Duhovnicul și Sfânta Taină a Spovedaniei!

:

Duhovnicul și Sfânta Taină a Spovedaniei![1]

O scurtă meditaţie în această seară, care poate nu vă priveşte atât de mult cât ne priveşte pe noi preoţii, mai ales preoţii duhovnici. Dar pentru că dumneavoastră toţi sunteţi obiectul duhovniciei noastre, adică sunteţi fii duhovniceşti ai unui părinte care vă spovedeşte, este bine să luaţi aminte la anumite aspecte.

Aţi auzit în Evanghelia de astăzi despre o putere care s‑a dat oamenilor, şi anume aceea de‑a ierta păcatele. „Un cuvânt profetic”, spune Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu, al Sfântului evanghelist Matei. Această putere a Fiului Omului de a ierta păcatele s‑a transmis, aşa cum o cunoaştem prea bine, apostolilor şi urmaşilor acestora, episcopi şi preoţi. Dar înainte de acest cuvânt, Hristos întreabă şi spune: „ce este mai lesne?: A zice: Iertate fie‑ţi păcatele!, sau a zice: Ridică‑te şi umblă!?” (Mt. 9, 5). Ce este mai uşor, cu alte cuvinte: a ierta păcatele sau a face minuni? Pentru că în felul acesta trebuie înţeles cuvântul din Evanghelia de astăzi. Este mai greu a ierta păcatele oamenilor, deci este mai greu a duhovnici decât a face minuni. Puterea ce‑ţi este dată în Taina Hirotoniei, poate tămădui, izgoni diavoli, învia din morţi..., o spune clar Hristos atunci când îi trimite pe apostoli la propovăduire. Dar mai greu decât acestea este a ierta păcatele. Şi oare de ce? Şi am să vă dau doar două exemple, la care trebuie să medităm mai ales noi, duhovnicii, dar şi dumneavoastră.

Mitropolitul Bartolomeu aduce aminte la un moment dat de părintele Paisie Olaru de la Schitul Sihla care, înaintea morţii, întrebat fiind cum pleacă din această lume, cât este de pregătit sau dacă are ceva pe conştiinţă, răspunde: „un singur lucru mă îngrijorează, un singur lucru mă stăpâneşte, o singură întrebare: dacă am dezlegat pe cine a trebuit să dezleg sau dacă am legat pe cine a trebuit să leg”. Era singura lui problemă înaintea morţii. Știa că are să fie judecat pentru această taină, pentru această calitate, şi anume de a fi duhovnic; şi el a fost un duhovnic foarte mare. Ce conştiinţă încărcată are un duhovnic care, vrând‑nevrând, se încarcă cu păcatele oamenilor, deşi el se „spală” în permanenţă, mai ales în cadrul Sfintei Liturghii. Conştiinţa că va da seamă în faţa lui Dumnezeu pentru fiii lui duhovniceşti! A fi duhovnic este o responsabilitate teribil de mare, pentru că ai să dai seamă nu numai de tine însuţi, ci ai să dai seamă în faţa lui Dumnezeu şi de fiii duhovniceşti, de cei care se spovedesc la tine. Sigur şi aceasta în măsura în care fiul duhovnicesc ascultă de părintele duhovnicesc.

Un alt cuvânt, al părintelui Sofronie Saharov. El spune despre duhovnici că n‑au rugăciune curată; că nu pot ajunge la o rugăciune curată. Şi se explică de ce. Spune el, că duhovnicul se face părtaş la păcate străine; ascultând în spovedanie păcatele oamenilor, care nu sunt păcatele lui, se face părtaş la păcatele respective. Pentru că, aşa cum am spus, conştiinţa lui, fiinţa lui întreagă se încarcă de tot ceea ce fiul duhovnicesc mărturiseşte în Taina Spovedaniei. De aceea, spune părintele că un duhovnic nu poate avea rugăciune curată. Cu siguranţă se referă la păcatele care îi sunt străine duhovnicului, dar care nu sunt străine fiilor duhovniceşti, oamenilor care se spovedesc. Şi ştiţi prea bine în ce păcate zace lumea de astăzi. Duhovnicii, datorită mărturisirilor, a păcatelor pe care le aud, au şi o luptă pe măsură; adică păcatele respective pot deveni ispita lor. Păcatele pe care le aud în Taina Spovedaniei pot deveni ispita lor! Mai ales că ele se repetă...! Spovedaniile se repetă la nesfârşit şi ceea ce se spune la spovedanie pătrunde mult mai departe decât de nivelul urechilor, pentru că oamenii aşteaptă răspuns, pentru că oamenii aşteaptă sfat, pentru că oamenii aşteaptă dezlegare de păcatele respective. Şi atunci, toate acestea, trecute prin filtrul duhovnicului, devin oarecum „păcatele lui personale”. Şi ne smintim atunci când auzim de un anumit părinte, de un anumit duhovnic, că a căzut, de pildă, în desfrâu sau a căzut în păcatul beţiei sau alte şi alte păcate mari. Ne smintim foarte tare! Dar nimeni nu se gândeşte că acele păcate, sau ispita lui, sau păcatul lui de moment nu este poate păcatul lui sau nu vine de la el. Poate deveni păcatul lui şi poate deveni patima lui. E adevărat! Dar aceasta mai greu, pentru că un preot, un duhovnic, în permanenţă se revizuieşte, prin faptul că slujeşte Sfântul Altar, pentru că are cuvântul Lui Dumnezeu pururea în gura lui. Trebuie să fie atent la viaţa lui, la conduita lui, la faptele lui, la păcatele lui. Este uşor să judeci, dar este greu să înţelegi!

Iubiți credincioși! Părinţii Bisericii, de aceea, vă îndeamnă să vă rugați pentru duhovnici. Vă îndemn şi eu pe dumneavoastră! Sunt rugăciuni anume, cel puţin în Psaltire, la sfârşit, există un pomelnic special, unde veţi găsi o pomenire care‑l priveşte direct pe duhovnic, pe duhovnicul tău personal. Să nu uitaţi că păcatele voastre devin păcatele duhovnicilor şi să nu uitaţi că duhovnicii dau seamă în faţa lui Dumnezeu pentru fiii lor duhovniceşti! Amin!



[1]  Predică rostită în Catedrala Mitropolitană din Cluj‑Napoca, în Duminica a 6‑a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum), în data de 4 iulie 2010, la Vecernie.


->