Vindecarea slăbănogului din Capernaum

:

Vindecarea slăbănogului din Capernaum[1]

Intrând în corabie, Iisus a trecut dincoace şi a venit în cetatea Sa. Şi iată, I‑au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, i‑a zis slăbănogului: „Îndrăzneşte, fiule, iertate fie păcatele tale!”

Dar unii dintre cărturari ziceau în sinea lor: Acesta blasfemiază. Şi Iisus, cunoscând gândurile lor, le‑a zis: „ De ce cugetaţi cele rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne?: A zice: Iertate fie‑ţi păcatele!, sau a zice: Ridică‑te şi umblă!? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ să ierte păcatele, – i‑a zis atunci slăbănogului –: Ridică‑te, ia‑ţi patul şi mergi la casa ta!” Şi ridicându‑se, s’a dus la casa sa. Iar mulţimile, văzând acestea, s’au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel ce dă oamenilor o astfel de putere.

(Matei 9, 1‑8)

 

Pericopa evanghelică de astăzi ni‑L înfăţişează pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos întorcându‑se în oraşul Său, Capernaum, unde, odată ajuns, locuitorii acestui oraş I‑au adus înainte un slăbănog ca să‑l vindece. Devenise un lucru obișnuit, nu numai în oraşul Său, pentru că oamenii îi cunoşteau această putere de a tămădui. Știm multe episoade de acest gen când au fost înfăţişaţi oameni cu diverse boli şi Hristos numai cu cuvântul i‑a tămăduit.

De această dată, Mântuitorul nu‑l tămăduieşte imediat pe slăbănog, ci întâi îl încurajează cumva spunându‑i: „Îndrăzneşte, fiule!”. Și continuă printr‑un lucru pentru care va fi judecat aspru de cărturari şi farisei şi de cei ce nu‑nţelegeau puterea Mântuitorului în cele ce le săvârşea: îi spune slăbănogului „iertate fie păcatele tale!” (Mt. 9, 2). Şi au început iudeii să cârtească şi să‑şi spună în mintea lor şi unul către celălalt că Iisus Hristos blasfemiază, adică păcătuieşte împotriva lui Dumnezeu, pentru că numai Dumnezeu are această putere de a ierta păcatele. Iar Hristos, cunoscând inimile lor, descoperă tuturor celor de faţă îndoiala, răutatea şi nemulţumirea lor, spunându‑le: „De ce cugetaţi cele rele în inimile voastre?” şi continuă: „ce este mai lesne?: A zice: Iertate fie‑ţi păcatele!, sau a zice: Ridică‑te şi umblă!?” (Mt. 9, 4‑5). Nu‑i lasă să răspundă, şi Mântuitorul merge mai departe în ceea ce avea de săvârşit: „Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ să ierte păcatele, – i‑a zis atunci slăbănogului –: Ridică‑te, ia‑ţi patul şi mergi la casa ta!” (Mt. 9, 6). Şi în acel moment s‑a ridicat, şi‑a luat patul şi s‑a dus la casa lui.

Aceasta este pericopa care s‑a citit astăzi la Sfânta Liturghie, și ne spune Sfântul Evanghelist Matei că: „Mulţimile, văzând acestea, s’au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel ce dă oamenilor o astfel de putere” (Mt. 9, 8); frază la care doresc să mă opresc în acest cuvânt de învăţătură.

Cunoaştem faptul că bolile, atât trupeşti cât mai ales sufleteşti, de cele mai multe ori, sunt pricinuite de păcat. De aceea, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, înainte de a‑l vindeca pe acest slăbănog îi iartă păcatele, pricina pentru care ajunsese în starea lui de neputinţă. Ceea ce înseamnă că, ori de câte ori sufletul nostru este îngreuiat sau trupul neputincios, suferind, cel dintâi lucru ce trebuie făcut este a scăpa de păcate, de a ni se ierta păcatele. Ele sunt pricina tuturor relelor. Păcatul este cel care desfigurează atât chipul dumnezeiesc din om, cât şi trupul; pentru că trupul datorită păcatului ajunge într‑o stare de neputinţă şi nu mai reuşeşte să se păstreze în echilibru; pentru că păcatul dezechilibrează fiinţa omenească, şi sufleteşte şi trupeşte. De aceea, una dintre învăţăturile Evangheliei de astăzi este aceea că ori de câte ori suntem bolnavi sufleteşte şi trupeşte să cerem lui Dumnezeu, în primul rând, iertare pentru păcatele noastre, recunoscând că datorită păcatelor noastre am ajuns în stare de neputinţă şi de boală. Să nu‑L învinuim pe Dumnezeu că ne‑a pedepsit, că ne încearcă...!

