Numerele capitolelor din cartea curentă:
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
1.
Drept aceea, au fost cu dreptate pedepsiţi prin unele făpturi ca acestea şi au fost chinuiţi de mulţime de fiare.
2.
În locul acestor pedepse, Tu ai dăruit cele bune poporului Tău şi foamea lui cea mare ai potolit-o cu o mâncare nouă, cu carne de prepeliţă.
3.
Aşa încât unii (Egiptenii), deşi pofteau să mănânce, văzând urâciunea fiarelor trimise, s-au lipsit şi de mâncarea de nevoie, iar ceilalţi, după puţină lipsă, au avut o hrană nouă.
4.
Căci se cuvenea ca o foamete care nu iartă să vină peste asupritori, iar celorlalţi numai să li se arate cum sunt chinuiţi vrăjmaşii lor.
5.
Iar când a venit peste ei înfricoşata mânie a fiarelor şi se prăpădeau muşcaţi de şerpii cei cumpliţi, aprinderea Ta n-a ţinut până la urmă.
6.
Ei au fost tulburaţi puţină vreme, ca să se îndrepteze şi au avut un semn de mântuire, ca să-şi aducă aminte de poruncile legii Tale;
7.
Căci cel care se întorcea către acest semn se vindeca, dar nu prin ceea ce vedea cu ochii, ci prin Tine, Mântuitorul tuturor.
8.
Şi prin aceasta arătat-ai vrăjmaşilor noştri că Tu eşti Cel Care izbăveşti de tot răul.
9.
Pentru că înţepătura lăcustelor şi a muştelor le-a adus moartea şi n-a mai fost nici un chip să-şi scape viaţa, fiindcă meritau o asemenea pedeapsă.
10.
Iar pe robii Tăi nici dinţii balaurilor celor veninoşi nu i-au biruit, căci mila Ta a venit şi i-a vindecat,
11.
Ca să-şi aducă aminte de cuvintele Tale; erau răniţi şi apoi degrabă vindecaţi, ca nu cumva, căzând în adâncă uitare, să nu fie înstrăinaţi de la bunătăţile Tale.
11.
Căci spaima nu este altceva fără numai lepădarea oricărui ajutor care-ţi vine de la dreapta judecată.
12.
Nici iarbă de leac, nici alifie nu i-a vindecat, ci cuvântul Tău, Doamne, cel ce toate le vindecă.
13.
Căci Tu stăpâneşti peste viaţă şi peste moarte şi cobori până la porţile locuinţei morţilor şi iar ridici.
14.
Omul, în răutatea sa, poate să ucidă, dar nu poate să aducă înapoi duhul care a ieşit, nici să scoată sufletul care a intrat în locuinţa morţilor.
15.
Iar de mâna Ta nu este cu putinţă nimănui să scape.
15.
Şi tot aşa ceilalţi, oricare ar fi fost, cădeau vlăguiţi şi rămâneau aşa, închişi ca într-o închisoare fără zăvoare.
16.
Nelegiuiţii care s-au lepădat de a Te cunoaşte au fost bătuţi cu puterea braţului Tău; ape năprasnice, grindină şi ploi neînduplecate i-au chinuit; para focului i-a mistuit.
17.
Şi, ce este mai minunat, focul ardea şi mai tare în apa care toate le stinge, pentru că toată făptura este apărătoarea celor drepţi.
18.
Uneori para focului se domolea, ca să nu ardă fiarele cele trimise împotriva celor necredincioşi, şi ei să vadă şi să cunoască cum că îi prigoneşte judecata lui Dumnezeu.
19.
Alteori; focul ardea în apă mai mult decât este puterea lui, ca să nimicească astfel toate roadele ţării celor nedrepţi.
19.
Căci în vreme ce toată făptura era luminată cu strălucitoare lumină şi fără împotrivire îşi vedea de lucrul său,
20.
Dar pe poporul Tău l-ai hrănit cu hrană îngerească şi i-ai trimis din cer pâine gata, fără de osteneală, şi care avea toată dulceaţa şi plăcea tuturor.
21.
Şi pâinea aceasta arăta către fii bunătatea Ta faţă de ei, iar pentru cel care o mânca avea gustul mâncării pe care o poftea.
22.
Iar zăpada şi gheaţa răbdau focul şi nu se topeau, ca să cunoască Israel că focul cel arzător, care strălucea în zăpadă şi în ploi, a mistuit roadele vrăjmaşilor;
23.
Şi iarăşi acelaşi foc îşi lepăda puterile, ca să hrănească pe cei drepţi,
24.
Pentru că făptura, slujindu-Ţi Ţie, Celui care ai făcut-o, se încordează pentru pedepsirea celor nedrepţi şi se domoleşte spre facerea de bine a celor care se încred în Tine.
25.
Drept aceea, schimbându-se în toate aceste chipuri, ea slujea darului Tău celui a toate hrănitor, potrivit dorinţei celor care Te rugau;
26.
Astfel ca fiii pe care i-ai iubit, Doamne, să înveţe că nu felurite soiuri de roade hrănesc pe oameni, ci cuvântul Tău ţine în viaţă pe acei care cred în Tine.
27.
Fiindcă ceea ce nu se strica de puterea focului, se topea, încălzindu-se de o uşoară rază a soarelui.
28.
Ca să se înţeleagă că trebuie să mânecăm şi să-Ţi mulţumim mai înainte de răsăritul soarelui şi să ne rugăm Ţie din revărsatul zorilor.
29.
Iar nădejdea celui nemulţumitor se va topi ca gheaţa de iarnă şi se va scurge ca o apă nefolositoare.
