Duminica Sfinţilor Români

:

Duminica Sfinţilor Români[1]

Duminica de astăzi se vrea o continuare a duminicii trecute și a mesajului evanghelic prin care Biserica noastră a rânduit să fie prăznuiţi toţi sfinţii cei din veac, în special cei care nu sunt trecuţi în sinaxare sau calendare. În această duminică, aşa cum aţi observat din calendar, prăznuim sfinţii români ai unei Biserici locale, aşa cum este Biserica Ortodoxă Română. Biserica Ortodoxă este organizată, în general, pe fiecare etnie sau ţară, ca Biserică autonomă, autocefală, dar care nu este în contradicţie cu celelalte Biserici ortodoxe, ci formează o unitate în diversitate şi care este: una, sfântă, sobornicească şi apostolică Biserică, aşa cum o mărturisim în Simbolul de credinţă.

Astăzi, îi prăznuim în special pe sfinţii români, cunoscuţi dar mai ales necunoscuţi pe care Dumnezeu i‑a preaslăvit şi care străjuiesc nu numai la hotarele ţării dar care străjuiesc şi la hotarele inimilor noastre, ale celor care ne tragem din acest neam. Trebuie să cunoaşteţi, chiar din paginile Sfintei Scripturi, că arborele genealogic este foarte important pentru mântuirea unei anumite persoane sau a oricărei persoane, dacă vreţi. Deoarece arborele genealogic acumulează, de la o generație la alta, binecuvântare şi blestem, bine şi rău, pozitiv şi negativ. Aşa s‑a întâmplat de la Adam încoace. Ştiţi prea bine că, datorită păcatului strămoşesc, săvârşit de Adam şi Eva în rai, întreg neamul omenesc avea să sufere până la sfârşitul veacurilor. Ștergerea acestui păcat s‑a realizat prin Jertfa răscumpărătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care şi El, aşa cum ştim din Sfânta Scriptură şi din duminicile cele două de dinaintea naşterii Lui, se trăgea dintr‑un anume neam. Vă aduceţi aminte de acea enumerare, de trei ori câte 14 nemuri, din care își trage obârșia după neam Mântuitorul Iisus Hristos. Este foarte important să ne gândim în trecut; să îi vedem pe înaintaşii noştri cât de credincioşi au fost sau nu; cât de păcătoşi au fost sau nu; cât de binecuvântaţi au fost sau nu. Aceasta este important pentru fiecare dintre noi, deoarece purtăm de la cei de dinainte, până la al şaptelea şi la al nouălea neam şi, iată, după Sfânta Scriptură încă de la Adam, ceea ce moștenim de la înaintaşii noştri. De aceea, de cele mai multe ori nu ne putem explica de ce în fiinţa noastră, în viaţa noastră de zi cu zi, în mintea noastră, în inima noastră se întâmplă atâtea şi atâtea lucruri care nu pot fi controlate, fără sens, fără rost, dar care toate au o explicaţie şi Dumnezeu le are în evidenţă. Noi le pierdem cu vederea pentru că vrem să uităm, nu numai în ce priveşte strămoşii noştri, ci mai ales în ceea ce ne priveşte pe noi înşine. De cele mai multe ori, uităm păcatele pe care le săvârşim noi înșine, cum să ne aducem aminte sau să aflăm de cele ce s‑au întâmplat înaintea noastră.

Iubiţi credincioşi, fie că viaţa noastră este o povară, fie că viaţa noastră este o binecuvântare, trebuie să căutăm în urmă. Dacă binecuvântarea nu se justifică prin faptele pe care le săvârşim, să ne uităm în urmă ca să îi binecuvântăm pe cei de la care moştenim binecuvântarea, aşa cum facem astăzi prin porunca Bisericii, prăznuindu‑i pe sfinţii români, pe sfinţii Bisericii noastre, pe sfinţii, care au fost părinţii, moşii şi strămoşii noştri. Pe aceştia trebuie să‑i căutăm în trecut, să ni‑i aducem în prezent, să ne bucurăm de binecuvântarea lor, să le recunoaştem faptele care, iată că până astăzi şi până la sfârşitul veacurilor, se vor regăsi în fiinţa poporului nostru, în viaţa noastră şi a copiilor noştri şi a urmaşilor noştri, până la sfârşit. De asemenea, să ne aducem aminte de strămoșii noștri, ori de câte ori Biserica ne porunceşte să‑i pomenim pe cei morţi şi nu o face de puţine ori, o face de nenumărate ori; o zi pe săptămână este destinată special pomenirii morţilor – sâmbăta. În ziua sâmbetei, în fiecare mânăstire, se face un parastas amplu pentru cei morţi, pe cei care‑i cunoaștem din pomelnice și pentru toţi cei adormiţi din veac. Ne rugăm obișnuit în fiecare duminică și sărbătoare – în mânăstiri zilnic se face litia mică pentru morţi – dar sâmbăta cu precădere, mai ales în posturi, în sâmbetele morţilor, a moşilor de primăvară, de vară, de toamnă, de iarnă, s‑au rânduit de Biserică zile speciale pentru cei de dinaintea noastră, faţă de care avem această datorie. Datorie nu atât faţă de ei, dacă vreţi, cât faţă de noi. Dacă noi ne vom face datoria faţă de cei morţi, atunci pe neobservate se vor rezolva probleme pe care nu le bănuim, nu le intuim şi pe care nu le pricepem din fiinţa noastră, din lăuntrul nostru, din neamul nostru şi pentru urmaşii noştri. Ce legături extraordinare sunt între generaţiile de dinainte şi de după noi? Şi ce important este acest moment, adică viața și faptele mele! Noi, în acest moment al vieţii noastre putem înclina balanţa în dreapta, în partea oilor, în partea celor care moştenesc Împărăţia Cerurilor sau în partea stângă, acolo unde sunt cei pe care Dumnezeu îi trimite şi le spune: Duceţi‑vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui” (Mt. 25, 41).

Fiecare dintre noi poate înclina balanţa în dreapta sau în stânga. Nu ne dăm seama, ce calitate avem fiecare dintre noi lăsată de Dumnezeu, atât pentru noi înşine, cât şi pentru ceilalţi, şi de dinainte şi de după noi. Ne preocupăm, ca urmaşii noştri să nu ducă lipsurile pe care le‑am dus noi, ca urmaşii noştri să aibă toate cele de trebuinţă vieţii, să aibă condiţii de trai mai mult decât decente, fără de grijă, fără încruntarea frunţii, fără de durere, fără de suspin. Și este bine, dacă avem măsură și nu neglijăm partea cea mai importantă a ființei omenești: sufletul! Trupul este trecător și se întoarce în pământul din care a fost luat, sufletul este nemuritor și el înclină balanța de care vă vorbeam. Ni se spune peste veacuri: „ce va folosi omului să câștige lumea întreagă, dacă își pierde sufletul...”! Sufletul nostru, al neamului din care ne tragem și al celui care ne va urma. Suntem și trebuie să fim responsabili pentru întreaga umanitate!

Citiți viețile sfinților români și veți descoperi conștiințe religioase și demnitate națională de excepție, modele vii – pentru că sfinții nu sunt morți, ei viază – pentru neamul român ortodox de azi și dintotdeauna! Amin!



[1] Predică rostită la Sfânta Mânăstire „Adormirea Maicii Domnului”, Nicula, Duminica a 2‑a după Rusalii (a Sfinţilor Români).

 


->