Sfântul Grigorie Palama; Sfânta Maria Egipteanca:

Sfântul Grigorie Palama;
Sfânta Maria Egipteanca
[1]

Evanghelia Ierarhului:

Eu sunt uşa. De va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla. Furul nu vine decât să fure şi să’njunghie şi să piardă. Eu am venit ca viaţă să aibă, şi din belşug s’o aibă.

Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun, sufletul său şi-l pune pentru oi. Dar simbriaşul şi cel ce nu este păstor şi cel ce nu este stăpân al oilor vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte. Iar simbriaşul fuge, fiindcă simbriaş este, şi nu de oi îi este lui aminte. Eu sunt Păstorul cel bun, şi Mi le cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine. Aşa cum Tatăl Mă cunoaşte pe Mine, tot aşa Îl cunosc Eu pe Tatăl. Şi viaţa Mea Mi-o pun pentru oi. Şi alte oi am, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc; şi glasul Mi-l vor auzi, şi va fi o turmă şi un păstor.

(In 10, 9-16)

a Cuvioasei:

Iar unul din farisei L-a rugat să mănânce cu el. Şi, intrând în casa fariseului, a stat la masă.

Şi iată că era în cetate o femeie păcătoasă; şi aflând că El stă la masă în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir şi stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând a’nceput să-I ude cu lacrimi picioarele, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi-I săruta picioarele şi le ungea cu mir.

Şi văzând fariseul care-L chemase, şi-a zis în sine: „Dacă acesta ar fi profet, ar şti cine este şi ce fel de femeie este aceasta care se atinge de el, că este păcătoasă...”. Şi răspunzând Iisus, i-a zis: „Simone, am să-ţi spun ceva”. Iar el I-a zis: „Spune, învăţătorule!” „Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult?” Răspunzând Simon, a zis: „Cred că acela căruia i-a iertat mai mult”. Iar El i-a zis: „Drept ai judecat”.

Şi întorcându-Se către femeie, i-a zis lui Simon: „O vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă cu lacrimi Mi-a udat picioarele şi cu părul capului ei le-a şters. Tu sărutare nu mi-ai dat; ea însă, de când am intrat, n’a încetat să-Mi sărute picioarele. Tu cu untdelemn capul nu Mi l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îţi spun: Iertate sunt păcatele ei cele multe, fiindcă mult a iubit. Iar cui i se iartă puţin, puţin iubeşte.” Şi i-a zis ei: „Iertate îţi sunt păcatele!”

Şi cei ce şedeau împreună la masă au început să zică în sinea lor: „Cine este acesta, care şi iartă păcate?” Şi i-a spus femeii: „Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace!”

(Lc 7, 36-50)

Astăzi ne aflăm în Duminica a doua din Postul Mare, în care îl prăznuim, în mod special, pe Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului.

Tesalonicul este, aşa cum bine ştiţi, a doua capitală a Greciei, prima fiind Atena, de unde, peste veacuri, s-au transmis filosofii şi învăţături foarte înalte şi deosebite. Dar, capitala religioasă, în ceea ce priveşte Ortodoxia din Grecia, a fost şi rămâne Tesalonicul, mai ales prin acest Părinte al Bisericii, Sfântul Grigorie Palama.

Sfântul Grigorie a fost un călugăr care s-a nevoit în Sfântul Munte Athos, ca stareţ al Mânăstirii Esfigmenu. El ne-a lăsat moştenire o rugăciune pe care o rostesc călugării şi credincioşii, care odihneşte, linişteşte şi armonizează întreaga fiinţă omenească. Este vorba despre Rugăciunea lui Iisus, Rugăciunea inimii. Sfântul Grigorie Palama este întemeietorul isihasmului, o lucrare duhovnicească proprie călugărilor. Călugării sunt oamenii care se retrag din lume şi doresc să ducă o viaţă creştină, într-un mod foarte serios, responsabil şi conştient. Viaţa duhovnicească, în general, pentru călugări şi pentru creştini, este aceeaşi, nu este diferită. Dar, considerăm viaţa monahală diferită, pentru că monahii iau în serios viaţa creştină, se retrag din lume şi se dedică exclusiv vieţii duhovniceşti. Însă, viaţa duhovnicească trebuie să fie proprie oricărui creştin.

