Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Pentru Multe feluri de năluciri şi înşelăciuni diavoliceşti, cu care amăgeşte şi înşeală vrăjmaşul pe mulţi, vrând ca să-i smintească din calea mântuirii, să-i depărteze de Dumnezeu şi să le fie în zadar osteneala lor (apoftegma 6): Distribuie pe Telegram

Spuneau părinţii despre un bătrân oarecare, că şezând în chilia lui şi nevoindu-se pentru mântuire îl vedea aievea pe diavol umblând şi-l hulea. Iar diavolul văzându-se pe sine că de multe ori este batjocorit de acest bătrân, i s-a arătat lui, zicând: „Eu sunt Hristos!” Bătrânul văzându-l, şi-a închis ochii. Zis-a diavolul: „Pentru ce îţi închizi ochii? Caută de mă vezi, că eu sunt Hristos”. Răspuns-a lui bătrânul: „Eu nu voi să-L văd pe Hristos cu ochii mei în lumea aceasta”. Acestea auzind diavolul, s-a făcut nevăzut..


->