Zis-a un bătrân: „Un frate era ispitit de un gând nouă ani şi din evlavie se osândea zicând: «Mi-am pierdut sufletul». Şi aceasta o zicea fiindcă se socotea pe sine pricinuitor al ispitei. Mai pe urmă îngreuindu-se şi deznădăjduindu-se, precum nu se cuvenea de mântuirea sa, a zis: «Mă voi duce în lume, de vreme ce m-am prăpădit». Iar după ce a dat să se ducă, i-a venit un glas pe cale, zicând: «Cei nouă ani, în care ai fost ispitit, cununi ţi-au pricinuit ţie. Pentru aceea, întoarce-te la locul tău şi te vei uşura de gânduri». Şi întorcându-se fratele a aflat odihnă. De unde înţelegem că războaiele pricinuiesc cununile”..