1 ... « 75 76 77 78 79 80 81 82 83 84 85 86 87 88 » ... 91
Murind copilul nebotezat din cauza neglijenţei părinţilor săi, părinţii se exclud pe trei ani de la împărtăşire, mâncând ei în aceşti ani mâncăruri uscate şi îmblânzind pe Dumnezeu cu plecări de genunchi cu plângere şi cu putere să se roage de Dumnezeu cu milostivire. Iar fiind copilul de şapte zile şi moare nebotezat, părinţii se înlătură pe şapte ani din comuniune şi se condamnă ca în aceşti ani să mănânce mâncări uscate şi să facă în fiecare zi 40 de metanii
Călugăriţa care a auzit de la alţii despre un adulter sau despre pângârirea de prunci, şi nu descoperă aceasta superioarei se supune aceleiaşi epitimii ca aceea ce a săvârşit păcatul, potrivit canonului 71 al lui Vasile cel Mare
Legea pedepseşte ca pe ucigaşe pe cele ce-şi aruncă copiii lor la intrările bisericilor, chiar dacă cineva i-ar scăpa luându-i
Tâlharii se supun pedepsei ucigaşilor de oameni, deoarece ei se servesc şi de ucidere spre promovarea întreprinderii lor
Hoţul, dacă de bunăvoie mărturiseşte fapta sa, să se afurisească pe un an, după canonul 61 al lui Vasile cel Mare; iar dacă a fost dovedit, să se afurisească pe doi ani. Dar noi vom lipsi pentru 40 de zile din comuniune pe hoţul care de bunăvoie se căieşte, iar pe cel ce se dovedeşte, pentru şase luni, mâncând după al nouălea ceas din zi mâncare uscată şi făcând în fiecare zi o sută de metanii
Cel ce a fost prins în furtul averii obşteşti, ceea ce se numeşte furt principal, să nu intre în preoţie. Iar dacă va cădea în această patimă după ce a intrat în preoţie, se va despuia de preoţie, după canonul 25 al Sfinţilor Apostoli
Canonul 66 al lui Vasile cel Mare hotărăşte că cel ce jefuieşte mormintele trebuie să fie neîmpărtăşit pe zece ani. Iar noi pe un an, mâncând după al noulea ceas din zi şi făcând în fiecare zi 200 de metanii
După Sfântul Grigorie de Nyssa, sacrilegiul se pedepseşte cu timp mai scurt decât adulterul; dar se dă până la trei ani
Canonul 82 al lui Vasile cel Mare hotărăşte ca cei ce prin constrângere jură strâmb să se înlăture din comuniune pe trei ani; iar cei ce fără de constrângere, să fie înlăturaţi de la aceasta pe zece ani. Iar noi credem de cuviinţă ca aceştia să se scoată din comuniune pe un an, mâncând după al noulea ceas din zi mâncări uscate şi făcând zilnic 250 de metanii
Nici femeia laică, nici călugăriţa să nu se despartă de biserică pentru orice fel de păcat, ci numai de la împărtăşanie. Canonul zice să facem aşa din cauză că multe femei s-au sinucis de ruşine; precum nici presbiterul, nici diaconul, potrivit acestei norme: „Nu vei pedepsi de două ori pentru aceeaşi” (Naum 1, 9)
1 ... « 75 76 77 78 79 80 81 82 83 84 85 86 87 88 » ... 91