În zilele împăratului Teodosie, care se chema cel Mic, a venit un bătrân din părţile Egiptului şi s-a aşezat în pustie aproape de Ţarigrad (Constantinopol) şi era slăvit de toţi. Iar odată, trecând împăratul pe drumul acela, aproape de chilia acestui sihastru, a vrut însuşi să meargă să-l vadă. Şi lăsându-şi suita, a mers singur la chilia sihastrului în chipul unui ostaş. Bătând la uşă, i-a deschis bătrânul şi l-a primit cu bucurie, ca pe un ostaş, neştiind că este însuşi împăratul. Şi făcând rugăciune după obicei, au şezut amândoi. Apoi a început împăratul a-l întreba, zicând: „Cum trăiesc părinţii în Egipt?” Zis-a lui bătrânul: „Bine, cu mila şi darul lui Dumnezeu! Ei se roagă pururea pentru pacea şi mântuirea a toată lumea”. După aceea i-a pus lui bătrânul masă, scoţând dintr-o putinică posmagi uscaţi, şi muindu-i cu apă a mai pus pe ei, dintr-un ulcior, puţin oţet, untdelemn şi sare şi i-a pus pe masă; asemenea şi un pahar cu apă. Şi-l poftea, zicând: „Ospătează, fiule, din ce mi-a dat mie Dumnezeu!” Iar împăratul a mâncat cu mare poftă şi a băut şi apă. L-a întrebat pe bătrân oaspetele, zicând: „Spune-mi mie, părinte, ştii cine sunt eu?” Răspuns-a bătrânul: „Nu, fiule, nu te cunosc!” Atunci a zis lui împăratul: „Eu sunt împăratul Teodosie!” Acestea auzind bătrânul, îndată s-a închinat la picioarele lui. Şi i-a zis împăratul: „Fericiţi sunteţi voi, părinte, că v-aţi ales viaţă liniştită, fără de gâlceavă şi grijă. Adevărat îţi zic ţie, părinte, că eu în palat sunt născut şi hrănit şi crescut, dar niciodată n-am mâncat cu aşa poftă, precum am mâncat şi am băut la tine. Deci iarăşi zic: Fericiţi sunteţi voi, părinte şi fericită este viaţa voastră!” Şi aşa luând blagoslovenie de la bătrânul, a ieşit şi a mers la ostaşii săi, care îl aşteptau în drum. Iar pe bătrânul, după aceea, au început a-l cinsti şi a-l slăvi toţi dregătorii şi oamenii. Pustnicul însă, neiubind acea cinste şi slavă omenească, a fugit şi a mers iarăşi în Egipt..