Un frate l-a întrebat pe un oarecare bătrân, zicând: „Te rog, părinte, spune-mi, ce să facă omul ca să i se umilească inima şi să-i vină lacrimi şi plângere?” Bătrânul i-a răspuns: „Fiule, lacrimile şi plângerea vin la om din aducere aminte de păcatele sale pe care le-a făcut în viaţa sa, înaintea ochilor lui Dumnezeu şi că are să dea răspuns înfricoşatului Judecător pentru dânsele. La fel, celui ce va să-i vină umilinţă şi lacrimi, i se cade pururea să aibă aducerea aminte de sfârşitul şi moartea sa, că peste puţină vreme are să iasă şi să se despartă sufletul lui de ticălosul trup, rămânând trupul ca o stricăciune împuţită spre putreziciune, iar cu sufletul va merge gol prin groaznice, înfricoşate şi cumplite locuri, până va ajunge şi va sosi la locul unde i s-a gătit după faptele sale, aşteptând ziua înfricoşatei judecăţi ca să-şi ia hotărâtul răspuns după fapte. Asemenea, să-şi aducă aminte pururea în gând de înfricoşata şi groaznica zi a judecăţii, în care tot neamul omenesc, de la Adam până atunci, vor sta goi înaintea înfricoşatului şi Prea Dreptului Judecător, plângând cu amar şi aşteptând răspunsul cel cu hotărâtă judecată, ori în muncile focului veşnic, ori în veselia vieţii celei nesfârşite, după faptele lui şi de groaznica mânie, mustrare şi urgie a Prea Dreptului Judecător şi de trimiterea cea cu urgie fără de nici o milostivire şi aruncarea în pedeapsa cumplitelor şi veşnicilor munci ale întunecatului iad, din care munci, după aceea nu mai este nădejde de ieşit vreodată, de sfârşit sau de moarte, că acolo nu este moarte, nici sfârşit sau slăbire a cumplitelor munci, ci pedeapsă fără de sfârşit. Să-şi aducă apoi aminte în gândul său, de răposaţii săi părinţi, cum au murit şi au putrezit, de s-au făcut ţărână şi pământ. Şi cum şi el peste puţină vreme aşa se va face şi oare unde sunt sufletele părinţilor săi?” Fratele i-a zis: „Se cade, părinte, ca un călugăr să se gândească la părinţii săi?” Bătrânul i-a zis: „De vei cunoaşte că îţi vine umilinţă şi lacrimi, pentru gândirea la răposaţii tăi părinţi, acel gând îţi este foarte de folos. Căci dacă îţi vin lacrimile, atunci poţi să le întorci încotro îţi este voia, ori pentru păcatele tale, ori pentru alt oarecare gând bun. Acestea, fiule, se cade a gândi cel ce doreşte lacrimi şi plângere, căci din aceste gânduri vin omului umilinţa, lacrimile şi plângerea”. Zis-a fratele: „Cu adevărat, aşa este, părinte, mult m-am folosit acum de părinteştile tale cuvinte”. Zis-a lui bătrânul: „Eu, fiule, am văzut un frate care era foarte iubitor de osteneală şi nevoitor pentru mântuirea sa, însă inima lui era împietrită şi nu-i venea umilinţă şi lacrimi şi de multe ori se bătea singur şi se chinuia, până când îşi rănea trupul şi atunci, de usturime şi de durere, îi veneau lacrimi şi plângere. Iar el întorcea alte lacrimi şi plângere şi plângea pentru păcatele sale, şi aşa Dumnezeu l-a miluit şi el s-a mântuit”..