Un bătrân oarecare a adormit în Domnul şi peste puţină vreme iar a înviat, iar fraţii au început a-l întreba, să le spună, ce a văzut acolo. El le-a răspuns, zicând: „Fiilor, eu acolo încă n-am apucat să merg să văd ceva, decât am auzit ţipete şi vaiete, cu glasuri de mulţime de noroade strigând: «Vai şi amar mie!» Aşa ni se cade şi nouă pururea a plânge în viaţa aceasta şi a zice: «Vai! Vai!» Şi: «Amar mie, că am scârbit pe Domnul Dumnezeul meu!»”.

->