Can. 3 Grig. Neocez. - Câştigul nedrept (necinstit). Osânda câştigului străin:
Oare nu Ahar, fiul lui Zara, din greşeală luând din cele aduse lui Dumnezeu, peste toată adunarea lui Israel s-a făcut urgia? Şi acesta singur a păcătuit, dar oare singur a murit întru păcatul său? Şi nouă ni se cuvine în acel timp să considerăm anatemă tot ce nu este al nostru şi câştig străin. Căci şi acel Ahar a luat din pradă; aceştia acum tot din pradă; dar acela a luat cele de la vrăjmaş; iar aceştia, acum, de la fraţi, câştigându-şi câştig de pieire