Despre îngrijorare!

:

Despre îngrijorare![1]

Luminătorul trupului este ochiul; deci, dacă ochiul tău e curat, tot trupul tău va fi luminat; dar dacă ochiul tău e rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care se află’n tine este întuneric, cu cât mai mult întunericul!

Nimeni nu poate sluji la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va alipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona.

De aceea vă spun: Nu purtaţi grijă pentru viaţa voastră ce veţi mânca şi ce veţi bea, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; oare nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?

Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult altceva decât ele? Şi cine dintre voi, purtându‑şi grija, poate să‑i adauge staturii sale un cot?

Iar de îmbrăcăminte de ce purtaţi grijă? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, dar v’o spun Eu vouă că nici Solomon, în toată slava lui, nu s’a îmbrăcat ca unul din ei! Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu aşa o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin‑credincioşilor? Aşadar, nu vă îngrijoraţi spunând: Ce vom mânca? sau: Ce vom bea? sau: Cu ce ne vom îmbrăca? – deoarece pe toate acestea păgânii le caută –; că ştie Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de toate acestea; ci căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga.

(Matei 6, 22‑33)

 

Aşa cum aţi citit, probabil, în calendar sau pe programul afişat la intrarea în biserică, în Duminica de astăzi s‑a rânduit de Sfânta noastră Biserică să se citească pericopa evanghelică pe care aţi auzit‑o şi care ne vorbește „Despre grijile vieţii”. Deşi, cred, ascultând atent citirea Sfintei Evanghelii, că mai degrabă ni se vorbește despre îngrijorare decât despre grijile vieţii, aşa cum traduce Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu; îngrijorarea – consecinţa faptului că lumina din noi este întuneric şi că noi nu‑L slujim pe Dumnezeu. Pentru că atunci când trăieşti în întuneric sau când nu‑L slujeşti pe Dumnezeu se instaurează în ființa ta: frica, neliniştea, nesiguranţa, îngrijorarea şi toate cele asemenea acestora.

Ne spune Sfânta Evanghelie de astăzi că „Luminătorul trupului este ochiul” (Mt. 6, 22). Apoi, treacând în alt registru, cel al luminii înţelegătoare şi simţitoare, la lumina sufletului, ne spune că „dacă ochiul tău e curat, tot trupul tău va fi luminat” (Mt. 6, 22); adică întregul tău, toată fiinţa ta. Și continuă: „Dacă ochiul tău e rău, tot trupul tău va fi întunecat” (Mt. 6, 23). Deci „dacă ochiul tău e rău”, adică dacă tu eşti rău, întreaga ta fiinţă devine rea. Şi dacă lăuntrul tău este întuneric, spune, cu atât mai mult sau cu atât mai mare întunericul...! Adică dacă ai devenit cu totul rău, cu atât mai mult...! Am fost întrebat, oarecând, pentru ziarul Lumina: Ce este mai important pentru a deveni bun, să faci binele sau să nu faci răul? Şi am răspuns foarte scurt: dacă faci binele, vei deveni bun! Este important să faci binele şi, dacă vei face binele, vei deveni bun. Este important și să nu faci răul. Dar dacă este numai atât, că nu faci răul, s‑ar putea să nu devii bun. Pe lângă nesăvârșirea răului, e necesar să faci binele și vei deveni bun! Dar dacă nu vei face binele, ci vei face răul, cu atât mai mult întunericul...! Sigur că Sfânta Evanghelie ne duce mai departe. Am zis de lumina înţelegătoare. Ne spune Mântuitorul Iisus Hristos că „Eu sunt Lumina lumii; cel ce‑Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina Vieţii” (In. 8, 12). Deci, lumina cea înţelegătoare sau lumina, despre care vorbeşte Evanghelia de astăzi, este însuși Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care ne spune, peste veacuri, că El este Lumina lumii şi, dacă‑L vom urma, vom avea lumina vieţii!

Şi, mai departe ni se spune că: „Nimeni nu poate sluji la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va alipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona” (Mt. 6, 24); mamona însemnând dumnezeul banului, al averii, al agoniselii peste măsură. Şi în ceea ce priveşte lumina, şi în ceea ce priveşte slujirea lui Dumnezeu, omul trebuie să se implice integral cu cele trei valenţe spirituale sau puteri sufleteşti. V‑am spus și altă dată că, aceste puteri trebuie să fie implicate în actul de credinţă şi mai ales de urmare a lui Hristos. Este vorba de raţiune, voinţă și sentiment. Zice Scriptura că nu poţi să slujeşti la doi domni, adică voinţa și lucrarea noastră nu pot fi puse în slujba a doi domni; cel puţin în ceea ce ne priveşte pe noi, oamenii, nu suntem în stare ca în acelaşi timp să facem două lucruri. Pentru că a avea doi domni înseamnă dintr‑o dată gândire diferită, porunci şi lucrări diferite. Ne spune Sfânta Scriptură, „sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi” (Mt. 6, 24). Nici nu poţi să slujeşti pe cineva, dacă nu‑l iubeşti cu adevărat! Pentru că dacă nu‑l iubeşti pe cel pe care‑l slujeşti, slujirea ta nu va fi deplină, desăvârşită, va fi superficială. Știm prea bine, când slujba noastră este condiţionată, sau nu ne convine, sau care trebuie împlinită pentru că altfel nu ne putem câştiga existenţa, câtă inimă se pune în acea lucrare, în acea slujire...!? De aceea spune Sfânta Scriptură, dacă vrei să slujeşti pe cineva cu adevărat, condiţia cea mai importantă este să‑l iubeşti pe acela.

