Spunea un oarecare bătrân, avva Teodor, pustnicul cel mare, zicând: „Odată am mers cu oarecari fraţi în Kanop, care este ca la cincisprezece stadii departe de cetatea Alexandria, la părintele Teodor, pustnicul cel mare, care avea darul răbdării. Şi vorbind cu noi bătrânul şi mult folosindu-ne, între alte vorbe, ne-a spus şi aceasta: «Era un frate care trăia într-o chiliuţă, afară din cetatea Alexandria, în dosul zidului şi acel frate avea darul lacrimilor. Odată, într-o zi, în urma dorinţei inimii sale, i-a venit umilinţă şi plângere mai mult decât altădată; iar el văzându-se în atâta umilinţă şi mulţime de lacrimi, zicea în sine, aşa: 'Cu adevărat, acesta este semnul că se apropie ziua morţii mele'. Şi când gândea aceasta, plângerea şi lacrimile mai mult se adăugau. Iar dacă el vedea aşa adăugându-se şi înmulţindu-se lacrimile şi umilinţa lui, iarăşi zicea: 'Cu adevărat, aproape este vremea ieşirii mele'. Şi aşa, în toate zilele plângea cu amar. Iar noi auzind şi mult folosindu-ne de vorbele şi povestirile acestui bătrân, l-am intrebat despre lacrimi, zicând: «Oare, părinte, ce este acest lucru, că uneori vin umilinţa şi lacrimile singure, sau uneori prin multă osteneală abia vine omului o picătură de lacrimă?» Şi răspunzând, ne-a zis nouă bătrânul: «Fiilor, lacrimile sunt asemenea cu ploaia sau ninsoarea, iar călugărul este ca un lucrător grădinar sau vier, care când vede că vine ploaia, se cade să lase toate celelalte lucruri ale sale şi să alerge şi să se nevoiască, să-şi curăţească toate jgheaburile grădinii sau ale viei şi să nu lase să curgă pâraiele ploii pe dinafară de grădină, ci să se silească să le îndrepteze pe jgheaburile lui, în grădina sa, ca să curgă şi să adape toată grădina. Căci zic vouă, fiilor, că decât toate zilele anului, mai mult folos face o zi de ploaie care răsare, creşte şi înmulţeşte toate roadele grădinii . Aşa sunt şi lacrimile. Deci, când simţim că ne cercetează Dumnezeu şi ne vine umilinţa în inimă, ni se cade să lăsăm îndată toate celelalte lucruri şi treburi şi cu toată osârdia să ne rugăm lui Dumnezeu, căci nu ştim, găsi-vom aşa o altă zi, în care să ne vină cercetarea lui Dumnezeu?»”.