Ca în fiecare an, Parohia Sfântul Antonie cel Mare din Cluj-Napoca, îşi va sărbători hramul pe 17 ianuarie 2019, astfel,
miercuri 16 ianuarie, seara, de la ora 18.00, se va oficia slujba Vecerniei Mari cu Litie în sobor de preoţi şi diaconi.
Soborul va fi condus de Preacuviosul
Pă...
mai mult
Articol publicat în 13-1-2019
În această perioadă a
anului, în apropiere de Crăciun, grupuri de copii şi adulţi, formate din interpreţi amatori sau profesionişti, susţin concerte de colinde prin care vestesc sărbătoarea
Naşterii Domnului Iisus Hristos.
La Biserica „Sfânta Treime” din Dej, aproximat...
mai mult
Articol publicat în 12-12-2018
Sărbătoarea închinată Sfântului Ierarh Nicolae, a fost prilej de bucurie pentru credincioșii
Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare” – Sopor (protopopiatul Cluj II). Miercuri, 05 decembrie 2018, seara, la slujba Vecerniei Mari, au avut bucuria de a-l avea în
mijlocul parohiei pe pr...
mai mult
Articol publicat în 6-12-2018
Ca de obicei, în prima sâmbătă din luna noiembrie vom sărbători, în avans, hramul bisericii noastre.
Programul
slujbelor hramului de anul acesta este următorul:
ora 08.00 - Parastasul mare, de obşte, pentru ctitorii bisericii.
ora 08.45 - Sfânta Liturghie în sobor de
preoţi ...
mai mult
Articol publicat în 15-10-2018
Redăm în cele ce urmează un scurt material al Părintelui Constantin Necula privitor la rezultatele Referendumului din 6-7 octombrie
2018.
Cifrele sunt limpezi și fiecare le va folosi pentru a argumenta în felul ce-i convine. Am văzut deja reacția unor vectori de imagine aplaudând cu
...
mai mult
Articol publicat în 8-10-2018
În
urma invalidării referendumului din 6-7 octombrie 2018 pentru redefinirea căsătoriei, Patriarhia Română îndeamnă la unitate spirituală şi la apărarea în continuare a
familiei binecuvântate de Dumnezeu.Cu prilejul referendumului, Biserica Ortodoxă Română a împlinit misiune...
mai mult
Articol publicat în 8-10-2018
Ştiaţi că: orice Definiţie, orice Convenţie, orice Lege, indiferent de rang, fie că este vorba de Constituţie, Lege organică, Hotărăre de Guvern,
Regulament sau Normă de aplicare a unei legi, fie că este vorba de o reglementare internă, fie că este vorba de una internaţională est...
mai mult
Articol publicat în 2-10-2018
Legea de revizuire a Constituției României în forma aprobată de Parlament la care se va face referire pe buletinul de vot a
fost publicată în Monitorul Oficial din data de 18 septembrie 2018. (Vezi imaginea de mai sus!)
Există o singură lege de revizuire a Constituției, care este
v...
mai mult
Articol publicat în 1-10-2018
Cetățenii care participă la referendum au dreptul să se pronunțe prin „DA” sau „NU”
la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: „Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma aprobată de Parlament?”. Întrebarea care
se va găsi p...
mai mult
Articol publicat în 1-10-2018
Pe scurt, răspunsuri la întrebările esenţiale despre referendum
Articol publicat în 1-10-2018
« 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 » ... 18