Can. 3 sin. I-II - Stareţul să-şi caute călugării fugiţi (Osânda stareţului care nu-şi caută călugării fugiţi):
S-a socotit să dobândească îndreptare şi ceea ce se face rău, dar şi ce se trece cu vederea prin neglijenţă şi lenevire. Că dacă vreun proestos de mănăstire, pe monahii cei subordonaţi lui care fug din mănăstire nu i-ar căuta cu multă stăruinţă, şi aflându-i nu i-ar lua cu sine şi nu s-ar învoi a-i câştiga şi a-i însănătoşi cu doctrina potrivită şi cuvenită greşelii, Sfântul Sinod a hotărât ca aceasta să se supună afurisirii. Căci dacă acela căruia i s-a încredinţat purtarea de grijă a dobitoacelor celor necuvântătoare, şi neglijând turma, nu se lasă nepedepsit; apoi acela căruia i s-a încredinţat conducerea pastorală a turmelor lui Hristos, şi vânzând mântuirea lor cu trândăvie şi cu lenevie, cum nu va lua pedeapsa faptei lui îndrăzneţe?
