Orice acţiune a noastră, când se procedează potrivit unei rânduieli canonice, nu ne produce nici o tulburare, ci ne scapă atât de clevetiri din partea unora, cât şi mai vârtos ne procură reputaţie bună în faţa celor care cugetă bine. Căci cine n-ar primi o hotărâre imparţială care s-ar aduce de cineva? Şi cum nu va fi fără de reproş, ba chiar plină de toată lauda, judecata cea dreaptă şi legală? Şi acestea le scriu acum cucerniciei tale, fiindcă în scrisorile tale, ce mi le-ai trimis atât mie, cât şi preasfniţitului şi de Dumnezeu iubitorului fratelui nostru şi împreună episcopul Proclu, numind tu episcop pe preaevlaviosul şi pe preacucernicul Petru, care s-a plâns şi a zis că ilegal a fost înlăturat din biserica păstorită de el. Logic era ca dânsul să aibă numele demnităţii preoţeşti împreună cu prerogativele cuvenite acelei demnităţi, ori, dacă nu mai era vrednic să stea la dumnezeiescul altar, să nu se mai fi învrednicit de însăşi numirea demnităţii episcopesti. Dar poate s-ar părea cucerniciei tale că cuvântul meu este oarecum aspru şi lipsit de iubire reciprocă; dar aceasta nu este adevărat. Căci poate s-ar părea cucerniciei tale că noi îl compătimim pe dânsul din cauză că este bătrân, admiţându-i numirea singură. Mult mai bine ar fi însă a se ţine seama şi de celelalte; căci el zice că şi-ar fi putut dovedi răspunsul său, dar nu a avut timp pentru apărare şi nici nu i s-a oferit lui ascultare canonică. Şi de s-ar fi făcut ceva de acest fel, însăşi situaţia actelor l-ar fi dovedit, ori, fiind prins în acuze, ar fi fost osândit ca vinovat, şi atunci nici n-ar mai fi avut a zice de aici înainte că este nedreptăţit, ori, declarat fiind liberat de acuze, iarăşi i s-ar fi dat să stea în fruntea bisericii pe care a avut-o sub conducerea sa. Dar deoarece nu s-a făcut nimic de acest fel, el strigă împotriva procedurii şi zice că ar fi suferit nedreptate insuportabilă şi că a fost scos din demnitate în chip ilegal, adăugând şi că i s-au răpit toţi banii care i se cuveneau. Deci sfinţia ta, cumpănind ceea ce se dispune prin dumnezeieştile canoane, cât şi ceea ce se cuvine bisericii şi celor rânduiţi la sfânta slujbă, iar pe langă acestea rugat fiind şi prin scrisorile noastre, opreşte lacrimile bătrânului. Iar de ar dori să se judece cu cei ce i-au adus lui acuzele, să se judece, potrivit obiceiului, înaintea cucerniciei tale, fireşte fiind de faţă şi preacucernicii episcopi subordonaţi ţie, afară de cei pe care i-ar recuza ca suspecţi. Dar nu credem că vreunul dintre preacucernicii episcopi este cu gând vrăjmaş împotriva fratelui.Însă pentru ca să nu ne prezinte acest pretext, care să slăbească judecata ce se va face în privinţa lui, spre a nu i se părea că s-a făcut nedreptate, nu are nici o importanţă absenţa din adunare a unora care sunt sub bănuială

Iar banii, care cu nedreptate s-au luat de la el, este cu dreptate a i se da înapoi din două motive. Întâi, fiindcă nicidecum nu trebuia să se facă una ca aceasta, şi că este preaîntristător şi la extremă mâhnire duce pe de-Dumnezeu-cinstitorii episcopi din toate părţile pământului a li se cere lor seama pentru chivernisirea cheltuielilor survenite, ori din veniturile bisericeşti, ori şi din oarecare alte produse. Căci fiecare dintre noi la timpul său va da seama în faţa judecătorului tuturor. Că odoarele şi averile nemişcătoare trebuie să se păstreze neînstrăinate bisericilor; iar chivernisirea cheltuielilor ce survin să se încredinţeze celor ce după vremi ocărmuiesc dumnezeiasca preoţie

Iar scrisoarea de demisie zice că n-a dat-o de a sa bunăvoie, ci din constrângere şi de frică, şi în urma ameninţării unora; dar şi, de altfel, nu este în conformitate cu legiuirile bisericeşti ca unii dintre preoţi să dea scrisori de demisie. Că de sunt vrednici de a sluji, să rămână în această slujbă, iar dacă nu sunt vrednici, să nu iasă prin demisie, ci mai vârtos fiind osândiţi pentru fapte în privinţa cărora cineva i-ar fi acuzat că sunt împotriva a toată rânduiala. Salută comunitatea fraţilor de la tine. Cea de pe lângă noi te salută întru Domnul

Trebuie să avem grijă de totul ce este de trebuinţă şi de nevoie pentru zidirea popoarelor şi ceea ce contribuie spre slava sfintei Biserici. Căci scris este: „Faceţi evlavioşi pe fiii lui Israel” (Lev. 15, 31). Deci Părinţii mănăstirilor din eparhia Tebaida, bărbaţi evlavioşi şi având vieţuire vrednică de admirat, venind în Alexandria şi întrebaţi fiind de către mine în privinţa stării mănăstirilor de acolo, mi-au spus că mulţi se smintesc din cauza următoare. Unii care de curând s-au însurat şi, întocmai ca şi cum ar fi venit din camerele nupţiale, amăgesc pe unii dintre episcopii lui Dumnezeu iubitori, şi poate că nimeni nu s-a pronunţat pentru dânşii, se hirotonesc clerici, adică presbiteri. Iar alţii oarecare, scoşi fiind chiar din mănăstiri ca dezordonaţi, iarăşi aleargă spre hirotonie şi, făcându-se clerici, intră în aceleaşi mănăstiri de unde au fost scoşi; şi voiesc să aducă jertfa şi să săvârşească toate care sunt obişnuite clericilor şi acestea cauzează că şi unii dintre cei ce-i cunosc pe dânşii nu evită numai adunările bisericeşti, ci se reţin de a se împărtăşi când liturghisesc aceia. Deci fiindcă precum am zis, totul trebuie să se facă de către noi spre zidirea popoarelor, cucernicia voastră să bage de seamă la acestea. Şi dacă cineva ar vrea să se hirotonească cleric, să se cerceteze viaţa lui: şi ori de are soţie, sau nu; şi cum şi când a luat-o; şi dacă s-a despărţit de ea; şi de este el vreunul dintre cei lepădaţi, sau de către alt episcop de Dumnezeu cinstitor, sau din mănăstire; şi atunci să se hirotonească, dacă se va găsi neprihănit. Că aşa vom păzi atât conştiinţa noastră curată, cât şi sfânta şi cinstita slujbă neprihănită

Iar dacă oarecari sunt supuşi excluderii, epitimisându-se pentru greşeli, apoi, fiind catehumeni, ar fi să se sfârşească, să se boteze şi să nu plece din cele omeneşti neîmpărtăşiţi de har, adică nefiind în comuniune; fiindcă se vede că şi aceasta trebuie să fíe după legiuirile bisericeşti. Salutaţi comunitatea fraţilor de la voi. Cea de pe lângă noi vă salută întru Domnul


->