Un frate căzând în ispită, din întristare a pierdut rânduiala călugărească. Şi vrând să pună început, din cauza mâhnirii se oprea, zicându-şi: „Când am să mai fiu cum am fost odată?” Şi pregetând, nu putea să facă început de lucru călugăresc. De aceea, a venit la un bătrân, şi i-a povestit cele despre sine. Auzind bătrânul scârba lui, i-a povestit o pildă ca aceasta: „Un om avea o ţarină şi din lenea lui s-a înţelenit şi s-a umplut de spini şi de ciulini. Iar mai pe urmă a socotit să o lucreze. Şi a zis fiului său: «Mergi de curăţeşte ţarina!» Fiul său mergând să o cureţe, a văzut mulţimea spinilor şi s-a împuţinat, zicându-şi: «Când voi putea să smulg eu toate acestea şi să curăţesc ţarina?» Şi culcându-se, a adormit. Apoi s-a deşteptat şi căutând din nou la mulţimea spinilor şi trândăvindu-se, a petrecut zăcând. Uneori se culca, alteori întorcându-se ici şi colo, ca uşa în ţâţână, precum zice Scriptura [Pr 26, 14], a cheltuit fără lucru multe zile. După acestea a venit tatăl lui, să vadă ce-a făcut. Şi l-a găsit că nimic n-a lucrat şi i-a zis: «Pentru ce n-ai lucrat nimic până acum?» Iar el i-a spus: «Tată, cum veneam să lucrez, văzând mulţimea spinilor, mă slăbănogeam şi de scârbă mă culcam şi dormeam. De aceea nimic n-am lucrat». Atunci i-a zis lui tatăl: «Fiule, atâta cât ţine aşternutul tău, fă în toate zilele. Şi aşa sporeşte-ţi lucrul şi nu slăbi». Iar tânărul a făcut aşa. Şi în puţină vreme a curăţit ţarina. Aşadar şi tu frate, câte puţin lucrează şi nu te împuţina. Căci Dumnezeu cu darul Său iarăşi te aşază la rânduiala cea dintâi”. Iar fratele auzind, şezând cu răbdare, făcea cum l-a învăţat bătrânul. Şi cu darul lui Dumnezeu a aflat odihnă..

->