Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la sesiunea ştiinţifică de comunicări, organizată de Academia Română, Mănăstirea Rohia şi Fundaţia „Nicolae Steinhardt”, cu ocazia Centenarului Nicolae Steinhardt (1912-2012), miercuri, 4 iulie 2012, Aula Academiei Române:

Anul acesta, 2012, se împlinesc 100 de ani de la naşterea eruditului monah Nicolae Steinhardt (1912 - 2012), personalitate marcantă a literaturii şi teologiei româneşti a secolului al XX-lea, care ne-a lăsat una dintre cele mai profunde şi tulburătoare mărturii din perioada comunistă.

Ca omagiu adus memoriei părintelui Nicolae Steinhardt cu prilejul centenarului naşterii sale, binecuvântăm şi apreciem iniţiativa Mănăstirii Rohia, care, împreună cu Fundaţia „Nicolae Steinhardt” şi Academia Română, organizează în data de 4 iulie 2012 o sesiune ştiinţifică de comunicări în Aula Academiei Române.

Personalitatea sa dinamică şi complexă, fervoarea credinţei şi dragostea sa pentru Ortodoxie trebuie preţuite şi cunoscute, fiind expresia bucuriei întâlnirii personale cu Hristos Domnul.

Marginalizat, prigonit şi arestat, supus rigorilor detenției din închisorile comuniste de la Jilava, Gherla şi Aiud, Steinhardt L-a descoperit pe Hristos Cel răstignit şi înviat, Care îi transformă suferinţele în fericire.

Convertirea la Ortodoxie a avut o importanţă majoră pentru viaţa spirituală a lui Steinhardt. Botezul său din celula de la Jilava i-a modificat existenţa şi i-a marcat întreaga viaţă. Opera sa literară ulterioară poartă pecetea întâlnirii sale cu Hristos.

Astfel, tema întâlnirii cu Mântuitorul Iisus Hristos este o temă predilectă a meditaţiilor lui Steinhardt. Fascinaţia sa faţă de acest subiect în care se regăseşte, îl ajută să descopere sensuri profunde ale întâlnirilor Mântuitorului Hristos cu orbul din naştere, cu Zaheu, cu tâlharul cel bun de pe cruce, cu femeia samarineancă, cu Marta, cu apostolii etc.

Steinhardt dedică un întreg eseu – „Mărturisirile Domnului” – întâlnirilor dintre Hristos şi oameni, în urma cărora dezvăluirea divinităţii a schimbat sau a convertit umanul. Asemenea lor, autorul devine un mărturisitor al experienţei întâlnirii cu Hristos şi transmite mai departe nu doar memoria narativă a acestor evenimente, ci caută mereu să transmită binefacerile întâlnirii cu Hristos.

Pentru autor, descoperirea lui Hristos este, pe de o parte, direct legată de o acţiune de curaj sau de o îndrăzneală a umanului şi produce cunoaşterea Lui într-un fel deosebit, iar, pe de altă parte, este darul lui Dumnezeu faţă de cei pe care El îi întâlneşte. De aceea şi arătările Mântuitorului Hristos după Înviere sunt descrise ca nişte „întâlniri”, în limbajul experienţei sensibile, deoarece doar aşa putea fi exprimat ceea ce au trăit apostolii.

Credinţa şi viaţa spirituală ale monahului Nicolae de la Rohia sunt susţinute de o teologie implicită, a experienţei proprii, ca expresie a trăirii prezenţei harului Sfântului Duh, o vedere spirituală şi sapienţială creştină asupra vieţii şi suferinţelor. Steinhardt le vede pe toate teologic, el mărturiseşte: „Condiţia umană e o condiţie teologală (...). Însuşirea specifică omului e gândirea teologică” (Nicolae Steinhardt, „Jurnalul fericirii”, Editura Mănăstirea Rohia – Polirom, Iaşi, 2008, pag. 209).

Această vedere teologică sau înţelepciune creştină, inspirată de experienţa harului Duhului Sfânt este prezentă, ca motivaţie existenţială şi inspiraţie artistică, în toată opera lui Steinhardt, convertit, trăitor şi monah ortodox.

În reflecţia sa literară, luminile credinţei creştine ortodoxe nu sunt exprimate sistematic, ci spontan, iar coerenţa sau unificarea lor nu este rezultatul unui raţionament discursiv elaborat, ci rodul unei inspiraţii intuitive concentrate. În acest sens, credinciosul monah Nicolae Steinhardt nu se exprimă în studii elaborate, ci este centrat şi conturat pe unele momente sfinte majore din Evanghelia lui Hristos.

În predicile sale (eseuri teologice) baza interpretărilor o constituie evident referinţele biblice, mai cu seamă cele ale Noului Testament, însă ceea ce este propriu stilului monahului de la Rohia e capacitatea uimitoare de a adapta textul Scripturii la contextul social, de a face mereu sinteze folosind cu generozitate citate din capodopere ale culturii universale: literatură, filosofie, cinematografie, teatru, muzică, biologie, fizică şi alte domenii ale ştiinţei şi creaţiei artistice.

Faptul că întreaga operă a lui Steinhardt se concentrează sintetic şi se împlineşte spiritual în Jurnalul Fericirii, adică într-un memorial dedicat pătimirilor din închisorile comuniste, al cărui titlu nu doar frapează prin antiteză, ci descrie minunea transfigurării suferinţelor fizice în fericire spirituală, ne arată că puterea Crucii sau a suferinţei conţine în ea însăşi germenele sau puterea anticipată a Învierii, a fericirii comuniunii spirituale într-un plan superior.

În acest sens, Sfântul Apostol Pavel a putut scrie colosenilor despre biruinţa lui Hristos asupra puterilor demonice în cuvintele: ”dezbrăcând (de putere) începătoriile şi stăpâniile, le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruind asupra lor prin cruce” (Coloseni 2, 15).

Greutatea suferinţelor creştineşte asumate este compensată de bucuria biruinţei pe care o aduce harul lui Dumnezeu în cei care Îl iubesc pe Hristos Cel Răstignit şi Înviat.

De aceea, tensiunea dintre fragilitatea sau neputinţa firii umane, pe de o parte, şi puterea harului divin lucrător în creştinii luptători, pe de altă parte, a fost descrisă de Sfântul Apostol Pavel în cuvintele: ”Şi avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu şi nu de la noi. În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi, lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi, prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi, doborâţi, dar nu nimiciţi, purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru” (2 Corinteni 4, 7-10).

Meritul scriitorului Nicolae Steinhardt constă în faptul că a folosit, cu o extraordinară inspiraţie artistică şi înţelepciune creştină, un memorial al durerii pământeşti, ca motiv de meditaţie asupra transformării suferinţei în biruinţă şi bucurie, exprimând într-o formă artistică proprie o viziune teologică profundă.

Nicolae Steinhardt este, fără îndoială, un scriitor creştin, nu doar botezat în cultul ortodox, ci şi un credincios trăitor şi creator în universul vieţii Bisericii şi mărturisitor în societate.

Mărturia profundă de credinţă a monahului Nicolae de la Rohia ne cheamă astăzi să nu despărţim darul libertăţii de darul credinţei şi să transfigurăm suferinţa în speranţă a mântuirii.

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa