Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Pentru Umilinţă (apoftegma 9): Distribuie pe Telegram

Un frate oarecare a mers la un bătrân care petrecea în muntele Sinai şi l-a rugat zicând: „Spune-mi, părinte şi mă învaţă, cum mă voi ruga lui Dumnezeu, pentru că mult l-am supărat”. Bătrânul i-a zis: „Eu, fiule, aşa mă rog lui Dumnezeu: «Doamne, învredniceşte-mă a Te iubi, precum am iubit mai înainte păcatul şi a-Ţi sluji Ţie, precum am slujit mai înainte satanei celui înşelător!» Însă fiule, bine este a ridica mâinile în sus, spre văzduh şi a ruga pururea cu osârdie pe Domnul Dumnezeu, ca în vremea ieşirii sufletului din trup, să poată trece sufletul nesmintit şi nesupărat de spurcaţii şi cumpliţii diavoli cei din văzduh”..


->