Un bătrân oarecare avea pe lângă dânsul doisprezece ucenici. Deci, s-a întâmplat, din ispita diavolului, ca unul dintr-înşii să meargă în sat şi să cadă cu o femeie în curvie şi totdeauna pleca după utrenie în sat şi venea doar dimineaţa încă fiind întuneric. Apoi, a aflat bătrânul şi fraţii fapta şi pentru ca să-l acopere nu-l vedeau. Iar fraţii de multe ori au strigat asupra egumenului, zicând: „Cum îl laşi pe el aşa şi nimic nu-i zici?” Odată însă a mers bătrânul la fratele, încă de dimineaţă fiind şi l-a aflat numai ce venise din sat. Şi se întâmplase de schimbase în grabă mantia sa şi o lăsase pe aceea şi luase haina femeii. Deci, i-a zis lui bătrânul: „Unde ai fost frate?” Iar el a minţit, zicând: „Până în cutare loc am fost pentru o trebuinţă”. Şi i-a zis bătrânul: „A cui este haina aceasta?” Şi dacă a văzut fratele că este a femeii, s-a aruncat la picioarele bătrânului, zicând: „Iartă-mă, stăpâne, că nu voi mai face aceasta de acum înainte!” Bătrânul l-a iertat şi l-a mângâiat, zicându-i: „Păzeşte-te de acum înainte, fiule, că ce câştigi, sau ce folos ai din acea spurcăciune, decât numai aici, de la oameni, ocară şi ruşine iar în veacul ce va să fie, focul nestins şi viermii cei neadormiţi şi fără de sfârşit. Nu mai face, fiule, nu mai face, mă rog ca să nu te mai tăvăleşti cu această faptă urâtă”. Şi cu iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi cu îndelunga răbdare a bătrânului, s-a întors fratele cel cu totul spurcat şi s-a făcut monah iscusit şi toţi fraţii dimpreună au mulţumit lui Dumnezeu pentru îndreptarea lui. Şi au zis bătrânului: „Rugămu-te, părinte, spune-ne nouă, pentru ce ai răbdat atâta fratelui?” Iar el le-a zis: „Îl vedeam pe diavolul de o mână ţinându-l şi trăgându-l în lume iar eu îl ţineam cu îndelungă răbdarea mea de cealaltă mână, ca nu cumva dojenindu-l să meargă în lume. Iar când a vrut Dumnezeu să mântuiască făptura sa, l-am apucat şi de cealaltă mână şi l-am văzut cu totul mântuit. Deci, bună este răbdarea împreună cu rugăciunea, când se va întâmpla fratelui nostru ispitire că doar fiind cumva îmbunat Dumnezeu, se va îndura şi va mântui pe cel ce a greşit. Că dojana şi înfruntarea cea fără de vreme nu face nici un bine”. .

->