Dacă cineva de bunăvoie în chip nesocotit a tăgăduit pe Hristos, potrivit canonului 73 al lui Vasile cel Mare, se va învrednici de împărtăşanie numai la sfârşitul vieţii; şi nimeni nu-l poate scăpa de o astfel de epitimie, nici să îndrăznească a arăta vreo blândeţe faţă de acesta. Iar Sfântul Grigorie determină exact toate chestiunile privitoare la aceştia, supunând aceloraşi pedepse pe cei ce de bunăvoie dezertează la rătăcire, hotărând măsura acestor pedepse după durata vieţii fiecăruia; iar cei ce prin constrângere au comis acest păcat se vor supune pedepsei pentru desfrânare, prelungindu-se lui pedeapsa la al nouălea an. Aceeaşi deosebire între cei păcătoşi o face şi sinodul de la Ancira, cât şi Sfântul martir Petru al Alexandriei, precum şi Vasile cel Mare în canonul său al 81-lea.
Dar astăzi Biserica urmează potrivit celor normate şi potrivite de preasfinţitul patriarh al Constantinopolului Metodiu, tratând în general pe cei ce au fost copleşiţi în chipuri diferite de acea greşeală.
Iar acesta zice că dacă cineva a fost prins de nelegiuiţi pe când era copil şi, de frică sau din neştiinţă sau din prostie fiind sedus, a tăgăduit credinţa, dar ajungând la vârsta bărbăţiei revine la moravurile creştinilor şi intrând în catoliceasca Biserică se pocăieşte şi se mărturiseşte, să asculte zilnic de la preot, până la ziua a şaptea cele patru rugăciuni rânduite şi în a opta să se boteze; apoi, dezbrăcându-se şi îmbrăcând lentionul, să se ungă cu Sfântul Mir, întocmai ca şi cei ce se botează, şi astfel să se învrednicească de dumnezeiasca împărtăşanie; iar în alte opt zile nicidecum să nu lipsească de la sfintele slujbe din biserică, întocmai ca şi cei ce se botează.
Iar dacă cineva a fost cuprins de cei nelegiuiţi fiind în deplina vârstă a bărbăţiei şi prin chinuri a fost silit să se lepede de credinţa sa, acestuia încă să i se acorde milostivire. Totuşi întâi va posti de două ori 40 de zile, reţinându-se de la carne, brânză şi ouă, şi în trei zile din săptămână să se abţină de la vin; şi nici untdelemn să nu dorească; şi să facă rugăciuni îmbelşugate şi cât se poate mai multe metanii. După aceea, împlinindu-se cele două de ori 40 de zile, să asculte timp de şapte zile zilnic rugăciuni de pocăinţă, iar în ziua a opta să se spele întocmai ca cei mai sus menţionaţi şi să fie uns şi să se învrednicească de împărtăşirea Sfintelor Taine, iar după alte opt zile să participe la slujbele bisericeşti, iar pe cel ce intenţionat a dezertat la tăgăduirea credinţei, îl aşteaptă pedeapsă grozavă, dar prin nemărginita iubire de oameni a lui Dumnezeu, aceasta încă se va lecui cu milostivire. Deci doi ani să postească, reţinându-se de la carne, brânză şi ouă; iar în trei zile din săptămână lipsindu-se de untdelemn şi de vin, făcând în fiecare zi metanii potrivit puterii sale, una sută sau două sute. Iar împlinindu-se cei doi ani, să asculte şi acesta şapte zile rugăciuni de pocăinţă, iar apoi să se procedeze şi în privinţa lui precum s-a mai spus mai înainte

