Mitropolitul Andrei -
Doctor Honoris Casusa al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca:
"Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca va conferi, marți, 24 ianuarie 2012, titlul de Doctor Honoris
Causa Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropoli Andrei şi Preasfințitului Florentin Crihălmeanu, episcopului greco-catolic de Cluj-Gherla, în cadrul unei ceremonii
care se va desfăşura marţi, 24 ianuarie, de la ora 12, în Amfiteatrul Facultății de Mecanică.
Ceremonia va fi prezidată de rectorul Universităţii Tehnice, prof.
dr. Radu Munteanu, cu participarea Senatului Universității, a cadrelor didactice și a studenților politehniști. Așa cum cere cutuma academică la astfel de ceremonii,
Doamna prof. dr. Daniela Manea, Cancelarul Universității Tehnice va rosti Laudatio pentru Mitropolitul Andrei, iar Domnul prof. dr. Mihai Abrudean va prezenta Laudatio
pentru episcopul Florentin Crihălmeanu. După citirea diplomei și îmbrăcarea robei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei va rosti un discurs inaugural cu tema
Complementaritate şi nu antagonism, în care va pleda pentru un dialog între cunoașterea științifică și cunoașterea religioasă, ca fiind cele două dimensiuni ale
existenței umane, urmărind mai multe coordonate, cum ar fi: Omul – materie şi spirit; 2. Cunoaşterea ştiinţifică şi cunoaşterea religioasă; 3. Semne încurajatoare.
Întreaga ceremonie va fi prezentată de profesorul Victor Bercea și va fi însoțită de câteva recitaluri ale Coralei Psalmodia Transylvanica a Facultății de
Teologie din Cluj, dirijată de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu și de orchestra „Honoris” a Universității Tehnice.
Inițiativa Universității este un binevenit
prilej de a sublinia spiritul și deschiderea spre dialog și bună conviețuire care există între Mitropolitul Andrei și Episcopul Florentin, dar și între credincioșii
celor două Biserici românești din Ardeal. "
Sursa