Lângă un bătrân oarecare vieţuia un frate care era cam leneş. Acesta urmând să moară, zăcea în preajma unuia din părinţi, şi îl vedea bătrânul uşor ieşind din trup. Vrând bătrânul a încredinţa pe fraţi, i-a zis lui: „Frate, să mă crezi, că noi toţi ştim, că n-ai fost frate nevoitor spre postire şi cum de ieşi aşa cu osârdie din trup?” Fratele i-a răspuns: „Cred, părinte, că adevărat ai zis dar de când m-am făcut monah nu mai ştiu să fi judecat pe vreun om. Deci vreau să zic către Dumnezeu: «Tu ai zis, Stăpâne, nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi, lăsaţi şi vi se va lăsa vouă!» [Lc 6, 37]” Zis-a lui bătrânul: „Pace ţie, fiule!” Şi s-a mântuit fără osteneală..

->