Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Pentru Multe feluri de patimi şi războaie ale curviei ce se ridică asupra robilor lui Dumnezeu (apoftegma 8): Distribuie pe Telegram

Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: „Ce voi face, avvo, că mă supără pururea gândurile curviei şi nu-mi dau odihnă nici măcar un ceas şi pentru aceasta mare scârbă are sufletul meu!” Răspuns-a lui bătrânul, zicând: „Fiule, doctoria acestei boli, adică a gândurilor spurcate, este aceasta: Când vei simţi că-ţi seamănă diavolul gânduri spurcate în inimă, nu le primi, nici nu le lăsa să înceapă a se înrădăcina în inima ta, ci îndată mută-ţi gândul tău la orice alt lucru şi aşa nu vor putea prinde rădăcină gândurile vrăjmaşului. Iar de vei lăsa cât de puţin şi nu-ţi vei muta gândul într-altă parte, la alt lucru oarecare, atunci acel gând spurcat îndată prinde rădăcină şi începe pofta necurăţiei. Căci obiceiul vrăjmaşului diavol aşa este: aruncă gânduri necurate şi le seamănă în inima noastră, însă nu ne sileşte spre săvârşirea răutăţii, ci ne lasă în voia noastră, ori să primim gândurile şi sfaturile lui, ori să nu le primim”. Zis-a fratele: „Dar ce voi face, părinte, că eu sunt foarte neputincios şi nu pot să stau împotriva spurcatelor gânduri?” Răspuns-a bătrânul: „Păzeşte-te, fiule, pricepe şi cunoaşte gândurile şi sfaturile vicleanului vrăjmaş; care când le vei simţi semănându-se în inima ta, nu le răspunde, nici nu zăbovi cu dânsele, ci îndată scoală-te şi te închină lui Dumnezeu până la pământ, rugându-te aşa: «Doamne, lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-mi şi mă miluieşte, pe mine păcătosul!»” Zis-a lui fratele: „Eu, părinte, aceasta mă silesc şi o zic, dar nu simt folos şi umilinţă în inima mea, fiindcă nu este în limba noastră această rugăciune şi nu înţeleg ce zic şi ce mă rog”. Zis-a lui bătrânul: „Fiule, nu te îndoi de aceasta, că nu este pe limba ta şi nu înţelegi ce zici, sileşte-te cu tot dinadinsul şi zi-o şi Dumnezeu îţi va ajuta ţie. Căci precum a zis avva Pimen şi alţi mulţi sfinţi părinţi, că şi descântătorii care descântau şi cheamă şerpii şi vin, nici aceia nu înţeleg ce zic, căci acel descântec nu-l zic în limba lor, însă auzind descântecul vin şi se supun, că înţeleg puterea acelor cuvinte. Aşa şi noi, fiule, măcar de nu sunt în limba noastră acestea şi nu le înţelegem, însă dracii auzind că zicem noi cuvintele şi înţelegând ei puterea lor fug şi se depărtează”. .


->