Bogatul nemilostiv și săracul smerit!

:

Bogatul nemilostiv și săracul smerit![1]

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, în toate zilele veselindu‑se în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea în faţa porţii lui, plin de bube, şi‑ar fi poftit să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; cu toate acestea, înşişi câinii, venind, ei îi lingeau bubele. Şi a murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. Şi a murit şi bogatul şi a fost îngropat.

Şi în iad, fiind el în chinuri, îşi ridică ochii şi‑l vede de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sânul lui. Şi i‑a zis, strigând: Părinte Avraam, ai milă de mine şi trimite‑l pe Lazăr să‑şi ude vârful degetului în apă şi să‑mi răcorească limba, că mă chinuiesc în această văpaie. Dar Avraam i‑a zis: Fiule, adu‑ţi aminte că tu ţi‑ai primit pe cele bune în viaţa ta, şi Lazăr, de asemenea, pe cele rele; iar acum, aici, el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi prăpastie mare s’a întărit, încât cei ce vor să treacă de aici la voi să nu poată, nici de acolo să treacă la noi.

Şi el a zis: Atunci rogu‑te, părinte, să‑l trimiţi în casa tatălui meu, că am cinci fraţi; să le dea lor mărturie, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Dar Avraam i‑a zis: Îi au pe Moise şi pe profeţi; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci dacă se va duce la ei cineva dintre morţi, se vor pocăi. Şi i‑a zis: Dacă nu ascultă de Moise şi de profeţi, nici dacă ar învia cineva din morţi, tot nu vor crede.

(Luca 16, 19‑31)

 

Aşa cum aţi văzut în calendar pentru ziua de astăzi şi cum probabil aţi auzit la Sfânta Liturghie glasul Evangheliei, s‑a rânduit de Biserică a se citi pericopa evanghelică despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr. Este o pildă!

Mântuitorul Iisus Hristos povestește despre un bogat care ducea o viaţă de huzur, se îmbrăca în purpură şi vison, și petrecea strălucit în toate zilele vieţii lui. În paralel, ne înfăţişează pe un sărac, pe nume Lazăr, ce zăcea la poarta acestui bogat, plin de bube şi flămând, care dorea să‑şi sature pântecele măcar cu fărâmiturile ce cădeau de la masa petrecerilor pe care le dădea bogatul, iar câinii veneau şi‑i lingeau rănile. A murit săracul şi a fost luat sufletul lui de către îngeri şi dus în sânul lui Avraam; a murit şi bogatul şi s‑a îngropat. Şi din iad, de unde ajunsese bogatul, ridicându‑şi ochii, l‑a văzut pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui şi a strigat: „Părinte Avraam, ai milă de mine şi trimite‑l pe Lazăr să‑şi ude vârful degetului în apă şi să‑mi răcorească limba, că mă chinuiesc în această văpaie”. Şi i se răspunde bogatului că nu se poate lucrul acesta pentru că el le‑a primit pe cele bune în lume şi iată că i‑a venit răsplata şi se chinuie, iar Lazăr, chinuit fiind în lume, şi‑a primit răsplata şi se bucură. Bogatul se adresează din nou lui Avraam şi‑i spune că mai are cinci fraţi acasă care duc aceeaşi viaţă pe care a dus‑o el cât a fost în lume şi pentru aceia să‑l trimită pe Lazăr, înapoi, ca aceştia, văzându‑l înviat din morţi şi primind mărturia lui, să se‑ntoarcă şi să nu ajungă în acel loc de chin. Avraam îi răspunde că‑l au pe Moise și pe prooroci, să asculte de ei.

În această pildă, care ne stă înaintea ochilor noştri duhovniceşti peste veacuri, oamenii s‑au regăsit, poate că succesiv, în situația bogatului şi a săracului. Mântuitorul Iisus Hristos, în această pildă, împarte oamenii în două categorii: bogaţi şi săraci. În bogaţi şi săraci nu ad‑literam, aşa cum ne putem noi închipui la prima vedere, bogaţi material şi săraci material.