Sfântul Grigorie Palama, pe care noi l-am prăznuit astăzi, este cel ce trezeşte conştiinţa călugărilor şi a creştinilor, a lumii creştine în genere, făcându-ne atenţi la faptul că viaţa duhovnicească, viaţa în Hristos, trebuie trăită ca atare de oricine. Când vorbim de isihasm sau de Rugăciunea lui Iisus, spunem că acestea sunt proprii călugărilor şi că Rugăciunea lui Iisus este rugăciunea cu care se liniştesc monahii. Însă, trebuie să vă spun că Rugăciunea lui Iisus sau Rugăciunea inimii este rugăciunea cu care se liniştesc toţi creştinii, cu care orice creştin îşi dobândeşte echilibrul. Părinţii Sfinţi ai Bisericii pun accent pe numele lui Iisus care se pronunţă şi se pomeneşte în Rugăciunea inimii. Rugăciunea inimii se numeşte Rugăciunea lui Iisus, pentru că Îl are ca subiect pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”. Ei spun că orice gând, absolut orice gând care ne tulbură şi ne ispiteşte, mai ales în vremea rugăciunii, se poate birui cu numele lui Iisus. Numele lui Iisus biruieşte orice gând rău! Deci, ori de câte ori, în rugăciune, suntem ispitiţi de împrăştiere, de grijile lumii, sau îngrijoraţi de viaţa pe care o ducem, de lipsurile pe care le avem, numele lui Iisus este cel care ne readuce în sine, ne face să fim atenţi la rugăciune şi ne face să comunicăm cu Dumnezeu într-un mod direct şi foarte intim. De aceea, ori de câte ori vă rugaţi, mintea se împrăştie şi grijile vă năpădesc, să chemaţi numele lui Iisus, prin rugăciunea inimii – „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” – şi gândurile, pe care le aveţi şi nu sunt proprii rugăciunii, se risipesc, iar rugăciunea devine curată şi plăcută lui Dumnezeu. Aşadar, Sfântul Grigorie Palama, pe care astăzi îl prăznuieşte Biserica, este cel ce ne învaţă să ne rugăm cu Rugăciunea lui Iisus, să fim atenţi şi să avem trezvie în timpul rugăciunii, ca viaţa noastră duhovnicească să fie deplină, desăvârşită.

În acelaşi timp, aţi auzit, în cântările teologilor din această seară duhovnicească şi la otpustul pe care l-am făcut la sfârşitul vecerniei, că o prăznuim pe Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca. Sfânta Maria Egipteanca este, dacă vreţi, o Maria Magdalena, cea din care Iisus Hristos a scos şapte diavoli şi care I-a urmat, până la mormânt şi dincolo, Mântuitorului Hristos. Maria Egipteanca a fost o femeie desfrânată, o femeie uşoară, care, din tinereţile ei, şi-a vândut, cu bani sau fără bani, din patimă, trupul, dar şi sufletul, până la un moment dat, când L-a descoperit pe Dumnezeu şi şi-a dăruit viaţa exclusiv Mântuitorului Hristos. Atunci, ea s-a dus în pustia Iordanului şi a trăit, vreme de patruzeci de ani, în singurătate, în nevoinţă şi în asceză, rugându-se îndelungat lui Dumnezeu, desăvârşindu-se în aşa măsură încât levita, adică se înălţa de la pământ. Atunci când se ruga, Sfânta Maria Egipteanca se ridica de la pământ la cer. Aşa a văzut-o stareţul Zosima, care a reuşit să o descopere, în pustia Iordanului, şi să o împărtăşească înainte de sfârşitul vieţii. Adică, din viaţa ei trebuie să înţelegem că oricare păcătos, absolut oricare, în orice stare de păcătoşenie ar fi, poate să se mântuiască.

