Era un sihastru prin părţile Iordanului, nevoindu-se mulţi ani şi care, acoperit de Dumnezeu, nu primea bântuieli de la vrăjmaş, căci de neînvins era. Aşadar, pentru toţi cei ce veneau la dânsul pentru folos, el defăima pe satana şi-l ocăra, zicând, că nimic nu este şi că nu are nici o putere asupra nevoitorilor de nu va afla pe cei asemenea lui spurcaţi, robiţi totdeauna păcatului, care fără să simtă îi slăbănogeşte. Iar acestea le zicea neştiind darul Celui de sus, care nu lasă pe satana să-l robească. Şi când i s-a apropiat sfârşitul, după slobozirea lui Dumnezeu, a venit diavolul adevărat şi i-a, zis: „Ce am cu tine, părinte? De ce mă ocărăşti? Au, te-am supărat vreodată cu ceva?” Iar el scuipând asupra lui, iarăşi zicea aceleaşi cuvinte: „Mergi înapoia mea, satano, că nimic nu poţi asupra robilor lui Hristos!” Şi satana i-a răspuns: „Aşa! Aşa! Alţi patruzeci de ani să trăieşti şi nici un ceas în atâţia ani nu voi încerca să-ţi pun piedică”. Şi aceasta zicând, s-a făcut nevăzut. Iar monahul a început îndată să se lupte cu gândurile şi să zică în sine: „Am atâţia ani ticăloşindu-mă aici. Şi încă alţi patruzeci de ani voieşte Dumnezeu ca să trăiesc. Mă voi duce dar în lume şi voi vedea rudeniile mele şi voi petrece cu dânsele vreo câţiva ani şi iarăşi mă voi întoarce şi mă voi apuca de nevoinţa mea. Deci, socotind el acestea, le împlinea cu fapta şi ieşind afară din chilie, s-a apucat de drum. Dar nu departe mergând el, iubitorul de oameni, Dumnezeu, miluindu-l şi nevrând a i se pierde ostenelile i-a trimis un înger spre ajutor. Şi întâmpinându-l, îngerul i-a zis: „Unde mergi, părinte?” El i-a răspuns: „În cetate”. Iar îngerul: „Întoarce-te la chilie”. Şi el, venindu-şi în sine, s-a întors la chilia sa şi mai trăind trei zile s-a săvârşit..

->