Omul, ființă de lumină!:

Omul, ființă de lumină![1]

Luminătorul trupului este ochiul ; deci, dacă ochiul tău e curat, tot trupul tău va fi luminat; dar dacă ochiul tău e rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care se află’n tine este întuneric, cu cât mai mult întunericul! Nimeni nu poate sluji la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va alipi și pe celălalt îl va disprețui; Nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona. De aceea vă spun: Nu purtați grijă pentru viața noastră ce veți mânca și ce veți bea, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; oare nu este viața mai mult decât hrana și trupul decât îmbrăcămintea? Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, și Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult altceva decât ele? Și câți dintre voi, purtându-și grija, poate să-i adauge structurii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce purtați grijă? Luați seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, dar v’o spun Eu vouă că Solomon, în toată slava lui, nu s’a îmbrăcat ca unul ca ei! Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este și mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu așa o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puțin-credincioșilor? Așadar, nu vă îngrijorați spunând: Ce vom mânca? sau: Ce vom bea? sau: Cu ce ne vom îmbrăca? – deoarece pe toate acestea păgânii le caută -; că știe Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de toate acestea; ci căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea vi se vor adăuga.

(Mt 6, 22-33)

Sfânta noastră Biserică a rânduit să se citească, astăzi, o Evanghelie pe care Părinţii o numesc „Despre grijile vieţii” şi care relatează cum Mântuitorul Iisus Hristos trece de la o realitate umană la o realitate duhovnicească, aşa cum, de altfel, făcea adesea, pentru ca oamenii să înţeleagă deplin mesajul Său.

Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne învaţă că „luminătorul trupului este ochiul. Dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat; dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi întunecat”. Este o realitate umană, pe care noi o cunoaştem, din fericire, nu din proprie experienţă. Dar, am văzut atâţia oameni orbi, care nu îşi cunosc nici măcar trupul lor, care nu cunosc realitatea fizică a lumii, care nu au văzut lumina zilei, care nu au văzut niciodată culorile, nu au văzut florile, nu şi-au văzut niciodată părinţii şi, dacă este cu putinţă, nu şi-au văzut niciodată copiii.

De la această realitate cruntă, Mântuitorul Iisus Hristos trece la o altă dimensiune şi ne spune că dacă lumina din tine, din interiorul tău, este întuneric, cu atât mai mult întunericul...! De această dată, nu se mai referă la ochii trupului şi la tragedia care se trăieşte de cei care nu văd lumina zilei. De această dată, El vorbeşte de o altă lumină şi de alţi ochi, de ordin interior, adică duhovnicesc, să zicem, spiritual. Dacă lumina din tine este întuneric, cu atât mai mult întunericul...! ne conduce la ideea că fiinţa omenească este clădită din lumină, lumina dumnezeiască! Lumina fiinţei umane trebuie să fie aprinsă în permanenţă; prin ea, prin trezvia şi veghea ei, relaţionăm corect cu Dumnezeu şi cu semenii. De altfel, Mântuitorul construieşte mai departe ceea ce vroia să spună oamenilor de atunci, nouă, astăzi, şi tuturor, până la sfârşitul veacurilor. Nu putem sluji la doi domni, ori pe unul îl vom iubi şi pe celălalt îl vom urî, ori pe unul vom sluji şi pe celălalt nu-l vom băga în seamă. De ce trece de la vorbirea despre lumina interioară, care trebuie să ne caracterizeze şi care ne vine de la El, la această concluzie că omul nu poate sluji la doi domni? Şi spune şi ce fel de domni: nu se poate sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona, mamona însemnând dumnezeul banului. Pentru că lumina poate deveni întuneric şi cu atât mai mult...! Fiinţa noastră este lumină sau întuneric, în funcţie de stăpân! Dumnezeu este lumină: „Eu sunt lumina Lumii!” (In 8, 12). Mamona, adică diavolul banului, al iubirii de avuţie, de avere şi al iubirii de plăcere, este întunericul. Lumina, care ne vine de la Dumnezeu şi care este miezul fiinţei omeneşti, se păstrează intactă, atâta timp cât o punem în relaţie cu Dumnezeu, atâta timp cât Dumnezeu este stăpânul vieţii noastre. În momentul în care oscilăm şi, mai ales, când suntem dominaţi de mamona, adică de demonul sau dumnezeul banului, atunci lumina interiorului nostru devine întuneric.

