Zis-a lor iarăşi: „Fiilor, bătrânul meu avea obicei de a se îndepărta totdeauna în adâncul pustiului şi acolo îşi petrecea viaţa în tăcere şi linişte. Iar eu odată i-am zis: «Pentru ce, părinte, totdeauna fugi de noi şi te depărtezi în adâncul pustiului? Nu este mai bine să trăieşti aproape de oameni, ca ei văzând nevoinţa ta cea bună, să se folosească şi alţii iar tu vei avea mai mare plată de la Dumnezeu?» Bătrânul i-a răspuns: «Crede-mă, fiule, că măcar de ar fi cineva asemenea cu marele prooroc al lui Dumnezeu, Moise şi va trăi împreună cu oamenii, nu poate nicidecum să se cheme fiu al lui Dumnezeu după dar şi să-şi folosească sufletul său. Eu sunt fiu al lui Adam şi precum Adam, părintele meu, văzând roadă frumoasă şi bună la gust, n-a răbdat să nu ia să guste, prin care a şi murit, aşa sunt şi eu, când văd rodul păcatului: îndată îl poftesc, din care luând şi gustând mor. Pentru aceea prea cuvioşii noştri fugeau din lume în pustie, ca să-şi omoare patimile şi poftele dulceţilor, acolo unde nu aflau mâncarea care naşte poftele păcatului»”..

->