Pe cei ce se îndeletnicesc cu vrăjitorie şi farmece, dumnezeiescul Vasile, în canonul al 65-lea, îi supune pedepsei ucigaşilor, care durează timp de douăzeci de ani; iar pe cei ce se dedau ghicitorilor de noroc sau numai înclină să creadă ca aceştia, în al şaptezeci şi doilea canon. Grigorie de Nyssa însă, în canonul al doilea făcând iarăşi împărţirea păcatelor, porunceşte ca celor ce trec de partea acelor vrăjitori întru lepădarea credinţei noastre să li se dea şi lor răstimpul de pedeapsă al apostaţilor; iar în privinţa celor care din constrângere şi din micime de suflet au trecut la aceştia, porunceşte să se observe măsura pedepsei celor care păcătuiesc în desfrânare.
Iar canonul şasezeci şi unu al sinodului al şaptelea îi osândeşte pe cei din urmă la pedeapsă de şase ani. Apoi canonul al douăzeci şi patrulea de la Ancira îi supune pe aceştia unei epitimii nu mai lungi de cinci ani. Să se citească şi canonul al treizeci şi şaselea al sinodului de la Laodiceea, care face deosebire exactă în privinţa acestora.
Iar Ioan Ajunătorul, în privinţa celor ce se îndeletnicesc cu vrăjitorie sau farmece, scurtează la trei ani timpul lor de penitenţă, dacă se străduiesc a posti zilnic, cât mai mult timp, şi dacă după ceasul al nouălea gustă mâncare uscată şi seacă, şi să trăiască cât mai desăvârşit; dar să facă şi 250 de metanii, atingând cu evlavie pământul cu fruntea.
Cu aceleaşi pedepse pedepseşte şi pe femeile care confecţionează amulete şi se îndeletnicesc cu ghicire de noroc

Ioan Ajunătorul zice: Eu socotesc că celor care judecă drept nu li se pare că scurtarea de către noi a timpului de pocăinţă nu este o părere salvatoare, deoarece nici Părintele Vasile cel Mare şi nici cei ce mai vechi dumnezeieşti Părinţi ai noştri nu au stabilit pentru cei ce păcătuiesc vreo ajunare, sau priveghere, sau număr de plecări de genunchi, fără numai îndepărtarea de la Sfânta împărtăşanie. Noi am socotit ca în privinţa celor care se pocăiesc cu adevărat şi cu sârguinţă îşi chinuiesc trupul cu disciplină aspră şi cu înţelepciune îşi schimbă viaţa, contrabalansând răutatea anterioară după măsura înfrângerii, să măsurăm şi scurtarea timpului de pocăinţă. De pildă, dacă cineva ar primi să nu bea vin în anumite zile, am judeca să-l iertăm şi noi un an din epitimia hotărâtă de către Părinţi, pentru greşeala lui. Aşijderea, dacă ar făgădui reţinerea de la carne până la un timp, am socotit să-i tăiem alt an, iar dacă de la brânză şi de la ouă, sau peşte, sau de la untdelemn, şi astfel pentru fiecare reţinere de acest fel să-i iertăm un an. Tot astfel să procedăm dacă acela va voi să îmblânzească pe Dumnezeu prin îmbelşugatele plecări de genunchi; şi mai ales de va arăta râvnă şi hotărâre nestrămutată pentru milostenie. Iar dacă cineva după păcătuire s-a dedat vieţii de Dumnezeu iubitoare şi singuratice, am socotit că este bine să dobândească iertare încă şi mai scurtă, ca prin acest fel de vieţuire să răzbune în viitor patima respectivă în cursul vieţii

Năvălirea poftei prin gânduri în inimă este cu totul de nepedepsit, fiind un păcat încă nesăvârşit

Învoirea sufletului de a primi pofta se spală cu 12 metanii

Lupta este vrednică ori de cununi, ori de pedeapsă

Consimţământul este cauza şi începutul epitimiilor

Cel ce s-a întinat în somn cu patima scurgerii, o zi se scoate de la împărtăşanie, şi se crede că se curăţeşte de întinăciune astfel că va cânta psalmul 50 şi va face 49 de metanii

Iar cel ce s-a întinat deştept fiind cu trupul, şapte zile se opreşte de la împărtăşanie, cântând în fiecare zi Psalmul al 50-lea şi făcând 49 de metanii