Un Sfânt Părinte ne spune că Biserica, nu ca lăcaş de cult, ci ca o comunitate de creştini, prin fiii ei, prin mădularele ei, care sunteţi dumneavoastră, credincioşii, este şi fecioară neprihănită, aşa cum este o călugăriţă, de pildă, dar şi desfrânată pocăită. Adică, în Biserică, orice păcătos îşi găseşte locul şi numai prin Biserică se poate curăţa de păcat şi de patimi şi se poate mântui. De aceea, dacă veţi fi atenţi, de pildă când o prăznuim pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, în paisprezece octombrie, la Sfânta Liturghie din ziua respectivă şi care este dedicată Sfintei, se citeşte Evanghelia femeii celei păcătoase, care a spălat cu lacrimi picioarele Mântuitorului Hristos, le-a uns cu mir şi le-a şters cu părul capului ei. Foarte interesant...! Deşi ea a fost o fecioară cu viaţă sfântă, care s-a străduit să-şi sfinţească viaţa, trupul şi sufletul, până la sfârşit! Chiar după moarte, nu a suportat să rămână îngropată lângă un ostaş păcătos – în felul acesta s-a descoperit că avea moaşte, că a rămas întreagă cu trupul, că şi-a sfinţit nu numai sufletul, ci şi trupul, pe care, neputrezit, astăzi îl avem în Catedrala Mitropolitană din Iaşi – nu a suportat prezenţa răului şi a păcatului. De-aceea, după moarte, fiind îngropată, din neglijenţă, lângă un ostaş, a cerut să fie dezgropată, pentru că nu suporta duhoarea păcatului, nu neapărat duhoarea trupului putrezit, ci a păcatului, care se resimte, iată, şi după moarte.

La Judecata de Apoi, oamenii vor învia, iar cei care au dus o viaţă duhovnicească se vor duce în rai, vor fi judecaţi şi Dumnezeu îi va pune de-a dreapta Lui, iar cei păcătoşi rămân cu duhoarea păcatului, încât Dumnezeu nu îi va suporta, îi va lepăda şi îi va pune de partea stângă, adică îi va trimite în iad, aşa cum aţi auzit înainte de a începe Postul, în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi. Dacă Sfinţii Părinţi au rânduit ca în ziua unei sfinte cuvioase, a unei fecioare, să se citească Evanghelia femeii desfrânate, înseamnă că au fost conştienţi şi au transmis această conştiinţă Bisericii întregi şi, peste veacuri, nouă tuturor, că orice păcătos, în orice stare de păcătoşenie ar fi, se poate mântui.

Aşadar, îndemnul duhovnicesc din această seară este să nu vă temeţi. Oricât de păcătoşi am fi, Dumnezeu ne vrea pe fiecare şi pentru fiecare S-a răstignit pe lemnul crucii, fără excepţie. Iisus Hristos S-a răstignit şi pentru tâlharul de-a dreapta, care a câştigat Împărăţia Cerurilor, dar S-a răstignit, în aceeaşi măsură, şi pentru tâlharul de-a stânga, care L-a hulit şi care nu a dobândit-o. El nu a făcut nici o diferenţă între cei doi tâlhari. Diferenţa au făcut-o tâlharii: unul şi-a dorit să se mântuiască şi să fie pomenit în Împărăţia Mântuitorului Hristos, a lui Dumnezeu, iar celălalt a hulit şi nu şi-a dorit acest lucru. Deci, este şansă de mântuire pentru orice creştin. Al doilea îndemn este să vă nevoiţi, mai ales în acest Post, dar şi în toată vremea şi în tot ceasul, cu Rugăciunea lui Iisus, cu Rugăciunea inimii, despre care ne învaţă, astăzi, în mod special, Sfântul Grigorie Palama: „Doamne, IisuseHristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”. Amin!



[1] Predică la Duminica a 2-a din Postul Mare (a Sfântului Grigorie Palama), la Vecernie, Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae”, Muncel, jud. Cluj, 31 martie 2013.


->