Dacă vrem să‑L slujim pe Dumnezeu, trebuie să‑L iubim pe Dumnezeu! Dacă îl vom sluji pe cel rău, vom ajunge să‑l și iubim. De aceea, omul ajunge de la păcat la patimă, pentru că ajunge să iubească păcatul. Vedeţi până unde se poate ajunge slujirea celui rău? Până acolo că îl iubeşti. Ajungi să‑l iubeşti pe diavol şi sunt oameni care mărturisesc acest lucru şi‑l mărturisesc în cuvinte, în fapte, îl mărturisesc chiar şi în cântec. Dacă ar fi să‑i amintesc pe satanişti..., sau muzica rock, care ascunde texte în care diavolul este preaslăvit, chemat și invocat, şi chiar iubit. Deci este foarte clar, nu poţi să slujeşti la doi domni pentru că nu poţi iubi, în acelaşi timp, şi pe Dumnezeu şi pe cel rău. În sensul acesta, Sfânta Scriptură ne avertizează astăzi. Dacă, omul ajunge să nu vadă bine, dacă întreaga lui fiinţă devine întuneric şi dacă ajunge să‑l slujească pe Mamona sau chiar pe însuși diavolul, atunci viaţa lui devine o îngrijorare permanentă şi pentru ce trebuie să mănânce, şi pentru ce trebuie să bea, şi cu ce să se îmbrace..., și, în cele din urmă, pentru însăși viața lui! Dacă simţim în noi începutul acestei frici, al acestei îngrijorări în ceea ce priveşte mâncarea, sau băutura, sau îmbrăcămintea, înseamnă că ochiul minţii noastre începe să se întunece şi ierarhia valorilor să se răstoarne şi că slujirea noastră, chiar dacă suntem creştini, s‑ar putea să‑şi schimbe stăpânul. Această îngrijorare peste măsură, această frică, această nesiguranţă, această nelinişte nu este altceva decât starea de iad. Acesta este iadul: îngrijorarea peste măsură, frica, nesiguranţa, neliniştea, întunericul.

Ce legătură extraordinară este între lumină, slujirea lui Dumnezeu şi fericirea raiului, pentru că, veţi vedea, Evanghelia se încheie foarte frumos şi de fapt ne spune foarte clar ce trebuie să facem şi cum trebuie să fim: „căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga” (Mt. 6, 33). Şi ce legătură este între întuneric și slujirea diavolului! Aceasta vrea să ne înveţe Evanghelia de astăzi: că lumina noastră, atât a ochilor trupeşti cât mai ales a ochilor sufleteşti, trebuie să fie Iisus Hristos care ne învaţă şi ne spune: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce‑Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina Vieţii” (In. 8, 12). Că slujirea noastră, trebuie să fie adevărată! Toate puterile fiinţei noastre, cu toate valenţele sufleteşti, adică cu mintea noastră întreagă, cu inima noastră întreagă, cu întreaga noastră lucrare, trebuie să fie pusă în slujba lui Dumnezeu. Și Dumnezeu trebuie iubit, pentru că nu poţi să‑L slujeşti dacă nu‑L iubeşti! Şi dacă lumina noastră este Iisus Hristos şi dacă inima noastră este Iisus Hristos, atunci toate celelalte se vor adăuga nouă, adică darurile Duhului Sfânt: bucuria, pacea, îndelunga‑răbdare, dragostea, blândeţea, şi aşa mai departe, toate asemenea acestora.

Lumina noastră să nu fie întuneric şi slujirea noastră să nu fie deloc a celui rău! Semnele stăpânirii întunericului și a sfârșitului acestei lumi sunt evidente. Le recunoaștem și în aceste vremuri de criză: ce vom mânca, ce vom bea, cu ce ne vom îmbrăca...! Criza în general, criza materială ascunde o criză duhovnicească. Criza materială sau criza economică, o ştim prea bine, nu mai putem fi atât de ignoranți...!, este declanşată și controlată de puteri dincolo de noi. Dar puterile respective sunt puterile întunericului, aceia sunt fiii întunericului şi nu fiii luminii. Şi acele puteri vor să ne facă şi pe noi tot fii ai întunericului, să ne fie stăpâni şi să ne arunce în gheena, adică în iad. Dar să nu ne fie frică! Un cuvios părinte ne spune: Dumnezeu lasă numai impresia că pierde lupta! Când trebuie, şi nu până în sfârşit, va interveni şi ierarhia valorilor se va reașeza, iar criza îşi va arăta adevărata ei identitate!

Şi închei cu un cuvânt, explicat în „Cartea deschisă a Împărăţiei” a Mitropolitului Bartolomeu, pe care îl veţi auzi cântându‑se la sfârşitul Sfintei Liturghii şi pe care ar trebui să‑l cânte doar cei care se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. „Am văzut lumina cea adevărată, am primit duhul cel ceresc” – după ce te‑ai împărtăşit – „am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei, Sfintei Treimi închinându‑ne” – Sfânta Treime, Dumnezeul și Stăpânul nostru – „că aceasta ne‑a mântuit pe noi!” – mântuire înţelegându‑se inclusiv că toate celelalte se vor adăuga vouă.

Așadar, „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga!” (Mt. 6, 33). Lumina pe care ne‑o aduce Sfânta Evanghelie şi tâlcuirea ei, slujirea noastră de la fiecare Liturghie, nu numai a preoţilor, ci şi a dumneavoastră, a credincioşilor, pentru că noi suntem împreună‑slujitori, nu este deplină şi nu are efectul maxim dacă nu ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care este hrană şi băutură spre viaţa veşnică. Amin!



[1]  Predică rostită în Catedrala Mitropolitană din Cluj‑Napoca, în Duminica a 3‑a după Rusalii ( Despre grijile vieţii), în data de 3 iulie 2011.


->