Zis-a iarăşi: „De voieşti să ai darul plângerii, iubeşte sărăcia şi smerenia şi să nu doreşti a avea în chilia ta nici un lucru bun, căci când va pofti sufletul tău ceva şi nu va afla, oftează şi se smereşte şi atunci îl mângâie Dumnezeu, şi îi dăruieşte umilinţă. Când va gusta sufletul din dulceaţa lui Dumnezeu, atunci urăşte şi haina pe care o poartă şi însuşi trupul său. Iată, îţi zic ţie, fiule: De nu va urî omul trupul său ca pe un vrăjmaş şi potrivnic al său nefăcând nici într-un lucru plăcerea lui, nu va putea scăpa de laţurile vrăjmaşului. Căci laţul diavolului asupra călugărilor şi mai vârtos asupra celor tineri este trupul nostru, precum ne învaţă avva Isaia, zicând: «Nu apuca pe altul de mână, nici să scarpini trupul altui om, afară de marea boală, şi aceasta cu frică, nici să laşi a se atinge cineva de tine, nici să te atingi de vreun trup străin, ci şi la al tău cu frică uită-te». Să nu zici cuiva: «Ia ceva de pe capul meu», sau de pe barbă, sau din tiviturile hainelor tale. Să nu dormi cu cineva la un loc în toată viaţa ta. Să nu dai sărutare celui tânăr, ce este fără barbă, nici măcar în biserică, nici vreunui străin ce va veni, nici să şezi aproape de el, ca să nu se atingă de tine! De vreme ce mulţi nebăgând de seamă lucrurile acestea, ca şi cum ar fi mici şi de nimic, au căzut din acestea în mari prăpăstii şi au pierit. Fiindcă tot lucrul bun sau rău, din lucrurile cele mici începe apoi se face mare. Cel ce se păzeşte, fiule, păzeşte plângerea şi umilinţa, iar cel ce nu bagă în seamă acestea, fără de plângere este şi fără lacrimi. Cel ce nu are acestea, nu are cu sine pe Dumnezeu care îl apără şi îl păzeşte”..