„PRECUM M-A TRIMIS PE MINE TATĂL, VĂ TRIMIT ŞI EU PE VOI!”:

„Precum M‑a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi!”[1]

Deci, fiind seară în acea zi de’ntâi a săptămânii, şi uşile fiind încuiate acolo unde ucenicii erau adunaţi de frica Iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le‑a zis: „Pace vouă!” Şi zicând acestea, le‑a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s’au bucurat ucenicii văzându‑L pe Domnul. Atunci Iisus le‑a zis iarăşi: „Pace vouă! Aşa cum Tatăl M’a trimis pe Mine, tot astfel şi Eu vă trimit pe voi”. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le‑a zis: „Luaţi Duh Sfânt!, cărora le veţi ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veţi ţine, ţinute vor fi”. Dar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci i‑au zis ceilalţi ucenici: „L‑am văzut pe Domnul!” Dar el le‑a zis: „Dacă nu voi vedea eu în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu‑mi voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu mi voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede”. Şi, după opt zile, ucenicii Săi erau iarăşi înlăuntru şi Toma împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: „Pace vouă!” Apoi i‑a zis lui Toma: „Adu‑ţi degetul tău încoace; şi vezi mâinile Mele; şi adu‑ţi mâna ta şi pune‑o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios!” Răspunzând Toma, I‑a zis: „Domnul Meu şi Dumnezeul meu!” Iisus i‑a zis: „Pentru că M’ai văzut, ai crezut; fericiţi cei ce au crezut fără să fi văzut!” Şi încă multe alte minuni a făcut Iisus în faţa ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s’au scris pentru ca voi să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, viaţă să aveţi întru numele Lui.

Ioan (20, 19‑31)

Hristos a înviat!

[Adevărat a înviat!]

Aşa cum aţi observat de la sfârşitul evangheliei care s‑a citit mai înainte, tot ceea ce s‑a întâmplat cu Sfinţii Apostoli, cu mironosiţele, în special, cu Sfântul Apostol Toma, ne priveşte pe fiecare: toate acestea s‑au scris pentru ca noi să credem că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, viaţă să avem în numele Lui.

Iubiţi credincioși, evanghelia de astăzi şi evanghelia în general, se adresează nouă, fiecăruia, în mod direct. Nu este doar o aducere aminte de ceea ce s‑a întâmplat cândva, ci sunt lucruri care ne privesc pe fiecare şi care trebuie însuşite şi lucrate. Dacă ar fi să luăm exemplul Sfântului Apostol Toma. Ceea ce s‑a întâmplat cu el nu înseamnă doar întărirea credinţei în înviere. Prin Toma noi am descoperit că Iisus Hristos Cel răstignit, omorât şi înviat din morţi este Dumnezeu! Exclamaţia lui Toma din evanghelia de astăzi: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” este o mărturisire de credinţă care nu se referă strict la înviere, ci la dumnezeirea Lui și la stăpânirea pe care o are Iisus Hristos asupra noastră. Părintele Sofronie Saharov, ucenicul Cuviosului Siluan Athonitul, spune că: dacă Dumnezeu este aşa cum este Iisus Hristos, Lui I se cuvine toată slava, cinstea şi închinarea! Deci, dacă Dumnezeu este aşa cum este Iisus Hristos înseamnă că Acesta este Dumnezeu cu adevărat, aşa cum L‑a mărturisit Toma: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” Dar părintele Sofronie, continuă: dacă omul este aşa cum este Iisus Hristos, atunci merită să stea de‑a dreapta slavei lui Dumnezeu!

Exemplele care ne stau înainte, Apostolii, cei unsprezece şi în special Toma și mironosiţele femei, care au crezut fără să ceară dovezi, sunt exemple demne de urmat. Atât Apostolii cât şi mironosiţele au ajuns să creadă în învierea Mântuitorului Hristos, şi în dumnezeirea Lui, mai mult decât au făcut‑o mai înainte.

