Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Can. 17 Trul. - Clericii să nu fie primiţi în eparhie străină fără carte canonică:
De vreme ce clericii feluritelor Biserici, părăsind Bisericile lor, în care au fost hirotoniţi, au alergat la alţi episcopi şi au fost aşezaţi în Biserici străine fără încuviinţarea (învoirea) episcopului propriu, iar prin aceasta se întâmplă ca ei să ajungă (devină) nesupuşi - orânduim ca, de la luna ianuarie a indictionului al 4-lea trecut, nici unul dintre toţi clericii, chiar în orice treaptă s-ar găsi, să nu aibă îngăduinţă să fi­e rânduiţi în altă Biserică fără scrisoare (zapis) de slobozenie (carte de iertăciune, scrisoare canonică de demitere) a propriului său episcop, pentru ca cel ce nu ar păzi (observa) acest lucru de acum înainte, ci ar aduce ruşine asupra celui care i-a dat hirotonia (l-a hirotonit), să fie caterisit şi el, şi cel care fără chibzuială l-a primit pe el.

->