Domnul continuă, apoi, mai detaliat: de ce vă îngrijiţi ce veţi mânca sau ce veţi bea? Oare viaţa nu este mai importantă decât mâncarea? Oare trupul nu este mai important decât îmbrăcămintea? De ce vă îngrijiţi cu ce vă veţi îmbrăca? Priviţi la păsările cerului care nici nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare şi Dumnezeu le poartă de grijă. Priviţi la crinii câmpului, nici Solomon n-a fost îmbrăcat în aşa slavă cum sunt îmbrăcaţi ei. De aceea, să nu vă îngrijiţi nici de ce veţi mânca, nici de ce veţi bea, nici cu ce vă veţi îmbrăca, pentru că Tatăl vostru Cel din ceruri are de grijă de toate acestea pentru voi. De ce oare, Mântuitorul Iisus Hristos ne aduce aminte şi despre aceste griji, pe lângă patima banului, care poate să devină stăpânul nostru? Dacă mamona poate să Îl înlocuiască efectiv pe Dumnezeu sau, mai bine zis, noi Îl înlocuim pe Dumnezeu cu mamona, pe lângă aceasta, mai sunt câteva lucruri care umbresc lumina sufletului nostru: grijile vieţii! Toate acestea, ne spune Mântuitorul Hristos, le caută păgânii, iar noi nu suntem păgâni, noi suntem creştini şi noi cunoaştem cu adevărat ce înseamnă Dumnezeu şi ce vrea El de la noi.

Evanghelistul Matei încheie cu un cuvânt al Mântuitorului Hristos: „căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga”. Deci, păstrarea luminii dumnezeieşti, care este în fiinţa omenească şi din care suntem noi structuraţi, se face prin căutarea Împărăţiei lui Dumnezeu şi a dreptăţii Lui. Dacă noi căutăm Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, care înseamnă împlinirea poruncilor Lui, toate celelalte, bani, mâncare, băutură şi îmbrăcăminte, se adaugă de la sine, sigur, nu fără să muncim, ci dobândindu-le cu ajutorul şi cu puterea lui Dumnezeu şi nelegându-ne inima de ele!

Această Evanghelie se citea, în vechime, imediat după Taina Sfântului Botez. La Botez, cei care aţi fost prezenţi vreodată aţi văzut că naşul se leapădă de Satana, de toată slujirea lui şi de toată trufia lui. Declară public: mă lepăd! Evanghelia aceasta se citea pentru ca naşul şi, bineînţeles, cel nou botezat, prin părinţii lui, atât trupeşti, cât şi duhovniceşti, să ia aminte că trebuie să fie, de la început, în antiteză cu Satana, cu toate lucrurile lui, cu toţi slujitorii lui şi cu toată trufia lui. Această lucrare, trezvie sau atenţie trebuie să o aibă omul în vedere, încă de la naştere, iar pruncii să fie educaţi în acest duh, astfel încât să nu ajungă, mai devreme sau mai târziu, sub dominaţia demonului banului sau a dorinţei de a mânca, de a bea sau de a se îmbrăca. Această Evanghelie se citea şi pentru că haina care se primeşte la Botez este albă, nepătată şi neîntinată, precum crinii câmpului. Or, noi, oamenii, pe măsură ce creştem, pătăm la nesfârşit această îmbrăcăminte, pe care o primim la Botez şi doar prin şansa Tainei Sfintei Spovedanii reuşim s-o mai primenim din când în când, însă niciodată nu va mai deveni impecabilă şi imaculată, aşa cum am primit-o la Taina Sfântului Botez. Părinţii duhovniceşti şi părinţii trupeşti să ia aminte, să îşi educe copiii sau finii botezaţi în acest duh, pe care Dumnezeu l-a vrut pentru om, acela de a păstra lumina interioară nepătată şi neîntinată, aşa cum auzim spunându-se despre Maica Domnului, când ne rugăm adesea cu rugăciunea: „Nepătată, neîntinată, fără prihană, curată, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară”.

Aşadar, să ne clădim duhovniceşte! Noi, oamenii de pe acest pământ, ne numim: „lume”. Originea cuvântului „lume” vine de la latinescul lumen, adică „lumină”! Aceasta înseamnă că oamenii, încă de la începuturi, au ştiut ce este lumina lui Dumnezeu şi cine este Dumnezeu! Să ne zidim, aşadar, unii pe alţii, fiecare pe cei apropiaţi şi mai ales pe pruncii noştri, în spiritul Evangheliei. Spune Mântuitorul Iisus Hristos, la un moment dat, Sfinţilor Apostoli şi nouă, tuturor oamenilor: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Mt 5, 16). Deci, să căutăm întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi să avem încredinţarea şi nădejdea că toate celelalte se vor adăuga nouă! În acelaşi timp, să nu uităm avertismentul pe care îl face Evanghelia de astăzi, pe care îl face Mântuitorul Hristos Însuşi:„Dacă lumina din voi este întuneric, cu atât mai mult întunericul...!” Să nu fie...! Amin!



[1] Predică la Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieţii), Parohia „Sfinții Trei Ierarhi”, Seattle, SUA, 14 iulie 2013.


->