Bogatul era bogat material pentru că ne spune Evanghelia: „se îmbrăca în porfiră şi în vison”, ţesături foarte scumpe, şi petrecea strălucit în fiecare zi din viaţa lui. Ca să petreci strălucit, aceasta se face pe‑o cheltuială şi nu puţină. Şi despre sărac aflăm că într‑adevăr era sărac. Lazăr n‑avea ce mânca, era bolnav, era neputincios. Cred că această formă, pe care o găseşte Mântuitorul, de a spune că Lazăr zăcea la poarta bogatului este forma prin care vrea să ne spună că acest om era neputincios. De ce? Pentru că nu oricine din lumea aceasta poate fi bogat şi aceasta ar putea fi o stare de neputinţă. Bogaţii trebuie să fie şi inteligenţi, adică să aibă şi o bogăţie, să zicem, spirituală în acest sens. Pentru ca să te‑mbogăţeşti trebuie să ai minte, să poţi administra ceea ce ai şi să dea roade, să se‑nmulţească. Aceasta nu se poate face fără inteligenţă, fără un dar anume. Săracul Lazăr din Evanghelie n‑avea acest dar şi poate n‑avea nici un punct de pornire, n‑avea o bază materială care să‑l avantajeze, să poată crește material. Lazăr era neputincios şi zăcea la poartă, n‑avea haine pe el, era gol, i se vedeau bubele. Bubele însemnând, probabil, păcatele, defectele, cu siguranţă că şi acestea. El nu era numai bolnav trupeşte, cu siguranţă că dincolo de boala trupească erau şi alte neputinţe, neputinţe care nu se vedeau la bogat pentru că se‑mbrăca în purpură şi vison. Asta nu înseamnă că nu le avea. Ştim că le avea, pentru că a ajuns în iad. Avea păcate şi ele se acopereau foarte bine în purpură şi vison, în purpura și visonul mândriei. Cunoaştem, din viaţa noastră de zi cu zi, ce bine se ascund păcatele sub haina, nu neapărat a bogăţiei, dar sub haina mândriei, sub haina înşelăciunii, sub haina minciunii sau sub haina funcţiilor înalte, a poziţiilor sociale, sub haina puterii. Puterea înfricoşează pe cei ce‑ar putea să spună ceva despre bubele celui puternic. Cunoaştem foarte bine aceste lucruri, cât de bine s‑ascund păcatele, neputinţele şi defectele celor „bogaţi” pentru că sunt bogaţi, pentru că sunt puternici, pentru că sunt inteligenţi. Săracul Lazăr era neputincios, plin de bube, avea păcate, avea defecte, avea limite şi limitele lui nu‑l lăsau să treacă dincolo de poarta bogatului. Cu siguranţă că poarta aceea nu era mereu închisă. Poarta aceea se deschidea pentru alţi bogaţi, pentru alţi purtători de haine scumpe, pentru alţi inteligenţi. Nu se deschidea, sigur, pentru săraci asemenea lui Lazăr. De aceea spun că, Mântuitorul împarte oamenii prin această pildă în două categorii, în bogaţi şi săraci, dar în sensul pe care am încercat eu să vi‑l înfăţişez.

Totuşi, săracul, plin de bube, adică chiar de păcate, de neputinţe şi de defecte ajunge în rai. De ce? Pentru că n‑avea haine. Ce‑nseamnă acest lucru? Că‑şi recunoştea neputinţa. Că era smerit şi Dumnezeu celor smeriţi le dă har, iar celor mândri le stă‑mpotrivă. Omul mândru, aşa cum este bogatul din Evanghelia de astăzi, este într‑un război permanent cu Dumnezeu. Dacă ne spune Evanghelia că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, să zicem celor bogaţi, aşa cum am explicat eu bogăţia, înseamnă că ei sunt într‑un război permanent cu Dumnezeu şi sigur că n‑au să câştige şi se vede din Evanghelia de astăzi. Au să piardă în faţa lui Dumnezeu, pe Însuşi Dumnezeu şi împărăţia Lui. Şi vor câştiga ceea ce merită: iadul şi toate chinurile lui. Săracul, neputincios fiind, chiar plin de păcate, de bube, de neputinţe, totuşi ajunge în sânul lui Avraam.

L‑am putea regăsi pe acest sărac, între beneficiarii Fericirilor, aşa cum ni le‑nfăţişează Mântuitorul în Predica de pe munte, când spune că fericiţi vor fi cei blânzi și fericiţi vor fi cei săraci cu duhul. Vedeţi, este o nuanţă deja! Și putem adăuga, în ceea ce priveşte sărăcia lui Lazăr: „Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate” (Mt. 5, 6)! Lazăr poftea, sărac fiind, măcar firimiturile ce cădeau de la masa bogatului. Ce‑nseamnă că poftea? În primul rând poftea dreptatea. Nu era drept ceea ce se‑ntâmpla şi iată că Dumnezeu îl fericeşte, îi fericeşte pe cei asemenea lui Lazăr. Trebuie să avem în vedere aspectul moral al „poftei” săracului. Pofta lui era îndreptăţită, era dreaptă. Şi putem merge mai departe şi vom vedea că‑n mare măsură, săracul din Evanghelia de astăzi se regăseşte printre cei pe care‑i fericeşte Mântuitorul Hristos şi care pot moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

Dacă ar fi să ne referim strict la bogăţie, știm că Avraam a fost foarte bogat! Şi iată că s‑a ajuns ca Avraam să fie identificat cu raiul, cu Împărăţia lui Dumnezeu, bogat material, dar și spiritual, în sens duhovnicesc. Pentru că Avraam, cunoaştem prea bine din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, a fost în stare să renunţe pentru Dumnezeu la unicul său fiu, Isaac, şi să‑l aducă jertfă. Bogat, dar în orice moment dispus să renunţe la el însuşi pentru Dumnezeu şi pentru împărăţia Lui. Această renunţare la sine a punctat‑o foarte bine Mântuitorul Iisus Hristos, prin aceea că în pilda de astăzi numeşte raiul sau împărăţia Lui: sânul lui Avraam.

