Zilele Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca:

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca organizează săptămâna aceasta mai multe manifestări cu ocazia hramului capelei instituţiei de învăţământ, Sfântul Ierarh Nicolae şi în cinstea episcopului fondator, Nicolae Ivan. Facultatea îşi are începuturile în anul 1924, prin înfiinţarea Institutului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, de către episcopul Nicolae Ivan (1921-1936). Episcopul Nicolae a făcut în anul 1923 demersurile necesare pe lângă autorităţile de stat, pentru înfiinţarea unei Facultăţi de Teologie în cadrul Universităţii din Cluj-Napoca, alături de cele patru facultăţi ale Universităţii clujene de atunci.

În această dimineaţă, în Campusul Universitar „Nicolae Ivan”, la capela facultăţii, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. De la ora 18.00 are loc un concert de colinde susţinut de corul de cameră „Psalmodia Transylvanica”, dirijor pr. prof. dr. Vasile Stanciu, în Catedrala Mitropolitană.

Mâine, 7 decembrie, între orele 9.00-18.00 la sediul facultăţii au loc work-shop-uri tematice şi lansări de carte: „Inchiziţia între mit şi realitate” de pr. Mihai Floroaia, „Origenismul în secolele III-VIII” de pr. Nicolae - Dragoş Kerekeş şi „Contribuţia preoţimii române din Ardeal la războiul pentru întregirea neamului (1916-1919)” de Sebastian Stanca. Prezintă: pr. prof. dr. Ioan Vasile Leb, pr. lect. dr. Adrian Podaru, pr. dr. Nicolae Dragoş Kerekeş şi dr. Mircea Gheorghe Abrudan. Seara se încheie cu vizionarea filmului „O poveste de Crăciun” ecranizare după nuvela lui Charles Dickens.

Joi, 8 decembrie, la facultate are loc campania „Shoebox – cadoul din cutia de pantofi”, între orele 9.00-16.00. De la ora 17.00 continuă lansările de carte: „Lucrările Simpozionului Internaţional de Teologie, Istorie, Muzicologie şi Artă, 3-5 noiembrie 2015, «Misiunea parohiei şi a mănăstirii într-o lume în continuă schimbare»”, volumele I şi II, coordonate de pr. prof. dr. Vasile Stanciu, pr. lect. dr. Cristian Sonea, arhid. dr. Daniel Mocanu; „Apologia după sfârşitul metafizicii. Teologie şi fenomenologie la Jean Luc Marion” de Nicolae Turcan şi „Tudor Claudiu Taloş (1994-2016). In Memoriam” de arhim. Dumitru Cobzaru. Volumele vor fi prezentate de pr. lect. dr. Cristian Sonea, arhid. dr. Daniel Mocanu, pr. prof. dr. Ioan Chirilă, pr. prof. dr. Ştefan Iloaie, pr. Cătălin Pălimaru şi studentul Alex Băieş. De la ora 20.00 studenţii sunt aşteptaţi la o seară duhovnicească, în cadrul căreia se vor întâlni cu protos. dr. Simeon Pintea de la Catedrala mitropolitană clujeană. (Oana Rusu)

           
Sursa
Articol publicat în 6-12-2016