În ceea ce ne priveşte pe noi, atât femei mironosiţe cât şi bărbaţi apostoli, credem că Hristos a înviat şi o mărturisim, credem în dumnezeirea Lui, ne botezăm şi ne numim cu numele Lui. Avem acelaşi parcurs însă cu plus de măsură. Noi credem chiar dacă n‑am văzut, aşa cum au crezut şi proorocii şi drepţii Vechiului Testament, însă avem în plus mărturia celor care au şi văzut, evanghelia de astăzi ne mărturiseşte pe deplin acest lucru. Evanghelia este şi o carte de istorie, care se poate verifica. Au fost oameni care au şi văzut aceste lucruri! Noi credem ceea ce au proorocit cei din vechime şi în ceea ce au văzut cei care au fost contemporani Mântuitorului Iisus Hristos. Credem și mărturisim, imediat rostim Simbolul de credinţă: „Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt!” Şi după ce mărturisim credinţa noastră, ne şi întâlnim cu Domnul Hristos. Şi nu numai că ne întâlnim, Îl cuprindem, nu doar ca mironosiţele femei care I‑au cuprins picioarele şi I le‑au sărutat, ci Trup şi Sânge în fiinţa noastră. Deci parcursul acestor martori ai învierii şi ai dumnezeirii Mântuitorului Hristos este şi parcursul firesc al fiecărui creştin conştient şi responsabil.

Cei care venim la biserică ne străduim să fim aşa. Venim pentru că noi credem; venim ca să mărturisim şi venim ca să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului. Dar, părintele Sofronie adaugă: dacă omul ar fi ca Iisus Hristos, vrednic este să stea de‑a dreapta lui Dumnezeu‑Tatăl! El este exemplul nostru prin excelenţă și acela este locul pe care îl râvnim. Dacă vom fi mulţumiţi să fim doar femei mironosiţe, bărbaţi apostoli sau martori ai învierii şi dumnezeirii Mântuitorului şi nu devenim asemenea Lui, riscăm să fim un popor ales pe care Moise l‑a scos din ţara Egiptului, a fărădelegilor, condus spre pământul făgăduinţei dar fără să ajungă în ea! De veți citi Vechiul Testament, veţi vedea că nici unul dintre cei care au ieşit din ţara Egiptului nu a ajuns în Țara făgăduinţei (s‑au învârtit în jurul unui munte 40 de ani...!!! ). Deşi erau popor ales şi L‑au cunoscut pe Dumnezeu; au primit legea, cele zece porunci, din mâinile Lui; îi conducea prin pustie, ziua în chip de nor şi noaptea, stâlp de foc; i‑a hrănit în pustie cu mană cerească și carne; le‑a izvorât apă din piatră, dar n‑au ajuns în pământul făgăduinţei! De aceea, nu este suficient să fim creştini, nici chiar femei mironosiţe, nici chiar bărbaţi apostoli, ci trebuie să fim hristoşi, dumnezei prin har, aşa cum ne învaţă Sfânta Scriptură şi cum ne tâlcuiesc Sfinţii Părinţi. Altfel, aşa cum ne spune Sfântul Apostol, zadarnică este propovăduirea noastră şi zadarnică credinţa voastră!

Evanghelia de astăzi consemnează un cuvânt al Domnului, la care nu luăm aminte suficient, gândim că‑i priveşte strict pe Apostoli, în special pe noi, preoţii...: „Luaţi Duh Sfânt, precum M‑a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi”. Iisus Hristos ne spune expres că avem același „destin”, că trebuie să fim ca El. „Precum M‑a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi”. Dumnezeu‑Tatăl L‑a dat pe Fiul Său Cel Unul‑născut pentru noi şi pentru a noastră mântuire, jertfă de răscumpărare pentru mulţi! Deci, scopul credinţei noastre nu este de a deveni sau a ne încadra în anumite categorii pe care ni le pune înainte Sfânta Scriptură, de pildă mironosiţe, apostoli sau martori ai învierii și dumnezeirii lui Iisus Hristos, ci de a deveni asemenea Domnului Iisus, lui Dumnezeu! Şi atunci, mai mult decât pacea pe care au primit‑o apostolii din evanghelia de astăzi, mai mult decât bucuria pe care au primit‑o femeile mironosiţe, vom putea ajunge şi şedea de‑a dreapta lui Dumnezeu‑Tatăl, dimpreună cu Fratele şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Amin!

Hristos a înviat!

[Adevărat a înviat!]



[1] Predică rostită în Duminica a 2‑a după Paşti (a Sfântului Apostol Toma), în Catedrala Mitropolitană, Cluj‑Napoca, 22.04.2012.


->