Iubiţi credincioşi! Bogatul îl cunoştea pe Dumnezeu, probabil credea în Dumnezeu. De unde deducem aceste lucruri? Bogatul îl cunoştea pe Avraam. Când l‑a văzut i‑a zis pe nume. Or, Avraam este exponentul Legii vechi, deci cunoştea şi Legea. Bogatul n‑are cuvânt de‑ndreptăţire. Cunoştea prea bine voia lui Dumnezeu, cunoştea poruncile lui Dumnezeu, dar nu le‑a împlinit. Dacă le‑mplinea, n‑ajungea în iad! Dacă le‑mplinea, poarta lui era deschisă pentru toată lumea, nu numai pentru cei asemenea cu el. Era deschisă şi pentru cei săraci. Dar iată că osânda lui a fost cu atât mai mare cu cât el cunoştea ceea ce avea să i se‑ntâmple, ce avea să urmeze după această viaţă pământească, pentru că el trăia ca şi cum n‑ar fi murit niciodată. Petrecea strălucit, fără nici un gând, nici măcar gândul că‑n orice clipă putea să treacă din această viaţă.

Am putea înțelege, de pildă, din Evanghelia de astăzi, că bogatul a trăit mai mult decât săracul. De ce? Hristos ni‑l înfăţişează pe bogat cu toate ale lui, ni‑l înfăţişează pe sărac cu toate ale lui şi spune că săracul a şi murit şi după aceea revine la bogat şi spune c‑a murit şi bogatul. Am putea spune că bogatul a fost înzestrat de Dumnezeu, pe lângă aceste daruri ale bogăţiei şi ale inteligenţei, şi cu darul lungimii de zile. Dar ce folos că Dumnezeu i‑a lungit zilele acestui bogat dacă el a câştigat veşnicia iadului şi nu veşnicia Împărăţiei lui Dumnezeu?

Evanghelia de astăzi ne avertizează foarte clar, în încheierea pildei, că avem Legea şi îi avem pe Prooroci. Mai mult, îl avem pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pe Maica Domnului şi pe toţi sfinţii. Nu este necesar să învie cineva din morţi ca să ne‑ntoarcem, ca să ne‑mbogăţim duhovniceşte. Nu sunt necesare nici minunile, pentru că a învia din morţi înseamnă o minune. Nu este necesară minunea pentru a ne întoarce la Dumnezeu. Nu este necesar extraordinarul pe care‑l căutăm în fiecare zi! Nu este necesar să pipăim ca să aflăm că într‑adevăr există Dumnezeu, aşa cum poate îşi dorea Toma. Toate acestea le cunoaştem, le avem, le ştim, le înţelegem; ajung şi la mintea noastră, ajung şi la inima noastră. Dar dacă ajung la mintea noastră şi la inima noastră, să le lăsăm să rodească, să se înmulţească, să ne îmbogăţim; să le lăsăm să se‑nveşmânte în acest înveliş al trupului nostru care şi el trebuie să se pnevmatizeze, să se însufleţească, să se înduhovnicească. Şi atunci vom fi bogaţi, vom fi îmbrăcaţi în purpură şi vison, vom fi petrecând strălucit în toate zilele vieţii noastre şi nu numai, ci mai ales în Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă vom rămâne săraci duhovnicește, chiar dacă avem o bază materială; dacă vom rămâne îmbrăcaţi doar în haine materiale fără să ne înveşmântăm duhovniceşte; dacă vom trăi trist şi neputincios în această viaţă fără să ne veselim duhovniceşte; n‑o să ne regăsim atunci când vom fi acuzaţi că am fost bogaţi şi nici atunci când vom fi acuzaţi că am fost săraci. Dar o să ne regăsim în starea pe care noi ne‑am lucrat‑o în această viaţă pământească. Dacă am lucrat și am dobândit o stare de rai, pentru că împărăţia lui Dumnezeu începe dinlăuntrul nostru, vom moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Dacă vom lucra o stare de iad în viaţa noastră, vom moşteni pentru veşnicie iadul şi focul cel veşnic. Să nu fie! Amin!



[1]  Predică rostită în Catedrala Mitropolitană din Cluj‑Napoca, în Duminica a 22‑a după Rusalii (Bogatul nemilostiv), în data de 1 noiembrie 2009.


->