Revenind la fraza ultimă, această putere a Mântuitorului Iisus Hristos de a ierta păcatele o avea în calitatea lui de Dumnezeu adevărat, dar şi de Om adevărat. După înviere, El Însuși le spune apostolilor: „Aşa cum Tatăl M’a trimis pe Mine, tot astfel şi Eu vă trimit pe voi” şi a suflat asupra lor: „Luaţi Duh Sfânt!, cărora le veţi ierta păca­tele, li se vor ierta; cărora le veţi ţine, ţinute vor fi” (In. 20, 21‑23). Trimiterea Mântuitorului Iisus Hristos – Dumnezeu şi Om, presupune și puterea de a ierta păcatele, pe care Mântuitorul a conferit‑o ucenicilor săi şi până astăzi urmaşilor apostolilor: episcopi şi preoţi. Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei spune că Mântuitorul le‑a încredinţat apostolilor această putere înainte de răstignirea Lui: „Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer” (Mt. 18, 18).

Iubiţi credincioşi! Sfântul Evanghelist Matei, imediat după evenimentul vindecării slăbănogului din Capernaum, oarecum profeţeşte şi spune că toți slăveau pe Dumnezeu, Care a dat oamenilor o putere ca aceasta. Puterea de a lega, a dezlega şi de a ierta păcatele nu era numai puterea Mântuitorului Hristos, ci era puterea dăruită de Mântuitorul şi ucenicilor. Şi ucenicii, prin punerea mâinilor, aşa cum cunoaştem din Faptele Apostolilor, au dăruit‑o, la rându‑le, episcopilor şi preoţilor până în ziua de astăzi. Şi această putere de a lega şi a dezlega şi de a ierta păcatele este una dintre puterile preoţiei sau dintre cele trei slujiri preoţeşti. Pe lângă cea învăţătorească şi cea sfinţitoare, este această slujire pastorală, de a lega şi a dezlega şi de a ierta păcatele oamenilor. Această putere se exercită în Taina Sfintei Spovedanii. De aceea, Biserica ne îndeamnă ca în fiecare post şi nu numai, să alergăm la Biserică şi să îngenunchem în faţa preotului duhovnic. Să ne recunoaştem păcatele, să ne căim de ele şi să cerem iertare şi dezlegare de la urmaşul apostolilor care are această putere. Să fiţi încredinţaţi că Taina Sfintei Spovedanii este întemeiată pe ceea ce a poruncit Mântuitorul Hristos, Care a dăruit apostolilor această putere și le‑a poruncit ca ei să şi‑o exercite asupra oamenilor. Le‑a spus: Mergeţi în toată lumea şi la toate neamurile, învăţându‑le şi botezându‑le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, şi iertându‑le păcatele, legându‑i sau dezlegându‑i (Mt. 28, 19‑20; 18, 18). Să fiţi încredinţaţi că ori de câte ori îngenunchiaţi în faţa preotului duhovnic vă aflaţi în faţa lui Dumnezeu, în faţa Mântuitorului Iisus Hristos, Care este deţinătorul prin excelenţă al acestei puteri de a ierta, de a lega şi a dezlega păcatele.

Împovărarea noastră sufletească este una zilnică şi poate permanentă. Suntem oameni păcătoşi şi, vrând‑nevrând, chiar dacă ne străduim să nu păcătuim, să nu săvârşim păcate mari și grele, totuşi sunt greşalele zilnice sau inerente care şi ele împovărează sufleteşte şi întinează haina îmbrăcată la Botez. Şi atunci omul trebuie să caute să‑şi cureţe această haină, să caute să‑şi primenească sufletul. Hainele pe care le purtăm pe trupul nostru, chiar dacă nu se murdăresc, după o vreme, mai scurtă sau mai lungă, le spălăm, chiar dacă ele nu se murdăresc ieşit din comun. Aşa este şi cu haina sufletului, chiar dacă nu păcătuim grav în faţa lui Dumnezeu, totuşi, datorită exagerărilor de peste zi sau a greşalelor pe care le săvârşim şi pe care nu le socotim a fi păcate, haina noastră se îmbibă – haina noastră sufletească – de lucruri necurate şi ea trebuie să se primenească, să se curăţească şi nu se poate face acest lucru decât în Taina Sfintei Spovedanii şi în faţa celui care a primit putere de la Mântuitorul de a ierta păcatele oamenilor.

Iubiţi credincioşi, îndemnul evanghelic de astăzi este acela de a îndrăzni, aşa cum a cerut‑o Mântuitorul nostru Iisus Hristos slăbănogului: „Îndrăzneşte, fiule!, iertate fie păcatele tale!” (Mt. 9, 2). Şi prin consecinţă, dacă vom dobândi iertare de păcate de la Mântuitorul, de la Dumnezeu, cu siguranţă şi suferinţele noastre sufleteşti şi cele trupeşti îşi vor găsi tămăduire în aceeaşi putere dăruită de Dumnezeu oamenilor, pentru care trebuie să ne înspăimântăm şi să ne cutremurăm noi, preoţi şi credincioşi. Noi, preoții, ne înspăimântăm de ceea ce săvârşim în Biserica slavei lui Dumnezeu; dumneavoastră trebuie să fiţi înspăimântaţi că Dumnezeu a dat o asemenea putere oamenilor şi să faceţi ceea a făcut mulţimea din Evanghelia de astăzi: să‑L slăviţi pe Dumnezeu, Cel în Treime închinat: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh! Amin!



[1]  Predică rostită în Catedrala Mitropolitană din Cluj‑Napoca, în Duminica a 6‑a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum), în data de 19 iulie 2009.


->