Cel ce a făcut malahie 40 de zile se pedepseşte, cu mâncare uscată hrănindu-se în fiecare zi şi făcând 100 de metanii

Iar amestecarea cu alţii, ca una ce face malahia îndoită, primeşte epitimia arătată până la 80 de zile

Iar dacă vreunul dintre cei din cler mai înainte de consacrare a căzut în patima malahiei, nefiind poate îngrijat că numai pentru aceasta se va opri de la preoţie, întâi, primind epitimie suficientă, aşa să vie la preoţie. Iar dacă s-a aprins cu acest păcat după ce va fi primit demnitatea preoţească, pe un an încetând de la aceasta şi pedepsindu-se cu epitimiile obişnuite, să se întoarcă la preoţie. Dar dacă, după cunoaşterea păcatului, a doua oară sau a treia oară ar face aceasta, încetând de la preoţie, să treacă în treapta citeţilor

Va primi epitimia însă pentru malahie şi între femei aceea care s-a sărutat şi pipăit cu un bărbat, dar nu a fost stricată

Canonul al treilea al Sfântului Grigorie de Nyssa exclude pe cel desfrânat pe nouă ani de la Sfintele Taine, iar canonul al cincizeci şi nouălea al lui Vasile cel Mare, pe timp de şapte ani

Iar Vasile cel Mare în canonul 21 spune că cel ce este însurat cu femeie şi cade în desfrâu merită să se pedepsească mai mult decât cel ce nu trăieşte cu o femeie şi este cuprins de această patimă

În canonul 60 Vasile cel Mare, pe monahiile sau pe femeile canonice care desfrânează le supune epitimiei pentru adulter, căci acelea sfărâmă legătura cu mirele lor spiritual, Hristos, iar canonul al 44-lea al sinodului al Vl-lea porunceşte ca monahul care desfrânează cu nimic mai mult să nu se pedepsească decât laicii. Iar noi, zice Ioan Ajunătorul, rânduim ca cel ce desfrânează să nu se împărtăşească doi ani, dacă-şi va da silinţa să mănânce mâncăruri uscate zilnic, după ceasul al nouălea, şi va face două sute cincizeci de metanii. Iar dacă va neglija să facă acestea, va îndeplini timpul epitimiei hotărât de Părinţi

Părinţii, şi mai ales canonul al 49-lea al lui Vasile cel Mare, au hotărât să nu se supună pedepselor cei pângăriţi de oameni silnici sau de stăpâni

Canonul 32 a lui Vasile cel Mare hotărăşte ca clericul care desfrânează să se caterisească, dar să nu se şi afurisească

În privinţa celor care se căsătoresc a doua oară, canonul 4 al lui Vasile cel Mare zice că unii au stabilit un an; iar alţii doi ani de epitimie; iar cei ce se căsătoresc a treia oară se vor afurisi pe trei şi pe patru ani. Dar noi zicem că am primit obiceiul afurisirii de cinci ani pentru cei ce se căsătoresc a treia oară, fireşte nedesfăcându-se căsătoria dacă au ei copii din căsătoriile anterioare

Canonul al patrulea al lui Grigorie de Nyssa izgoneşte pe adulter pe optsprezece ani de la dumnezeiasca împărtăşanie, iar canonul 58 al lui Vasile cel Mare îi îngăduie ca după cincisprezece ani să se împărtăşească cu Sfintele Taine; iar canonul 20 al sinodului de la Ancira dispune ca epitimia să se poată termina după anul al şaptelea. Iar noi credem ca acela după trei ani să se învrednicească de împărtăşanie, dacă în fiecare zi după ceasul al nouălea se va mulţumi cu mâncăruri uscate şi va face şi două sute cincizeci de metanii în fiecare zi. Iar de va neglija să facă aceasta, va aştepta sfârşitul timpului hotărât de Părinţi