Zis-a lor iarăşi bătrânul: „Fiilor, eu am văzut un frate oarecare şezând în chilia lui şi împletind coşurile (rucodelia sa) şi când îi venea umilinţă şi lacrimi, îndată lăsând lucrul, se scula la rugăciune şi cum se scula şi începea a se ruga, îndată fugeau umilinţa şi lacrimile de la dânsul. Iar dacă şedea jos şi începea a lucra lucrul său şi lucrând îşi aduna gândurile, îndată îi veneau lacrimile şi iar se scula la rugăciune şi iar îi trecea umilinţa. Iar când lua vreo carte să citească, cum începea a citi îndată îi veneau lacrimile şi plângea. Şi atunci a zis acel frate: «Bine au zis sfinţii părinţi că plângerea este învăţător, căci îl învaţă pe om tot folosul»”..

->