ucenicii Mântuitorului au vorbit pe înţelesul tuturor celor care erau acolo. Apostolii au reuşit, prin cuvântul lor, să ajungă la inima celor trei mii de suflete.

 

Cuvântul Apostolilor, era puterea Duhului Sfânt, pe care noi Îl cinstim astăzi şi în zilele următoare. Această putere o simte omul în fiinţa lui, și întreaga lui fiinţă: minte şi inimă, simţire şi voinţă, dacă ascultă îndemnul Duhului, devine membru al trupului mistic al Mântuitorului Iisus Hristos, prin botez, și se numește cu numele Domnului Hristos, adică creştin. Ceea ce spune teologia noastră ortodoxă, că Biserica este prelungirea umanităţii îndumnezeite a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, formulă dogmatică greoaie, are un înţeles extraordinar. Adică, cel ce a primit cuvântul lui Dumnezeu, s-a botezat prin Duhul Sfânt, în chipul Sfintei Treimi, şi trăiește în Biserică, împărtășindu-se de har, prin Taine şi Ierurgii, poate să se îndumnezeiască şi să devină hristos şi dumnezeu prin har, deoarece Dumnezeu ne spune, ne cere şi ne porunceşte să fim sfinţi şi toţi dumnezei, fii ai Celui-Preaînalt. De aceea, plecând de la sfânta mânăstire, de la parohie sau de la un duhovnic renumit, ziceți că nu ştiţi ce s-a spus, sau nu s-au spus prea multe lucruri, dar v-a odihnit, v-a liniştit, v-a tămăduit, v-a mângâiat. Slujba, duhovnicul şi cuvântul de învăţătură! Toate acestea sunt lucrarea Duhului Sfânt asupra Bisericii, asupra întregii comunităţi de oameni care cred şi mărturisesc acelaşi adevăr: că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu!

 

Bucuraţi-vă pentru această zi pe care Dumnezeu a arătat-o atât de slăvită; primiţi lumină din lumină şi vă luminaţi minţile; primiţi iubire din iubire şi vă încălziţi inimile; primiţi putere din putere şi luaţi hotărâre de a-L sluji pe Dumnezeu cu adevărat, aşa cum Dumnezeu îşi doreşte să fie copiii Lui, cei care ne numim creştini; primiți curaj ca Apostolii, și vestiți Împărăția Lui în casele, satele și orașele voastre! Amin!

 

 

 



[1]  Predică rostită la Sfânta Mânăstire „Adormirea Maicii Domnului”, Nicula, în Duminica a 8‑a după Paşti (a Rusaliilor), în data de 11 iunie 2006.

 

 


->